Nashpa Turizm: Masivul Șandru-Nemira

Masivul Șandru-Nemira, Carpații Orientali. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Masivul Șandru-Nemira, Carpații Orientali. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Din ciclul “Excursii în locuri unde nu merge nimeni”, ARMA (Asociaţia Rockerilor Munţomani Amatori) vă prezintă jurnalul de bord al corpului expediţionar format din Rockerul Bugetar, Rockerul Scriitor şi Rockerul Tăcut, care a executat iarna trecută o scurtă aventură montană.

Şandru-Nemira, unde nu se prinde mira

Rockerul Bugetar şi-a luat sac de dormit de -11°C şi plînge pe messenger la status: care mergi we asta pe munte?. E sfîrşitul lui februarie şi dacă nu organizează rapid o ieşire, pînă prin noiembrie poate să-l pună în cui… Rockerul Scriitor: hai pe sandru-nemira, ca am fost eu asta-vara cu tacutu si a fost super. tacutule, mergi si tu mah? zi repede ca tre sa ies. brb. Rockerul Tăcut: k.

Slănic Moldova. Locul unde (în ultimii 15 ani) nu s-a întîmplat nimic

Coborîm din maşină în parcarea din apropierea centrului, într-o sîmbătă dimineaţă, senină dar rece. Oraşul e pustiu, un mort frumos îmbălsămat în cimitirul îngrijit prin care se plimbă doi pensionari şi cinci maidanezi. Pe la fostele atracţii populare ale staţiunii – izvoarele minerale şi păstrăvăria – e linişte, nu mişcă nimic. A, pardon, doar cei cîţiva păuni închişi în cuşca de plasă de lîngă anexa păstrăvăriei. De mult apuse sînt vremurile în care Slănic Moldova era Costineştiul de iarnă al studenţilor… Acum e doar un joc de Monopoly uriaş: un sfert – al afaceriştilor moldoveni de peste Prut (care aşteaptă ca zarul să te trimită în pătrăţica lor ca să te jupoaie), un sfert – vile de protocol (bănci, Romtelefon, gaz), iar restul – proprietatea mahărilor locali cu conexiuni PSD, care spală bani de 10-15 ani încoace, mutînd aceleaşi geamuri de la o vilă la alta şi renovînd hoteluri pe hîrtie.

Pe Şandru

Intrăm în traseul care începe lîngă Ocolul Silvic, înainte de fostul camping transformat în cartier rezidenţial, luînd în piept cărarea care urcă spre vîrful Şandru. De la 1.000 m în sus, zăpada e atotstăpînitoare. Călcăm apăsat, gîfîind în aerul rece. Pe platoul alpin, la 1.400 m altitudine, bate un vînt de-ţi flutură urechile ca la elefanţi. Cerul e cristal. Se văd chiar şi crestele înzăpezite ale Bucegilor, la orizont. Pînă la refugiul de pe Şandru Mare (1.640 m) mai e ceva de urcat.

Învăţăturile lui Les Stroud – Survivorman către discipolii săi, munţomanii

Luăm zăpada la forfecat spre vîrf. Tăcutul – middlename Scundul – eşuează în zăpadă pînă la brîu. E clar că nu ajungem sus pe lumină; nici vorbă să mai apucăm să strîngem lemne de foc şi să amenajăm refugiul… Şedinţă de consiliu: ce facem? Bugetarul – cică iglu, deşi avem doar o singură lopăţică Lineman şi niciunul dintre noi n-a mai făcut aşa ceva. Încă. Băi, tu ai văzut prea multe episoade din Extreme Survival! Nu vezi ce-i aici? O fi zăpada de aproape un metru, dar pînă ne jucăm noi cu cuburile de zăpadă ne mănîncă ursul… Ţie îţi arde de experimente? Tre’ să găsim rapid un loc ferit, de pus cortul. Şi în primul rînd lemne uscate pentru foc. Că fără parazăpezile pe care le-am uitat acasă, parcă am în picioare borcane cu murături!

Norocul berzei chioare (căreia, se ştie, îi face Dumnezeu cuib): dăm de o stînă părăsită, 100 m mai în vale. Care necesită însă ceva operaţiuni de renovare. Terminăm la timp, înainte ca vîntul să ne zboare cu tot cu prelata care se zbate peste coteţul din scînduri în care zăpada fusese pînă la genunchi.

Poveşti la foc de tabără: Nemira

„ …şi cînd am ajuns sus în Poiana Stînei, după ce a plouat tot drumul, tocmai se întuneca. (Pune pe foc încă un lemn.) Eram uzi pînă la piele şi tremuram ca la injecţie. Noroc cu o şandrama ca asta. După ce am bîjbîit prin împrejurimi după lemne, am făcut focul, am mîncat ceva şi ne-am amenajat un pat de cetină pentru sacii de dormit. Dimineaţă, am luat-o prin Şaua Şandrului spre Nemira Mică, apoi prin Şaua Nemirei spre Nemira Mare. (Bea vin din cana de tablă.) Peste noapte am dormit în refugiul metalic, ăla gen vagon, din apropierea fostului releu. A doua zi, după ce trecusem de lacuri şi coboram pe lîngă Izvorul Negru spre Dărmăneşti, dăm de un panou de avertizare <Atenţie, urşi!> pe care era desenat un cap de urs cu un os la gît, de ziceai că poartă papion. Rîdeam cu lacrimi, făceam bancuri. Însă după ce am văzut urme proaspete de ursoaică cu pui cîteva zeci de metri mai încolo, ne-a murit instant rîsul şi era să rămînem doar cu lacrimile… (către Rockerul Tăcut) Zi, mă, şi tu ceva, că şi tu ai fost!”.

Răspunsul Rockerului Tăcut şi ultima parte a jurnalului s-au pierdut. Urma să fie scrise pe hîrtia cu care s-a aprins focul a doua zi dimineaţă, pentru supa de la micul dejun de dinainte de coborîre.

(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 11/899 din 18 martie 2009 și în Academia Cațavencu – Ghidul călătoriilor de iarnă 2009)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.