Spații de cazare la mare înălțime. Opera House Hostel Centre, Vilnius

Opera House Hostel Centre, Vilnius. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Opera House Hostel Centre, Vilnius. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Peste drum de Opera din Vilnius, într-o clădire lipită de un minister (al Culturii?), e hostelul care m-a găzduit pe perioada city broke-lui prin capitala Lituaniei. Pe Opera House Hostel Centre, după numele complet, l-am găsit întîi acasă, pe net, cînd am plătit…

Prețurile: …8 euro, cu cardul,…

Locul: …și abia apoi la adresa descrisă mai sus. În care am intrat pentru că o tanti a ieșit: nimeni nu răspunsese pînă atunci, nici la soneria de la ușă, nici la numărul de telefon afișat alături. E adevărat, era abia 8,30 dimineața, coborîsem de vreo 45 de minute din autobuzul de noapte care mă adusese de la Varșovia și altceva nu găsisem mai bun de făcut la ora aia decît să vin direct la hostel, deși check-in-ul începea abia la 2 p.m. În timp ce așteptam pe canapea, în recepția amenajată în holul ca de instituție care dă spre lifturi, consultînd o hartă a orașului, a apărut, într-un tîrziu, ușor morocănos, și recepționerul de serviciu tras de un cîine în lesă. Morocănos, dar amabil: mi-a permis un early check-in, fără cost suplimentar, în camera 2 de la primul etaj, o încăpere compartimentată cu pereți din placaj în trei separeuri de cîte un pat, în care ai spațiul tău personal dotat cu…

Dotările: …veioză, măsuță, mini-mochetă, umerașe și aerotermă electrică contra frigului de martie (afară erau doar 6-7 grade și ceață), dintr-un apartament de patru camere mare, cu trei băi – două cu duș, una doar cu budă. Semnalul Wi-Fi nu bate pînă la capătul patului, peretele fals îl ecranează; dacă chiar vrei să ai două liniuțe cît de cît stabile, trebuie să stai în pat invers, într-o poziție incomodă de contorsionist amator. O geacă verde agățată în cuier, un pachet de supă instant și cîteva monede mărunte lăsate pe masă dădeau senzația că proprietarul lor trebuie să apară din oraș din moment în moment.

Oamenii: Pînă la urmă n-a mai apărut nimeni, nici posesorul hainei, nici altcineva. Colegii de apartament s-au manifestat foarte discret: i-am auzit rar și puțin, deschizînd uși și dulapuri prin bucătărie sau pe la baie, așa că ambianța a fost…

Ambianța: …perfectă pentru recuperat din somnul pe care-l pierdusem noaptea precedentă în autocar, undeva între Varșovia și Vilnius. La un moment dat, mai pe înserat, un oboi/corn (n-am lipsit la lecția de Muzică din școala generală despre instrumentele de suflat, dar nu prea sesizez diferența sonoră dintre astea două) a dat tonul cîtorva note dintr-o arie veselă. Ori mi s-a părut, ori chiar s-a auzit, de peste drum, de la Operă.

(articol publicat în Cațavencii nr. 29/415 din 24 iulie 2019)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.