Deşteptare matinală, într-o cameră de cămin ca-n studenţie, în patul de 16 euro din hostelul Moscavide, lîngă staţia feroviară cu acelaşi nume din extremitatea estică a capitalei lusitane. Ieri am fost la Cascais, azi urmează Lisabona.
După micul dejun copios inclus în preţ, pleci de la hostel ţinîndu-te cu ochii de turnul Vasco da Gama, al cărui vîrf-făclie de flacără olimpică se vede deasupra clădirilor din zonă. Ajungînd lîngă el, perspectiva se schimbă: e mai mult un far cu pod, în capătul nordic al falezei de la estuarul fluviului Tejo, care trece liniştit spre Oceanul Atlantic. Un pod care pare a pleca în larg spre niciunde – îl cheamă tot Vasco da Gama, are 17,2 km şi e cel mai lung din Europa.
De la turn la Oceanarium-ul din celălalt capăt al falezei, pe lîngă Parque das Nações – pavilioanele naţionale rămase de la Expo ’98 –, face curse o telegondolă. La Oceanarium (intrarea 12 euro, ieşirea gratis) în magazin, variantele de pluş ale chiriaşilor din interior au preţuri între 5,50 şi 14 euro, în caz că te gîndeşti la cadouri pentru copiii/nepoţii de acasă.
Peste drum, Torre São Gabriel şi Torre São Rafael – două turnuri gemene cu alură zveltă de caravelă şi acoperiş-aripioară de rechin (botezate după navele cu care Vasco da Gama şi fratele său, Paolo, plecau din Lisabona în 1497 să descopere India) încadrează imensul Centro Comercial Vasco da Gama. Da, tot Vasco… Cîtă lipsă de imaginaţie! Pentru niţică variaţie, de ce nu Magellan? La ieşirea din mall, iei trenul dintre arcade din beton, grinzi de oţel şi sticlă multietajată (Gare do Oriente, proiectată de maestrul Santiago Calatrava), pe linia care ţine ţărmul, pînă la Santa Apolonia, gara veche din cartierul oarecum central Alfama.
La fel ca San Francisco, Roma sau Iaşiul, Lisabona se întinde pe şapte coline. Asta înseamnă că e ceva de urcat-coborît, dacă ai de gînd s-o baţi cu pasul. Şi chiar asta ai de gînd: din Baixa (un fel de Downtown), de la Praça do Comércio, urci la Castelo de Sao Jorge, aflat la înălţimea maximă a oraşului. De sus, Lisabona e o mare cu valuri din pereţi albi şi acoperişuri roşii care se zbate între coline.
Cobori apoi în Estacão do Rossio, la columna statuii regelui Pedro IV – primul împărat al Braziliei, te pozezi cu arteziana de alături şi mai faci cîţiva paşi pînă în piaţa Restauradores. Ai putea continua pe Avenida da Liberdade, principalul bulevard lisabonez, spre Praça de Pombal, dar preferi să urci scările spre Bairro Alto, “Oraşul de sus”, într-un elevadore, tramvaiul galben (fără cai) special adaptat pentru pante abrupte. Aici e sediul temporar al boemei lusitane: seara, între terasele cu mese lipite de ziduri, de-a lungul străduţelor înguste, printre lăutarii care cîntă la chitară fado la doar o furculiţă de farfuria ta, forfoteşte lume foarte diversă.
Cobori din nou spre fluviu. Treci pe lîngă statuia de bronz a poetului naţional Fernando Pessoa, care stă picior peste picior la o masă în faţa unei cafenele din Chiado şi, din gara Cais do Sodré, iei trenul de Cascais spre marginea vestică a Lisabonei pînă la Belém, locul de unde plecau, în secolele XV-XVII, expediţiile de cucerire de noi teritorii, mirodenii, sclavi. Caşti gura la Padrão dos Descobrimentos, monumentul dedicat acestor turişti avant la lettre – o provă de vas la marginea apei pe care stau, privind în zare, spre noi descoperiri, cei mai importanţi exploratori portughezi, apoi dai o tură şi pe la sit-urile UNESCO Torre de Belém (turnul de apărare a oraşului de odinioară), Mosteiro dos Jerónimos (mănăstirea unde odihneşte Vasco da Gama) şi palatul Belém (aici se odihneşte preşedintele portughez).
S-a înserat. Te întorci la gara Santa Apolonia pe străduţele din apropierea portului, pe lîngă terasele inundate de mirosul de grătar de peşte la care clienţii aşteaptă cuminţi la coadă să se elibereze o masă. Trenul de noapte spre Madrid e deja garat la peron.
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 31/970 din 4 august 2010)
Be the first to comment