Să facem cunoștință cu pacienta
Slănic Moldova locuiește în județul Bacău, pe cursul superior al rîului Slănic, într-o depresiune intramontană a masivului Nemira. Certificatul său de naștere e un hrisov datat 1 ianuarie 1757, în care întreaga vale a Slănicului “cu tot dealul de unde se scoate sare” (actualul oraș Tîrgu Ocna, situat la 18 km în aval) e menționată ca făcînd parte din moșia domnului Moldovei, Constantin Cehan Racoviţă. În iulie 1801, serdarul Mihalache Spiridon, boier de seamă al curții domnești, venit în zonă la vînătoare de cerbi, descoperă un izvor cu apă minerală. Prin 1852 se fac primele teste chimice ale apei, în 1877 apar primele instalații balneare.
Tînăra stațiune, botezată Băile Slănic, promite încă de mică: calitățile apelor sale minerale sînt confirmate prin medalii obținute la expozițiile internaționale de la Paris, Viena, Frankfurt, specialiștii comparîndu-le cu cele din mai fițoasele Karlovy Vary, Vichy, Aix-les-Bains. În descrierile începutului de secol XX, pentru îndrăgostitul Alexandru Vlahuță, era Sinaia Moldovei.
Varianta optimistă (pentru pacientă)
Stațiunea, poreclită, mai apoi, în anii de școală comunistă, Perla Moldovei, are încă potențial de însănătoșire. Aerul de munte, bogat în aerosolii rășinoși și ionii negativi ai pădurilor de fag și brad, precum și cele 20 de izvoare minerale de uz intern sau extern, cu ape carbonate, bicarbonatate, ușor sulfuroase, clorate, sodice, hipertonice, hipotonice și oligominerale au efecte terapeutice pentru diverse afecțiuni (digestive, ale glandelor anexe, ale aparatului respirator, boli metabolice și de nutriție).
Deși trecută de prima tinerețe, e în continuare cochetă. Nurii cu care se mîndrește: cazinoul – emblema ahitectonică a staţiunii, parcul central cu terenuri sportive și locuri de joacă pentru copii, “Izvorul 300 de scări” – accesibil prin pădure, pe 300 de trepte din piatră, cascada Slănic, aflată la altitudinea de 599 m, păstrăvăria și restaurantul aferent. Plus complexul sanatorial, hotelurile, vilele și pensiunile agroturistice de prin localitățile limitrofe.
Diagnosticul crud (pentru rudele bolnavei)
Înșirată pe cursul Slănicului, de la distrusul complex Cerdac de la intrare pînă la fostul camping (acum o zonă rezidențială cu case de vacanță ale diverșilor proaspăt îmbogățiți), Slănic Moldova e azi o doamnă de viță nobilă, cam scăpătată. Săracă, dar curată, abandonată în spital (pe care, că tot veni vorba, nu-l mai are), într-o liniște de cimitir.
Analizele sînt proaste: hoteluri nerenovate, vile lăsate în paragină, pensiuni din care au rămas doar ziduri goale şi resturi din decorațiunile din lemn de altădată, izvoare neîngrijite, cu gresia spartă și țevile ruginite, tarabe de artizanat închise. Cortina de brazi din centru a fost tăiată aiurea, descoperind astfel imaginea dezolantă a unei centrale termice cu aspect de cuptor de lagăr nazist și cadavrul hotelului Perla, cîndva cel mai modern al stațiunii, aflat de cel puțin un deceniu într-o renovare continuă. Puținii vizitatori sînt pensionari veniți cu bilete de tratament, bătrîni cu bască și broboadă care îți amintesc de concediile cu părinții de pe vremea comunismului.
De vreo cîțiva ani se tot vorbește de o pîrtie de schi; momentan e tot virtuală, deși, pe un panou cu harta stațiunii, după metoda consacrată a inaugurării bucăților de autostradă, apare un obiectiv numit Plecare traseu pîrtie. Unde e plecată pîrtia asta nu se spune, iar Sosirea e, probabil, altădată.
Acum, de sărbători, pacienta prinde puțină viață, se mai îmbujorează: vin în vizită proprietarii caselor de vacanță și prietenii lor sau ștabii vilelor de protocol (Romtelecom, bănci, Gaze) să petreacă revelionul. Animația continuă și la începutul lui ianuarie: e Crăciunul pe vechi al numeroșilor rezidenți moldoveni sau chiar ruși. Apoi stațiunea cade din nou în comă (exceptînd week-end-urile de vară, cînd, pe marginea Slănicului, grătarele vecinilor din localitățile apropiate toarnă glucoză în perfuzii) pînă prin iulie, la Sfîntu‘ Ilie, de Zilele Orașului.
Aparținătorii (Primăria, sindicatele, Ministerul Turismului) sînt rugați să ia măsuri urgente, pînă nu le sucombă pacientul. Sau poate că tocmai asta așteaptă, ca să-i împartă moștenirea.
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. nr. 51-52/990 din 22 decembrie 2010)
Be the first to comment