Eram în Delphi, la vizitat ruine antice cu gașca de jurnaliști a infotrip-ului Atena – Kamena Vourla – Skiathos de anul trecut, cînd limbile ceasului care bătea ora unui prînz întîrziat se transformaseră deja în linguri și furculițe. Am parcat, deci, unde am găsit o gaură între mașinile înșirate de-a lungul străduței principale cu taverne și pensiuni, niște viluțe de maximum două etaje cu balcoane deasupra trotuarelor, și ne-am plimbat foamea spre o tavernă aleasă după criteriul “Cea care arată mai bine“, în care să mîncăm ceva înainte de pelerinajul la templul lui Apollo.
Cîștigătoarea concursului a fost To Patriko Mas, în curtea căreia am intrat direct din stradă, pe sub o arcadă de piatră lipită de fațada rustică a clădirii, coborînd cele cîteva trepte mărginite de amfore cu flori spre terasa pe două niveluri unde coroanele stufoase unite de viță-de-vie ale unor pomi făceau umbră meselor. Aici ne-am fi așezat pe scaune, cu ochii pe tabloul “Grecia, la țară“ care se desfășura în vale, peste grădinile și livezile de măslini ale dealurilor topite încet în marea de la orizont (ca să ajungi la Delphi, te îndepărtezi de Egee și urci vreo sută de kilometri spre interiorul peninsulei), dacă o rafală de ploaie rebelă nu ne-ar fi gonit înăuntru, după pereții vitrați care despart salonul de terase.
Pozele alb-negru înrămate pe pereții interiori dezvăluie că To Patriko Mas e o afacere de familie. L-am întrebat pe grecul politicos și rezervat care ne condusese la masă, după ce se asigurase că-i suficientă a table for five și care, după atitudine, părea patron, ce înseamnă înșiruirea de cuvinte de pe firmă și dacă Patriko e cumva numele său, pentru că mie, traducerea în românește îmi suna ceva în genul La masa lui Petrică. Răspunsul lui scurt, It means “Our family‘s home“, l-am găsit dezvoltat în povestea de pe prima pagină a meniului despre stră-stră-bunicul său Dimitrios care, pe la 1860, punea piatră peste piatră casei în care tocmai intrasem.
Despre mîncare foarte puține, pentru că nu-i frumos să vorbești cu gura plină. Prima dată au apărut pe masă un Raki Tsilili, rachiul local recomandat de chelnerul-patron și aperitivele-cadou de la bucătar, pîinea prăjită, pasta de măsline și salata tradițională cu multă feta, din care am fost invitați să gustăm toți cinci. Abia apoi au venit farfuriile și sticlele comenzii (souvlaki ca la mama lui acasă, 10 euro, și bere nefiltrată Delphi, 330 ml, 6 euro, pentru mine), pe care le-am golit în timp-record.
N-am plecat de la To Patriko Mas fără o ultimă poză cu noi în peisaj, pe terasă, la cafeaua de final (Credit foto: Petrică).
(articol publicat în Cațavencii nr. 18/353 din 9 mai 2018)
Be the first to comment