De săptămîna asta ne întoarcem la miniserialul de hosteluri pe care l-am suspendat brusc, prin august. Acțiunea din primele episoade ale acestui sezon 2, de toamnă-iarnă, nu se desfășoară, însă, în România: într-un fel de prequel al evenimentelor turistice din sezonul 1, vor fi prezentate primele hosteluri experimentate de titularul rubricii, aiurea, prin Europa. Să apăsăm, deci, butonul Play. Generic: Alem, Olanda, 2006.
Locul: Am ajuns în Alem, undeva în centrul Olandei, la vreo cîteva zeci de kilometri de Utrecht, la proaspăt-deschisul (atunci) hostel LowLands, împreună cu amicul Eusebiu; era o duminică seara de început de toamnă, iar noi veneam cu trenul de la Amsterdam via Zaltbommel, un pic cam obosiți (prietenii știu de ce). Așa că abia a doua zi aveam să văd mai bine unde ajunsesem: o casă P+1+M cu grădină și garaj, într-un cartier de vile construit în parc, printre piste de biciclete. Casa, veche, dar cochetă, era foarte bine compartimentată: la parter, bucătăria și băile, la etaj, dormitoarele tematice (camera africană, camera orientală), la mansardă, camera oranj. Ca locatar aveai acces liber aproape peste tot (în special în bucătărie, unde erai încurajat să gătești specialitatea ta culinară preferată), mai puțin în crama de la subsol care adăpostea vinurile de colecție ale proprietarului:…
Oamenii: …Theo, un burlac haios de vreo 40 de ani, împrăștiat în multiple direcții (ba pe la agenția de turism la care lucra ca ghid, ba pe la slujba de jurnalist part-time la o publicație locală, ba pe la meciurile echipei de fotbal Alem VV, secția old-boys), care îi promovase, în lipsa sa, la rangul de hostel manageri pe Ian și Kokie, niște australieni simpatici veniți în Alem pentru cîteva zile (au plecat peste vreo două luni).
Prețurile: Tariful orientativ era, din cîte îmi amintesc, vreo 20 de euro, cu o cină gătită spectaculos de gazdă (cînd avea timp) și servită la focul de tabără din spatele casei inclusă. Parcă atît au plătit singurii clienți ai hostelului din săptămîna în care am stat acolo, un cuplu de nemți cam retrași; noi, ceilalți, să zicem că făceam parte din staff. Spun orientativ, pentru că dacă lui Theo îi plăcea de tine, te puteai lipi imediat de o reducere promoțională de 100%.
Ambianța: A fost unul dintre puținele locuri ale călătoriilor mele în care m-am simțit mai bine ca acasă, într-o big happy family, vorba lui Kokie. Vorbesc la timpul trecut pentru că, din păcate, LowLands Hostel nu mai există. Se pare că a fost doar un experiment pentru Theo: l-a închis și s-a orientat spre altceva, cînd s-a plictisit. Sau poate cînd a realizat că, în bussines-ul ăsta, cazările gratis nu sînt o strategie de dezvoltare prea bună.
(articol publicat în Cațavencii nr. 42/171 din 22 octombrie 2014)
Be the first to comment