Despre Muzeul Fotbalului din București, cu Răzvan Stoian, director executiv și proprietar al colecției de exponate.
Spuneți-ne un pic despre ideea asta, cum v-a venit, de cînd ați început?
Muzeul e deschis de un an și jumătate, în Centrul Vechi al Capitalei, pe Gabroveni, la numărul 24. Centrul Vechi s-a transformat mult în ultimii ani și era păcat să nu aibă și un muzeu care să vorbească despre istoria fotbalului românesc și internațional. Ideea a apărut cu foarte mulți ani în urmă, cînd eram doar un suporter și m-am apucat să colecționez. Eu am profil de om de marketing sportiv, văzînd că marile cluburi din România și federația nu au un muzeu, m-am gîndit să fac eu unul.
În primă fază, am fost doar un simplu colecționar și am început să strîng de prin toată lumea, în special din afara granițelor, diverse articole. Am visat, copil fiind, să am și eu într-o zi un tricou pe care l-a purtat Hagi, idolul copilăriei, sau Marius Lăcătuș, cînd mergeam pe Ghencea și vedeam meciurile Stelei, marea echipă a Stelei din anii ‘80-‘90. Dar am fost inspirat, evident, și de Craiova Maxima, echipa pe care o iubea tatăl meu, și de Dinamo, marea echipă construită de maestrul Mircea Lucescu, despre care se spune că probabil că ar fi cîștigat Cupa Campionilor în anul următor, dacă nu se vindeau acei fotbaliști…
Dacă nu se destrăma echipa…
Da. Așa că pentru mine, Generația de Aur a fotbalului românesc înseamnă generația ‘80-‘90, cu care am crescut, și care m-a făcut să iubesc fotbalul. Și atunci, cumva, dintr-o frustrare, am început să colecționez, să aduc lucruri de afară, pînă cînd soția mea a început să mă certe: „Ce-ai de gînd să faci cu ele?”. Casa era plină de tricouri, medalii, ziare vechi, fotografii, ș.a.m.d. La un moment dat, am mers către Federația Română de Fotbal și le-am propus să le pun totul la dispoziție (creasem un mic concept numit Muzeul Fotbalului Românesc), pentru că mi-am dat seama că nu pot să fac acel lucru singur – maximum, puteam să organizez o expoziție într-un shopping center sau, eu știu, într-o piață și, neavînd posibilitatea singur, mi-am dorit să mă asociez cu cineva. Nu s-a putut cu FRF. Au avut proiectul un an de zile pe masă. Nu s-a întîmplat nimic, pînă exact în perioada pandemiei, cînd am primit un telefon de la doi oameni care au dorit să investească în acest tip de proiect. Au pus la dispoziție o clădire minunată, de 1.500 m², în Centrul Vechi al Capitalei, complet renovată, absolut spectaculoasă din punct de vedere arhitectural. Vorbim de Robert Redeleanu și Bogdan Popescu. N-aș fi putut să fac treaba asta fără ei, să mă implic în acest proiect numit Fotbal Museum Bucharest sau Muzeul Fotbalului București, care și-a propus încă de la început să facă ceva de talie europeană. Se știe sau nu, este primul muzeu privat de acest fel din estul Europei, în sensul că toți banii care s-au investit sînt privați, n-am avut nici un fel de investiție de tip fonduri europene, nici o federație, nici un club nu a sprijinit, cum se întîmplă cu celelalte – nu numai din estul Europei, peste tot; în general, muzeele au nevoie de acest sprijin al unui club sau al unei federații, costurile de întreținere fiind extrem de mari. Și acest centru de entertainment, cum îmi place mie să spun, nu cuprinde doar partea de muzeu, ci are și un bistrou, are și o cafenea, are și un fan shop, are și o zonă de evenimente: practic, aici poți să ajungi cu întreaga familie și să găsești ce să faci și tu, și cei mici, și soția. Adică, e gîndit cumva să îți poți petrece timpul în interior, cîteva ore. Ne-am luptat încă de la început cu mentalitatea României ultimilor 30 de ani, că la muzeu biletul trebuie să coste puțin, să intri la un muzeu național de ceva și să plătești 4 lei intrarea. Este absolut anormal. În mentalitatea colectivă a rămas că un muzeu trebuie să fie ceva prăfuit, unde vezi niște articole vechi, depășite, poate nu foarte bine semnalizate sau explicate, și în nici un caz ceva interactiv.
Aici, arhitecții au făcut o treabă excepțională, fondatorii, de asemenea. Inclusiv pe mine, cel care am venit cu partea de colecție, m-au surprins cu conceptul, inspirat de la marile muzee sportive ale lumii. Sînt cinci niveluri separate: unul vorbește despre fotbalul românesc, altul vorbește despre vîrfurile internaționale ale fotbalului mondial, altul vorbește despre isprăvile fotbalistice ale echipelor românești sau ale fotbaliștilor români la echipe internaționale. Iar în ultimele două zone apare partea interactivă, unde, în primul rînd, cei mici, dar secundați de aproape și cei mari, încep să interacționeze cu istoria fotbalului românesc. Sau chiar pot să joace fotbal, pot să tragă la poartă, se creează competiții între ei. Nu o să vă spun foarte multe, eventual, poate facem și un tur, să marcăm punctele de interes, însă vă spun că l-am gîndit cumva să îți acopere două-trei ore din viață într-un mod foarte plăcut și să pleci cu informații noi, cu bucuria că ai văzut elemente din istoria fotbalului românesc, din ultimii o sută de ani, dar și să petreci timp de calitate, să te distrezi, să pleci cu amintiri plăcute.
După descrierea asta, am în cap imaginea muzeului din Manchester. A fost cumva unul dintre modelele după care v-ați inspirat?
Au fost mai multe muzee. Evident că orice proiect pe care îl faci în țara ta trebuie să fie adaptat pieței. Au fost mai multe, Manchester e unul dintre ele, Muzeul FIFA de la Zürich, de asemenea, adică vîrfurile internaționale și putem să spunem că deja am început discuții cu muzee internaționale cu care gîndim colaborări, în sensul că o parte din colecțiile noastre vor merge acolo, temporar, și ei ne vor trimite altele, mai ales că n-am reușit să aducem chiar tot ce înseamnă istoria fotbalului românesc. Unele piese extrem de interesante se află în muzee internaționale, cum și noi avem piese extraordinare din istoria fotbalului mondial. Și am vorbit de exemplu, de curînd cu Legends, un muzeu privat din Madrid, probabil cel mai spectaculos din lume la momentul acesta, și vom face în toamna aceasta un parteneriat, un schimb de item-uri. Ei dețin în momentul acesta tricoul domnului Mircea Lucescu din meciul România-Brazilia de la Cupa Mondială din 1970, avem și noi lucruri interesante pe care le putem oferi pentru o perioadă ca să aducem în expozițiile noastre acel tricou.
Referitor la obiecte interesante și istorice, a fost un adevărat eveniment faptul că la Muzeul Fotbalului din București, pentru o perioadă de timp, au fost expuse mănușile lui Duckadam din finala de la Sevilla.
Da, ne-am dat seama atunci cînd am deschis că, pe lîngă ce avem noi, e important să reușim să atragem și alte item-uri care se află în colecții private. Este extrem de greu să le deții pe toate; acest tip de parteneriat se practică la nivel mondial, fie cu colecționari oficiali, fie cu colecționari particulari, cum a fost cazul domnului Voicu din Canada, un român care, acum 21 de ani, își făcea nunta și a citit un anunț în care se scria că Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla, își vinde mănușile. După nuntă a rămas cu vreo 3.500 de dolari, a licitat și a cumpărat cu 3.200 de dolari acea pereche de mănuși. O sumă extrem de mică și pentru vremurile respective, și pentru ce înseamnă în istoria fotbalului mondial mănușile domnului Duckadam. Între timp, domnul Voicu a emigrat în Canada, la Montreal. (Interesant e că tot în Montreal se pare că se află și costumul Nadiei Comăneci, cel în care a obținut celebra primă notă de 10.) Am reușit să luăm legătura cu dînsul, să creăm acest parteneriat și, pentru șase luni de zile, am avut în muzeu mănușile veritabile cu care s-au apărat cele patru lovituri de la 11 metri de la Sevilla. Se practică frecvent ca acest tip de expoziții să fie temporare. Oamenii au avut posibilitatea să vină să le vadă. Evident, și domnul Duckadam ne-a sprijinit, a fost prezent, și-a revăzut mănușile după 21 de ani, iar acum avem bucuria ca, în fan shop-ul nostru să avem articolele marca Helmuth Duckadam, printre care se află și ediția limitată a acestor celebre mănuși. Poate fi cumpărată de aici, de la noi, din fan shop, de suporterii care iubesc fotbalul și apreciază momentul istoric de la Sevilla.
Am înțeles că aveți un parteneriat cu membrii Generației de aur.
Da. Pe lîngă faptul că, pentru mai mult de un an de zile, domnul Gică Popescu a fost imaginea Muzeului Fotbalului, avem în continuare o colaborare strînsă. Pe 25 mai a fost momentul retragerii oficiale a Generației de Aur ‘94, adică a acelui dream team pe care l-am avut în America, cu meciul de pe Arena Națională. Noi am avut bucuria să fim partenerii oficiali ai proiectului, în ultimele trei luni și jumătate de cînd s-a lansat, toate conferințele de presă oficiale s-au organizat aici. Avem deja expus un tricou care omagiază cariera iubitului Daniel Prodan, care din păcate a plecat dintre noi. Are semnăturile colegilor lui din Generația de Aur, iar peste puțin timp vom expune pentru prima dată și colecția Didi Prodan. Familia Prodan, soția lui Daniel și fiul său, Răzvan, a înțeles că proiectul nostru asta își propune, să pună în lumină valorile fotbalului românesc. Ne-au pus la dispoziție articole veritabile purtate de Daniel Prodan în cariera sa, fie la echipa națională, fie la echipele de club, și, pentru prima dată, vor fi văzute într-o expoziție, la retragerea Generației de Aur din care a făcut parte și Daniel.
Care ar fi cea mai importantă piesă din Muzeul Fotbalului? Acuma nu știu dacă e și cea mai valoroasă, dar dacă există ambele cazuri, vă rog să ni le spuneți.
Un colecționar n-o să poată niciodată să arate cu degetul și să zică Acesta este cel mai important lucru din colecție, pentru că e ca și cum ai avea zece copii și ai spune Pe ăsta îl iubesc mai mult. Sigur că probabil cel mai mic e cel mai simpatic, face cele mai multe nebunii ș.a.m.d. Ce spun pare un stereotip. Da, colecția sau tot ce punem noi în muzeu are o valoare mai mică sau mai mare și fiecare spune o poveste, exact ca piesele unui puzzle. Dar, dacă ar fi nevoie să enumerăm niște piese importante, începînd cu această lună, avem bucuria să expunem pentru prima dată, oficial, Balonul de Aur cîștigat de cel mai bun fotbalist al turneului final al Campionatului Mondial de Tineret 1981 din Australia, acolo unde Romulus Gabor primește trofeul pe care cu doi ani înainte îl cîștigase Diego Armando Maradona. Dacă nu greșesc, la doi ani după aceea, îl cîștigă și Paulo Rossi, adică mari fotbaliști ai lumii. Domnul Gabor ne-a împrumutat trofeul, alături de gheata de bronz și de medalia pentru locul trei pe care l-a cîștigat cu echipa națională la momentul respectiv. Mai ales că noi aveam în colecție tricoul dînsului de la Euro 84. Și iată cum ne dăm mîna, noi, Muzeul Fotbalului, cu fotbaliști celebri și o să creăm un spațiu dedicat acestui mare fotbalist, care, din păcate, n-a avut o carieră pe măsura talentului său. Dar iată cum aducem în prim-plan, după mai bine de patruzeci de ani, un Balon de Aur care n-a stat în nici o vitrină – nu înțelegem de ce, o să facem noi lucrul ăsta.
Chiar, cum se întîmplă? Dacă, de exemplu, vine cineva și vă propune un obiect interesant, sînteți interesați să-l luați, să fie expus aici, în muzeu?
Da, colecția totală a muzeului cuprinde peste 2.500 de piese, iar noi, în momentul ăsta, avem expuse 447, dacă nu greșesc. Dacă mîine am scoate tot ce avem și am pune alte 447 și le-am schimba anual, următorii patru-cinci ani stăm liniștiți. Asta ce spune? Spune că am investit mult, că sîntem pregătiți cu foarte multe surprize pe care le vom tot aduce în fața publicului. Inițial, ne gîndeam să schimbăm totul odată la trei, șase luni sau poate chiar un an, dar am discutat cu publicul care ne vizitează și ne-am dat seama că unele lucruri trebuie să rămînă acolo pentru o perioadă mai lungă. Avem tricoul marelui Nicolae Dobrin. Acel tricou îl scoatem din muzeu doar pentru expoziții speciale, poate la Pitești, în amintirea sa – și lucrul ăsta e valabil și pentru alți fotbaliști –, însă toată lumea ne-a spus să nu-l scoatem de acolo, e tricou simbol pentru o generație, generația care a iubit echipa națională prezentă la Guadalajara, Ne mîndrim să spunem că acum facem o investigație și, în curînd, s-ar putea să dovedim, împreună cu prietenii de la Poliția Română, că pata de sînge de pe acel tricou conține ADN-ul marelui Nicolae Dobrin.
Spuneți-ne ceva despre vizitatori. În special, despre turiștii străini, foarte numeroși în zona în care se află muzeul.
Prin prisma locației în care ne aflăm, evident că avem și turiști străini. Ei sînt foarte bucuroși să descopere fotbalul românesc prin muzeul nostru și, de asemenea, să vadă că n-am neglijat fotbalul internațional și nu vorbim doar despre marile echipe ale lumii, Italia, Anglia, Brazilia – aproape că avem cîte un tricou al fiecărei Naționale importante a lumii. Le place foarte mult zona interactivă. Sîntem o atracție importantă pe zona de Școala, altfel, în sensul că foarte multe școli și grădinițe se organizează în acea perioadă și ne vizitează. Cei mici sînt absolut înnebuniți. În zona dedicată lor, se creează concursuri ad-hoc. Uneori, le mai organizăm și noi surprize și punem la bătaie cîte un tricou sau cîte o minge semnată de un fotbalist care ne-a trecut pragul. Ne place să oferim genul ăsta de surprize, sau și mai interesant, atunci cînd vine cîte un grup de copii și se nimerește fix în aceeași zi sau la aceeași oră să ne viziteze un fotbalist celebru și astfel să întîlnească în interiorul muzeului nostru un fotbalist care a îmbrăcat tricoul echipei naționale, să-și poată face poze cu el, să obțină un autograf sau să admire împreună cu fotbalistul, tricoul acestuia aflat la noi în muzeu.
Da, cred că ar fi o idee, nu știu dacă v-ați gîndit la ea: să mergeți și înspre juniorii cluburilor de fotbal, care ar trebui să-și ia modele dintre marii fotbaliști ai României.
Sîntem parteneri la foarte multe competiții dedicate celor tineri, de la Liga Liceelor, Cupa Liceelor ș.a.m.d. Sîntem deschiși către acest gen de de competiții. Deocamdată nu putem organiza noi una, dar avem în plan pe viitor și așa ceva, însă sprijinim fie cu invitații pentru cîștigători acest tip de de competiții, fie cu flyer-e de discount pentru cei prezenți acolo. Practic, încercăm să fim prezenți la toate competițiile din țară. Aș putea spune că nu ne-am concentrat doar pe București și Ilfov, uneori am trimis genul ăsta de de colaborare și la competiții care sînt la două-trei-cinci sute de kilometri de București și am avut bucuria să vedem că ne vin grupuri organizate din orașe aflate și mai departe. În momentul în care și-au propus să viziteze Bucureștiul, au inclus în turul lor și o vizită la Muzeul Fotbalului, mai ales că pe tripadvisor.com avem niște rezultate absolut spectaculoase.
Cît costă un bilet de acces în Muzeul Fotbalului?
Pentru adulți, un bilet e 49 de lei, pentru copii, 33 de lei, însă acestea sînt prețurile de la care pornim. Colegii mei au gîndit mai multe moduri de discount de grup, gen acces de echipă, pentru că pînă la urmă promovăm un sport de echipă. Vorbesc de asemenea de discount-uri pentru anumite ocazii, cum s-a întîmplat de Noaptea Muzeelor. Există un discount chiar mai mare de 50% la intrare. Grupurile organizate ne pot scrie, avem diverse forme de contact, și, în funcție de ce ni se propune, găsim tipuri de discount.
Ați detaliat deja cam care ar fi motivele pentru care cineva ar veni să viziteze muzeul. Dar, dacă ar fi să concluzionăm în cîteva cuvinte, de ce ar veni cineva să viziteze Muzeul Fotbalului?
În primul rînd, pentru că aici pot să vadă istoria fotbalului românesc. Și nu mă refer doar la echipa națională și la echipele de club. Pot să petreacă timp de calitate, este un loc în care, așa cum spuneam mai devreme, întreaga familie își găsește ceva de făcut. Vine Campionatul European: locul în care ne aflăm acum tocmai a fost reamenajat și regîndit, iar aici suporterii vor putea să vadă toate meciurile de la Euro 2024, în primul rînd, meciurile României. Cu siguranță, și cafeneaua, și terasa din față, și bistroul vor fi pline, dar pregătim și multe surprize. Pentru prima dată vor fi expuse tricourile purtate de echipa națională la toate turneele finale de Campionat European (1984, 1996, 2000, 2008, 2016, 2024), vom organiza sesiuni de poze și autografe împreună cu fotbaliști legendari ai României, fie din cei care încă activează, fie din cei care au făcut istorie pentru fotbalul românesc.
(articol publicat în Cațavencii nr. 21/663 din 29 mai 2024 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment