Revenim la Cabana Poiana Secuilor, pentru un update la recenzia din vara lui 2013, cu detalii noi de la fața locului, după o excursie în zonă prilejuită de o petrecere de aniversare a unui număr rotund de ani.
Adresa: Aceeași (cabana nu s-a mutat între timp în altă parte): Clăbucetele Predealului, pe traseul bandă galbenă care duce spre Vîrful Postăvaru prin Poiana Trei Fetițe. Altitudine 1.070 m.
Căi de acces: DJ 102 D. Din Predeal, via Trei Brazi, dacă drumul e cît de cît practicabil (nu prea era zăpadă, cînd am fost noi), nu faci mai mult de un sfert de oră. După cît a nins în ultima vreme la munte, probabil că acum la cabană se ajunge doar cu tractorul. Sau pe schiuri.
Dotări: 40 de locuri în camere cu baie proprie sau comună situate în două corpuri de clădire. Există, culmea rafinamentului, chiar și un apartament: două camere tip vagon cu acces la o toaletă cu duș, dotate cu TV prin satelit, trei paturi single și unul matrimonial. Mobilierul a trăit și vremuri mai glorioase (cel mai probabil, a avut șansa să fie contemporan cu generațiile de munțomani ale anilor ‘70), dar lenjeria e recentă. Pînă la urmă, asta contează cel mai mult la o cabană montană: un duș fierbinte și un cearșaf curat, restul sînt mofturi.
Prețuri: Aproximativ aceleași ca data trecută: 40-50 de lei de persoană pe noapte, 9-10 lei o ciorbă, 6-8 lei o bere. Din cîte am înțeles de la ceilalți, dar nu știu cît de corectă e informația, pentru grupul nostru de 20 de persoane, sărbătorita a închiriat jumătate de cabană cu 850 de lei, TVA și foc de tabără incluse. Ce pot să spun sigur e că pe mine acreditarea de (aproape) o zi și o noapte la Poiana Secuilor m-a costat un cadou simbolic (flori, bomboane, o sticlă de șampanie), plus o jumătate de normă de DJ adăugată la funcția de cameraman oficial al evenimentului.
Ambianță: Seara a început cu o palincă mică la focul de tabără construit lîngă cabană de Omul cu gulașul (data trecută, l-am văzut meșterind la ceaunul cu sos picant), care palincă s-a făcut apoi din ce în ce mai mare în sala de mese, unde petrecerea s-a mutat după stingerea focului. Trecînd peste niște probleme minore cu sistemul de sunet (la un moment dat, aveam oareșce dificultăți în a distinge culorile cablurilor; deh, era cam întuneric…), totul a ieșit perfect și lumea s-a simțit bine. Cu o singură mențiune: a doua zi dimineață, la micul dejun, o parte dintre petrecăreți și-au uns pe felia de pîine prăjită doar o ciorbă de burtă.
(articol publicat în Cațavencii nr. 6/186 din 11 februarie 2015)
Be the first to comment