Pe la mijlocul lui decembrie, alături de alți șase membri ai FIJET România, le-am întors vizita colegilor spanioli cărora le arătaserăm Delta în iunie, acceptînd cu curiozitate și interes profesional invitația de a experimenta cam ce-ar putea face/vedea un turist de Tenerife în trei zile de excursii locale.
Grupul nostru a aterizat separat, din diferite direcții, pe Tenerife Norte și Tenerife Sur, cele două aeroporturi ale insulei în formă de pipă scurtă (sînt cam o sută de kilometri, de la extremitatea nordică la cea sudică). Venit de la Madrid, unde erau 5° C, într-un avion – spre surprinderea mea – arhiplin, coborînd pe pista celui din sud, făceam un salt termic de vreo 20 de grade și înțelegeam brusc unde mergea toată lumea: vremea perfectă (22-23 grade în aer, doar cu vreo zece mai puțin decît media anuală din august, și 18-19 grade în apa oceanului) face din Tenerife singura destinație europeană de baie și plajă deschisă de Crăciun. Sosiți pe rînd și întîmpinați de Miguel Ángel, Raquel & co, ne-am adunat cu toții de pe drumuri la bodega Brumas Dayosa din Arafo, unde eram așteptați de primar și de managementul cramei pentru o seară canariană autentică: două doamne în vîrstă gătiseră special pentru noi niște mîncăruri tradiționale, iar sommelierul scosese deja dopul cîtorva sticle pregătite de degustare.
A doua zi dimineață – practic, prima a infotrip-ului –, am început prin a înțelege unde am aterizat. Fuseserăm cazați în Costa Adeje, stațiunea de pe coasta sud-vestică cu 68.000 locuri de cazare care, conform ghidului local, acum vreo 35 de ani, cînd era el copil, nu exista: singura așezare de atunci, satul de pescari La Caleta, e azi o aglomerație de terase și restaurante de lux deasupra oceanului alăturată zonei Playa de las Américas – Los Cristianos, cea mai mare densitate de hoteluri de patru și cinci stele din lume, cum se laudă gazdele. Am ajuns și acolo, dar nu înainte de scurta lecție de istorie locală animată cu coloniști spanioli și băștinași de origine nord-africană, guanche, începută în fosta capelă franciscană de secol XVIII, actualmente sală de festivități a Primăriei Adeje, și în biserica Santa Úrsula de secol XVI. Continuată apoi între cele două clădiri, în piațeta centrală vecină cu un canion, privind la hăul de dedesubt și la versantul arid străbătut doar de o conductă de apă, parte a masivului muntos central cu vulcan în focar care a erupt ultima dată acum 111 ani, în 1909.
Ceva mai tîrziu, îl vedeam și în viteză, din microbuzul condus de un fost gălățean emigrat aici acum zece ani, pe impecabila autostradă circulară a insulei apropiată de țărm și de localitățile construite, cu foarte puține excepții, în vecinătatea oceanului, în drum spre Siam Park. Parcul acvatic cu proprietar thailandez, deschis în 2008, e, zilnic, principala atracție turistică pentru 1.000-1.500 de oameni (acum, în plin sezon, are pînă la 8.000 de vizitatori pe zi). Turul început cu spectacolul celor trei jucăuși lei de mare poftiți la masă cu o lovitură de palmă în apă a trecut, printre tot felul de instalații acvatice împrăștiate prin vegetația luxuriantă a unei flore exotice, în care te dai cu salteaua pe toboganul cu apă ca sania pe derdeluș, și pe lîngă cea mai mare piscină cu valuri artificiale din lume.
Nefiind vreun fan al apei, următoarea vizită, la Golf Costa Adeje, unul dintre cele nouă terenuri de golf ale insulei, mi-a plăcut cel mai mult. Față de terenul portughez văzut acum cîțiva ani în Algarve, cel de aici e mult mai spectaculos: de la ultima gaură a peluzei dintre cactușii de pe faleză poți arunca mingea direct în ocean. Și da, a fost super, chiar dacă de data asta nu m-am mai jucat cu crosa: am condus un buggy, într-un fel de cursă de karturi electrice, și am și gustat un fruct de cactus proaspăt (dacă vrei să reiei experiența, nu cu unul din supermarket, ci cu cel cules cu mîna la sursă, grijă mare la țepii foarte fini care-ți pot inflama rapid limba și buzele, administrîndu-ți un tratament stil Botox în timp record).
Asfințitul primei zile ne-a prins pe promenada de deasupra plajei North Duke, imediat după cocktailul de pe terasa sumptuosului complex hotelier cu mașinuțe de golf pe aleile flancate de palmieri dintre piscinele terasate spre Atlantic. Spectacolul scufundării soarelui în ocean e unul dintre momentele de neratat în Tenerife.
(va urma)
(articol publicat în Cațavencii nr. 1/438 din 8 ianuarie 2020 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment