Taverne europene: Platanos, Skiathos

Taverna Platanos, Skiathos, Grecia. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Taverna Platanos, Skiathos, Grecia. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Ai nevoie de mașină ca să ajungi la taverna asta situată la altitudine, undeva în interiorul Skiathos-ului, pe un deal de la marginea actualei capitale, Skiathos Town, în drumul spre Kastro, fosta capitală abandonată de pe partea cealaltă a insulei. Și nu orice fel de mașină: un 4×4, pentru că din oraș urci, vreun sfert de oră, o șosea îngustă în superpantă pe care cu un Logan, să zicem, s-ar putea ori să rămîi înfipt într-un șanț, neavînd loc de întors, ori să ajungi cu motorul cu aburi, pardon, în aburi, de radiator. Noi ne-am deplasat pentru un prînz la Platanos în două Suzuki Jimny închiriate, modelul de automobil de teren cel mai întîlnit pe abruptele ulițe prăfuite care coboară printre pini spre plajele sălbatice ale insulei.

După ce le-am parcat pe marginea drumului, într-o pădure deasă de nu trecea nici raza de lumină prin coronament, am intrat printr-o încăpere gen recepție, cu un birou într-un colț și un băruleț în celălalt, pe o terasă suspendată deasupra unui hău verde – practic, un balcon imens îngropat în vegetație – de la care toate privirile și aparatele de fotografiat sînt atrase de panorama spectaculoasă a orașului, golfului, insulelor vecine, Skopelos, Tsougrias, Arcos și alte petece de pămînt împădurit care se văd ca niște spinări de balenă ieșite din apa Mării Egee. Din păcate, n-am avut loc la mesele de două sau patru scaune de lîngă balustrada cu vedere directă la tabloul ăsta: nu pentru că erau ocupate, ci pentru că mesele de mai multe persoane sînt dispuse pe o platformă, înspre centrul terasei. În timp ce ne așezam, am remarcat, după frînturile de conversație în greacă, că e frecventată și de localnici (întotdeauna un semn bun) și, după ambianța aerisită și relaxată, că nu-i aglomerat ca prin tavernele din centru, la ora prînzului.

Lumea de la masă și-a luat miel la cuptor, caracatiță sau pește la grătar; în fața mea, au ieșit din meniu o mousaka excelentă (8,50 euro) și niște bere locală Mythos (3,50 euro), servită într-un pahar proaspăt scos din congelator. Platoul-surpriză cu felii de fructe (pepene, căpșuni, ananas, kiwi) asortate cu frișcă și bulgări de înghețată care a aterizat printre farfurii, din partea casei, a fost bonusul cu care proprietarul tavernei ne-a mulțumit că am ales să mîncăm la el. O mișcare inteligentă de marketing care, în România, se întîmplă doar dacă ești vreo supervedetă, gen fratele patronului.

În concluzie, a good meal with a great view, cum ar zice turistul englez, cel mai fidel client de la Platanos, o tavernă de vizitat și seara, cînd, sub clar de lună, vezi altfel peisajul, iar luminile din vale înlocuiesc cu succes lumînările unei cine romantice.

(articol publicat în Cațavencii nr. 13/244 din 30 martie 2016 și pe catavencii.ro)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.