De la Salzburg la Innsbruck, deși ocolit, cel mai scurt drum trece prin Germania: două ore spre vest (din orașul lui Mozart la München), alte două spre sud (de la sediul Oktoberfest-ului pînă în capitala Tirolului). Cu Flixbus-ul, cea mai ieftină variantă de transport (5 euro pe segment, pentru cei îndeajuns de inspirați ca să facă rezervarea cu vreo cîteva săptămîni înainte de data călătoriei).
Gazdă a Jocurilor Olimpice de iarnă de două ori, în 1964 și 1976, Innsbruck e un fel de Sinaia austriacă cu de vreo zece ori mai mulți locuitori (120.000) și, probabil, cam tot de atîtea ori mai mulți turiști, care, din noiembrie pînă-n aprilie, își iau la spinare schiurile și vin să se dea la vale prin găleata de munți cu creste la altitudini între 2.300 și 2.700 de metri a orașului. Dacă te uiți pe hartă, corespondentul local al Prahovei, Inn-ul, e ca o curbă a lui Gauss care acoperă Innsbruck-ul, o graniță lichidă de nord peste care se ridică pantele împădurite ale muntelui.
În pauza dintre cristiane, o s-o iei la pas prin oraș, fără schiuri, curios de ce-ar fi interesant de văzut în Podul de pe Inn. Cel mai probabil, la fel ca mine, pe malul rîului care curge la poalele Alpilor, ținînd firul apei, cu ochii la vilele de pe versant, pînă la podul principal Innbrücke care leagă Mariahilf, cartierul fațadelor de clădiri lipite una lîngă alta de peste rîu, cu centrul. Unul destul de mic și de adunat în jurul fostei reședințe imperiale Hofburg: cîteva piețe, un dom (Catedrala St. Jakob), un teatru (Landestheater), o columnă (Annasäule), un arc de triumf (Triumphpforte). În piațeta interioară a palatului Hofburg toate privirile sînt atrase de Goldenes Dachl, Acoperișul de Aur, simbolul orașului construit pe la 1500 pentru nunta împăratului Maximilian I cu Bianca Maria Sforza a Milano-ului, după alăturarea a 2.657 de foițe de cupru pe balconul de unde cuplul regal asista la diferitele spectacole de dedesubt (festival, turnir, execuții). În prezent, spectacolele se țin ceva mai încolo, în piața cu mese, bănci și tarabe cu vin/bere pentru trecătorii de pe malul Inn-ului: concertele ad-hoc pe ritmuri tiroleze ale unor instrumentiști stradali îmbrăcați în costume populare.
Ca să vezi de aproape și cele două construcții iconice ale Innsbruck-ului de la marginea de sud a orașului, Ambras Castle, palatul/castelul renascentist considerat a fi unul dintre cele mai vechi muzee din lume, și Bergiselschanze, platforma săriturilor cu schiurile înconjurată de tribune în care încap 26.000 de spectatori, încălțările de pieton nu mai sînt suficiente: trebuie să schimbi mijlocul de transport cu o mașină sau, cei mai sportivi, cu o bicicletă. Mișcare valabilă și pentru fanii cristalelor care-și doresc o excursie la Wattens, 12 kilometri mai la est, acasă la muzeul Swarovski.
Pentru un oraș-stațiune montană în care, șase luni pe an, se schiază scump*, localnicii sînt capabili de niște aroganțe agricole neobișnuite prin alte părți: foarte aproape de centru, o să vezi lanuri de porumb printre blocuri și ferme de vite lîngă parc, cu robinet de lapte proaspăt (un euro litrul) în chioșcul de la poartă. Fără să pută sute de metri în jur de-ți anesteziază nasul, ca pe la noi. Mda, în Innsbruck, pînă și vacile sînt civilizate: se cacă doar balegă de firmă, cu odorizante și cristale Swarovski.
* O singură plimbare pe cablu cu telecabina care pleacă de pe malul Inn-ului pînă pe vîrful Hafelekarspitze (2.334 m) costă, doar dus, 21,90 euro. Schiul, ca și tenisul, e un sport scump. Poate și de-asta, Arnold Schwarzenegger, născut aici, s-a făcut culturist, nu schior.
(articol publicat în Cațavencii nr. 44/430 din 6 noiembrie 2019 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment