Vizitarea muzeelor din Leeds a început în dimineața aia de marți, brusc, cu Henry Moore Institute. Și asta pentru că, ajungînd în fața bibliotecii centrale, la parterul căreia se află punctul de informare turistică, am dat de un nume românesc scris cu litere imense pe fațada institutului: Paul Neagu – Palpable Sculpture. Programul pe care-l aveam (vag) în cap pentru ziua aceea a fost instantaneu decalat, eliberînd timp pentru intrarea în expoziția temporară (susținută și de ICR) a artistului bucureștean care s-a născut în 1938, a absolvit Institutul de Arte Plastice din București în 1965, a emigrat în UK în 1970, a locuit la Londra și a fost profesor al diverselor școli de artă britanice sau americane, pînă la sfîrșitul vieții (2004). Ce am văzut în ora aia și ceva de imersiune în lumea lui Paul Neagu nu poate fi povestit cu exactitate. Ideea sa artistică fundamentală este „arta trebuie percepută cu toate simțurile”, dar modernele sculpturi în lemn, instalațiile neconvenționale, desenele abstracte, textele filosofice, pictura figurativă și experimentele video prezentate au putut fi explorate numai cu ochii (minții), doar o parte din așa numitele „obiecte tactile”, cutii complicate cu sertare și sertărașe dispuse sub forma corpului uman, putînd fi atinse. Dintre filmulețele proiectate, cel care mi-a rămas în mod special în memorie este evenimentul Cake Man, creat de autor în 1971 (o siluetă umană a fost construită metodic, după schițe foarte precise, din cîteva zeci de checulețe numerotate care au fost împărțite, la sfîrșit, spectatorilor). Și nu pentru că mi-era foame.
Am ieșit năuc prin Leeds Art Gallery (perete în perete cu Henry Moore Institute), prea marcat de Paul Neagu ca să mai încapă și arta altcuiva în mine, în acel moment. Oricum, spațiile erau populate doar cu școlari foarte tineri veniți la studiul tablourilor cu creionul în mînă, majoritatea adulților făcînd coadă în bistroul galeriei.
Parcă ar merge niște istorie a orașului acum, mi-am zis îndreptîndu-mă spre Leeds City Museum (o intersecție mai încolo, în Millennium Square). Am găsit-o la etajul 2 al muzeului, dedicat în întregime temei The Leeds Story, de la pietrele preistorice, primele așezări umane în zonă și ocupația romană de mai tîrziu pînă la comerțul cu lînă, Revoluția Industrială și perioada modernă a recesiunii. Dacă veniți cu un copil n-aveți cum ocoli Life on Earth din aripa de la parter, o întreagă grădină zoologică de animale împăiate în habitatul natural al tapetului din vitrine.
Pentru ultimul muzeu al zilei, am traversat orașul pe axa nord-vest – sud-est pînă pe malul rîului Aire, la Leeds Dock și Royal Armouries Museum. Într-o clădire foarte modernă, pe șase niveluri, se desfășoară un muzeu național foarte interesant pentru bătăușii pasionați. De la praștie la bomba atomică și de la scut la vesta antiglonț, artefacte sau replici, poți găsi aici un întreg arsenal și cam tot ce înseamnă istoria războiului, vînătoarei sau competiției sportive de gen: conflicte medievale sau ambuscade tip Afghanistan/Irak, panoplii cu colecții de arme și armuri din toate timpurile și de pe toate continentele, tipuri de castel și modele de fortificații, manechine îmbrăcate în uniforme militare dispuse în poziții marțiale, diorame cu scene de luptă, reconstituiri 3D ale unor atacuri celebre, cu armate în miniatură amplasate pe metri pătrați de mese acoperite cu dealuri și copăcei, workshop-uri cu bătălia de la Waterloo, tranșeele primului război mondial sau armele debărcării pe plajele din Normandia. Să mai spun că unica armură de elefant care mai există, manufacturată prin secolul al XVI-lea și parțial supraviețuitoare (îi lipsesc cîteva membre, pardon, porțiuni) a peste trei secole de agresiune, e expusă aici și, gata, mă opresc, deși am scos la raport doar o parte a ceea ce poate fi văzut și făcut în Royal Armouries. Gratis.
Bani pentru întreținerea muzeului se obțin din donații, din vînzarea de suveniruri, din taxa de intrare în poligon, pentru tragerile la țintă cu arbaleta, și din biletele vîndute în arena alăturată, unde se țin periodic turniruri. Mai puțin din sandvișurile de 2 lire și supele de 3,50 lire ale cafeteriei muzeului, pentru că e voie să-ți mănînci pachețelul din ghiozdan, în zona de picnic de la etajul 4, ca orice soldat de pe cîmpul de luptă.
(articol publicat pe catavencii.ro, 9 decembrie 2015)
Be the first to comment