Varșovia a fost un fel de tabără de bază pentru expediția de sfîrșit de martie în Polonia și Țările Baltice, locul unde am ajuns de trei ori și de unde am plecat tot de-atîtea ori în cele două săptămîni ale deplasării pe axa Cracovia-Tallinn. Dinspre București, Cracovia și Riga, respectiv, spre Cracovia, Vilnius și București.
Biroul de informații turistice de la parterul clădirii staliniste din centru, pe care l-am consultat cu un specific interes profesional încă de la coborîrea din autobuzul care mă aducea de la aeroport, recomandă o serie de obiective de vizitat neapărat, în funcție de cîte zile are city break-ul tău de Varșovia. Fiind în oraș doar în primele două, jumătate din a șasea și ultima zi ale celor 15 ale deplasării, l-am văzut cam dezorganizat, pe bucățele și amestecat, și de prin centru, și de prin zonele periferice ale autogărilor sau aeroportului, și pe o vreme cețoasă de sfîrșit de iarnă, și pe un senin vîntos de început de primăvară timidă. Ce pot să recomand din city broke-ul meu spart în patru sînt:
- Imensa grădină publică cu monumentul lui Chopin și statuia lui Sienkiewicz, în care atracția principală, palatul-muzeu regal Lazienki, e construit pe o insuliță artificială de pe lacul central. Dacă e joi, în somptuoasa reședință transformată în galerie de artă a ultimului rege al Poloniei, Stanislaw August Poniatowski, se poate intra gratis, economisind astfel 25 de zloți (cam 27 de lei) pentru berea de după.
- Malurile Vistulei, însă doar pe porțiunea dintre Complexul Copernicus și celebra Syrena Warszawska, războinica sirenă de bronz din legenda și de pe stema orașului, de unde ai vedere peste Wisla spre Stadionul lor Național. Spre deosebire de alte orașe cu rîu prin bătătură căruia i s-au accesorizat malurile cu pontoane, puncte de închiriat bărcuțe, baruri și alte locuri de dezmăț turistic, Varșovia nu pare să aibă așa ceva pe Vistula, cu excepția zonei betonate din vecinătatea Muzeului Copernicus, a plajei de pe malul opus statuii și a vasului-restaurant Atalanta acostat la promenada de pe faleză (or mai fi și altele, vara, nu zic). Oricum, incomparabil mai mult decît Bucureștiul, care n-are nimic amenajat pe Dîmbovița, în afara plaselor de pescuit gunoaie și cadavre de cîini de sub unele poduri.
- Stare Miasto. Da, orașul vechi al metropolei poloneze merită vreo cîteva ore rupte din programul de degustat vodci și beri locale. Pe drumul pînă acolo (Bulevardul Krakowskie Przedmiescie), o să treci prin fața Președinției poloneze și a Memorialului victimelor dezastrului aviatic de la Smolensk de acum nouă ani. Atenție, e destul de mers pe jos, dacă insiști să vezi mai mult decît zona Castelului Regal cu columna lui Sigismund în mijloc. Adică să ajungi și la o altă sirenă din centrul pieței vechi a Varșoviei, și la bastioanele care adăpostesc Muzeul Barbican, și la statuia micuțului luptător din exteriorul zidurilor cărămizii, și la ceasul-zodiac cîntător din oră în oră de pe peretele clădirii de la capătul zidurilor (probabil o fostă poartă de intrare în oraș), și în impresionanta catedrală complet reconstruită după distrugerile din timpul luptelor din cel de-al doilea război mondial (doar criptele în care se odihnesc mari nume ale istoriei Poloniei au supraviețuit din construcția originală).
- Să intri pentru prînz într-un bar mleczny, un fel de relicvă a bistrourilor comuniste, în care pentru cîțiva zloți poți mînca niște găluște ca la bunica (din Polonia) acasă.
P.S. Nu pot să nu remarc faptul că prin tot orașul dai de postere cu capul lui Putin peste două oase, semn că între polonezi și ruși e mereu pericol de înaltă tensiune.
(articol publicat în Cațavencii nr. 13/399 din 3 aprilie 2019 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment