Probabil că n-ați auzit niciodată de Kamena Vourla, așa cum nici eu nu auzisem pînă acum două săptămîni, cînd am ajuns cu press trip-ul Aerotravel în mica stațiune de la Marea Egee, unul dintre puținele locuri din Grecia ferite de turismul (românesc) de masă, deși e la doar la 170 km nord de Atena și 1.000 km sud de București, via Sofia-Salonic. Dacă pornești dimineață devreme din Berceni și calci sub roți toată ziua autostrăzile bulgărești și grecești, pînă seara ești acolo.
De ce-ai veni în concediu aici? Fostul sat de pescari cu munte în spate (mai exact, deal cu altitudinea de vreo mie de metri – privit de pe plajă, pare munte), împrăștiat între palmieri și vegetație mediteraneană care desfășoară pe vreo cinci kilometri de țărm, la cîteva zeci/sute de metri de mare, un mic port, niște hoteluri, o biserică albă ca laptele, vile cu două-trei niveluri, o stradă de taverne și un părculeț de distracții cu roată de belvedere, oferă variante de vacanță activă și pentru iubitorul de mare, și pentru cel de munte: poți să te plimbi pe plajă sau să urci pe creastă, să faci o baie în mare sau la izvoarele termale, să vizitezi mînăstirea de pe deal sau să pleci în excursii prin împrejurimi.
Prima recomandare primită de la orice localnic este să te îmbarci într-un taxi boat și să faci o scurtă croazieră în jurul micului arhipelag de insulițe Lichadonisia al golfului, aflat la cîteva mile marine de port. Pentru o bancnotă de 20 de euro, bătrînul lup de mare Dimitris te ia dimineața la bordul șalupei “Poseidon”, te lasă pe o plajă sălbatică populată de cîteva umbreluțe din stuf și un beach bar și vine să te ia seara. Sau cînd îl suni că te-ai plictisit. Pe drum pînă acolo, Dimitris intră în rolul Povestitorului, prezentînd chestiile cele mai interesante ale croazierei: insula de origine vulcanică cu țărmuri stîncoase colorate, ruine de clădiri și far dezafectat Stroggyli, epava unui vas german de aprovizionare din cel de-al doilea război mondial (legenda spune că a fost scufundat de rezistența greacă și că nemții, drept represalii, au executat cinci civili pentru fiecare soldat ucis în atentat), colonia de foci stabilită aici, în limpedea apă verde-turcoaz prin care peștii se văd înotînd ca într-un acvariu.
Altă recomandare: dacă tot ai venit cu mașina, în pauza dintre două mese la tavernă poți face o excursie de vreo 20 km pînă la celebrul Termopile, cum îl știe românul, sau Thermopylae, cum scrie pe panoul de intrare în localitate. Un fel de Posada antică grecească, în care Leonidas și cei 300 de spartani ai lui au ținut piept trei zile uriașei armate a perșilor lui Xerxes (comparație valabilă cu excepția deznodămîntului: Basarab al nostru a mai trăit ceva timp după isprava sa, suficient cît să ajungă gară și pasaj). Dacă n-ar fi monumentul lui Leonidas de pe marginea șoselei și, vreo două sute de metri mai încolo, modernul Centru de Informare Istorică construit cu fonduri europene inaugurat în 2010, nimic n-ar mai aminti că ăsta-i un loc superistoric pentru greci (pe vremea aia nivelul mării era mult mai ridicat: s-au găsit inele metalice de ancorat corăbii undeva în munți, deci geografia zonei s-a schimbat semnificativ în cei 2.500 de ani scurși de atunci). Înăuntru, la aer condiționat, poți să pierzi ore în șir în fața celor opt panouri interactive cu informații detaliate despre războaiele cu perșii, în sala de proiecție a animației 3D cu prezentarea bătăliei, în braseria cu snacks-uri, cafea și răcoritoare, în micul magazin de suveniruri. Și s-ar putea să te trezești plecînd cu o platoșă, un scut și o cască de spartan, foarte utile în criminalul trafic bucureștean.
(articol publicat în Cațavencii nr. 22/305 din 7 iunie 2017 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment