Invitatul de la Ora de Turism de astăzi este Vasile Coruțiu, unul dintre primii antreprenori ai turismului în Colibița. Ce ați găsit, cînd ați venit pentru prima dată aici?
Prima experiență aici a fost prin anii 1988-1989, înainte de căderea lui Ceaușescu, cînd se lucra la construirea și executarea barajului de hidrocentrală și a hidrocentralei din aval, la consolidarea zonei de anrocament. Era, practic, pășune. A fost aici un cătun cu cîteva sute de suflete, care a fost strămutat. Peste cota 800 li s-au expropriat terenurile și li s-au dat terenuri în altă parte. Satul a fost mutat în Mița – așa se numește așezarea, Mița -, de la coada lacului, mai sus. Li s-au făcut case, li s-au dat terenuri și oamenii și-au repornit viața mai departe. Lacul (care, la ora asta, are vreo 350 de hectare de oglindă de apă, un volum de peste 90 de milioane de metri cubi și adîncime maximă, între 80 și 85 de metri, în zona barajului) s-a transformat, încet, încet, într-o zonă turistică, o zonă de agrement, o zonă care este tot mai căutată, cu un potențial deosebit, în care se investește în continuare.
Locul este într-o dinamică serioasă și se pare că, de la an la an, crește numărul investitorilor care dezvoltă în zonă și turismul are, în ultimii ani, o dezvoltare foarte puternică. Sigur, trecem printr-o perioadă critică economic, critică din cauza războaielor, din cauza situațiilor și a scumpirilor foarte mari, dar lumea merge înainte. Oamenii care au posibilitatea, care au bani, investesc, cumpără și se dezvoltă pentru perioada următoare.
Din ce am povestit cu oameni care au ajuns în zona asta mai demult și cunosc istoria locului, mi s-a spus că, înainte ca acest baraj să fie proiectat, a existat o stațiune construită chiar pe timpul Imperiului Austro-Ungar.
Da, am intrat în acele imobile. Erau niște cabane din lemn, construite, cred, între cele două războaie mondiale. Acolo au fost totodată dezvoltate niște sanatorii, pe care le-au făcut austriecii. Ei au făcut și niște măsurători cu tehnologia din acele vremuri și au constatat că puritatea aerului și calitatea apelor sînt deosebite. Și în acest context au făcut acele tabere, acele sanatorii, în care aduceau cadrele militare, în principal, pentru tratamente cardio-respiratorii sau neuro, și au dat rezultate foarte bune: oamenii s-au însănătoșit și de atunci, practic, a început să crească mult interesul pentru zonă, pentru calitatea aerului din zonă, pentru calitatea apei. În anii 2000, am solicitat un studiu și măsurători pentru calitatea aerului. Și este, deja, cu certificare: noi sîntem la cel mai înalt nivel de concentrație de ozon și iod pozitiv, Colibița. Deci asta cu certificat, cu acte în regulă. Asta a generat, în acea perioadă dintre cele două războaie mondiale, o dezvoltare puternică a zonei, foarte multă lume și-a construit case aici. Chiar dacă nu era lacul, și-au construit case de vacanță, și-au construit proprietăți în care să-și petreacă concediile, încă de la acea vreme.
Ați construit un resort pe malul lacului. Care este profilul turistului care alege să vină la dumneavoastră? Ce îi oferiți? Ce face într-un sejur de două, trei zile?
Eu nu am mers pe o nișă anume. Am încercat să mulțumim și să oferim servicii pentru toate categoriile de turiști. Ca atare, după posibilitățile materiale și banii pe care și-i rezervă pentru concedii – care devin din ce în ce mai puțini, din motive obiective –, oferim servicii pentru trei, patru categorii de clienți, trei, patru categorii de niveluri de prețuri, în care să-și poată petrece un sejur, un week-end. Din păcate, tichetele de vacanță au fost restrînse ca sumă, dar, în momentul în care erau tichetele de vacanță la 1.400 de lei, ele puteau să acopere pentru două persoane un week-end – cazare, masă, agrement. Deci cam acolo este nivelul la care noi ne-am orientat, ca să putem oferi niște prețuri pe care să-și permită o plajă mai mare din populație să le acceseze.
La momentul acesta, avem trei niveluri de prețuri și de confort, de la camere duble de 25-28 de metri pătrați la camere duble de 40 de metri pătrați sau la 50 de metri pătrați, cu view deosebit, toate cu vedere la lac, cu facilități, pe lîngă partea de cazare sau de conferință, cu posibilitatea de proiectare de filme sau meciuri de fotbal, cu săli de ședință în care se pot ține training-uri și instruiri pentru diverse companii, piscine interioare, piscină exterioară, plajă cu nisip, locuri de joacă pentru copii, teren de sport cu gazon sintetic. Ne-am orientat în așa fel ca oamenii să aibă activitate permanentă: pescuit, înot, ambarcațiuni pe lac, începînd de la bărcile mari cu propulsie electrică, mergînd mai departe la cele care necesită efort fizic (și ăsta este iarăși un lucru bun) cu bărci cu rame, caiace, canoe, hidrobiciclete, toate, practic, în cea mai mare parte, prinse în pachetele pe care le oferim turiștilor.
Deci e un proiect turistic la care ați lucrat și îmbunătățiți continuu. Care a fost cea mai mare problemă pe care a trebuit să o rezolvați?
Cea mai mare problemă au fost utilitățile și încă e o problemă, pentru că la momentul acesta, abia de anul trecut, s-au făcut racordările la rețeaua de apă; de zece ani se lucrează la rețeaua de canalizare și nu este funcțională, încă nu-i pusă în funcțiune și ăsta e un lucru care ne creează probleme și costuri suplimentare, totodată. Problema drumului – care s-a rezolvat abia în anii trecuți; șoseaua acum este impecabilă, dar am trecut prin vremuri foarte grele, cu gropi, cu noroi și cu mizerie. Problema lipsei unei pîrtii de schi, care ar duce la 6-9 luni, poate, 12 luni de activitate în complex.
De altfel, noi nu oprim niciodată activitatea, avem deschis și în sezon, și în extra-sezon, la noi nu se întrerupe nimic (decît, sigur, se restrînge activitatea): avem agenții și touroperatori cu care lucrăm permanent și care ne aduc turiști și în perioada de extra-sezon pentru activități. De exemplu, înainte de sărbători și după, la Cina Porcului, vin oameni din Moldova, Republica Moldova, Ucraina, pentru sărbătoarea întîrziată, deci avem activități care continuă pînă în luna martie. Am tot făcut Cina Porcului cu activități cu companii, cu touroperatori și agenții care au venit în permanență cu oameni și cărora le-am oferit, practic, maximum de servicii, ceea ce am considerat că îi atrage și le oferă un sejur plăcut.
Referitor la problemele pe care le-ați menționat, care țin de infrastructură, care e relația dumneavoastră, a investitorilor de aici, cu administrația locală? Se înțelege că aveți aceste probleme, există niște planuri de a le rezolva?
Întotdeauna există loc pentru mai bine. Nu cred că oamenii care sînt în administrația locală nu au bunăvoință și că nu ar dori să facă mai mult. Se pune problema, practic, a surselor de finanțare, de a accesa mai multe fonduri, lucru care nu prea s-a întîmplat sau nu la nivelul la care ar fi trebuit. Ar fi trebuit să se întîmple foarte multe în zonă și era necesar, poate, un centru spa mare, performant, care să poată să acomodeze un număr mult mai mare de oameni, era necesară o alee de promenadă în jurul lacului, proiecte care s-au împotmolit tot din lipsă de bani. Mai sînt probleme care trebuie reglementate vizavi de consolidarea malurilor, acolo unde Apele Române nu fac chiar nimic, și avem probleme de tot soiul. Asta și duce la o colmatare mai grabnică a lacului, dar nici nu găsim înțelegere în ce privește realizarea acestor consolidări cu piatră, chiar pe bugete proprii, pentru că lucrurile se mișcă foarte greu.
Deci sigur că e nevoie de o structură organizată, foarte solidă, care să reușească să penetreze, practic, aceste uși închise și să creeze o revitalizare și o grăbire a acțiunilor acestora de dezvoltare, care ne țin pe loc, categoric. Oamenii care vin în zonă și care găsesc o infrastructură care nu are trotuare pe marginea drumului, autobuze care vin o dată pe zi (adică ar trebui ca, practic, conexiunile cu zona urbană să fie realizate într-un alt mod, să fie mult mai multă activitate)… Bineînțeles că, dacă infrastructura ar fi bine pusă la punct, ar fi mult mai mulți turiști, chiar turiști de o zi, care să vină de dimineață, să stea pînă seara, să beneficieze de condiții foarte bune, unde să poată să își facă un grătar, unde să mănînce, să pescuiască, să facă baie. Deci, chiar dacă noi facem asta permanent și sînt oameni care fac asta – vin, le asigurăm partea de parcare, au posibilitatea să servească masa la noi, să pescuiască, să facă baie, să sară în piscină -, sînt mult prea puțini, pentru că accesul la lac este limitat. Sînt două, trei zone în care se poate intra la lac, restul sînt blocate de privați.
Și eu sînt privat. Dar am interesul să îmi aduc în curte cît mai multă lume, nu neapărat că îmi face un consum foarte important și ajung să crească afacerea la modul ăsta, ci pentru că îmi face o promovare care devine foarte importantă în ceea ce privește deschiderea și posibilitatea de a cunoaște și de a afla despre locație și despre potențialul ei.
Există un instrument pe care îl puteți folosi: OMD, Organizație de Management al Destinației – să creați un parteneriat public-privat, dumneavoastră, investitorii în turism, cu UAT-ul, administrația locală. Cum vedeți această colaborare? Considerați că ar fi utilă constituirea unui astfel de OMD?
Absolut, da. Absolut, da, pentru că asta ar da posibilitatea de a atrage fonduri, proiecte europene, posibilitatea ca primăriile, consiliile locale, care sînt potente, să genereze garanțiile pentru accesarea unor fonduri importante, cu sume mari de bani. Acum, dacă discutăm de 100.000 de euro, nu mai are sens să continuăm discuția. În momentul în care apar investiții mari, care merg la milioane, zeci de milioane de euro, acolo s-ar necesita, practic, o altă abordare: asta înseamnă UAT-ul, asta înseamnă Consiliul Județean, asta înseamnă posibilitățile ca cei care își doresc, cîțiva dintre dezvoltatori, să contribuie într-un fel sau altul, chiar și bănește, dar mai ales cu cunoștințe, cu experiență și cu proiecte care să fie fezabile și care să aducă un plus.
Peisaj natural nemaipomenit, lacul și toți munții care îl înconjoară, aerul despre care ați precizat că are o calitate deosebită: aveți atîtea atuuri ca această zonă să devină cu adevărat o destinație. Dacă ar fi să fac o comparație, probabil, că, în țară, puține locuri au asemenea avantaje deja, din start. Deci e doar o chestiune de organizare, ca lucrurile să meargă din ce în ce mai bine și, dacă îmi permiteți o sugestie, un calendar de evenimente bine structurat ar atrage diverse categorii de turiști, aici, în zonă.
Perfect de acord. În fiecare an am avut activități multiple pe ceea ce înseamnă partea de cultural. Am simțit că oamenii au nevoie de asta. Am făcut-o de foarte multe ori pe bugete proprii, bineînțeles, neavînd resurse de nici un fel de finanțări sau sponsorizări. Asta este un lucru care lipsește, aproape lipsește, pot să spun, și pentru faptul că nu există unitate. Spre exemplu, anul ăsta sînt deja în program pentru lunile august și septembrie cîteva evenimente de genul acesta. Respectiv, o să fie cei de la Direcția 5, o să fie niște spectacole oficiale de folk, și avem surpriza ca, tocmai prin lipsa de unitate și de comunicare, să fie, practic, în același timp, cum s-a mai întîmplat și anul trecut, cînd am avut concert Direcția 5, în aceeași zi, la altă unitate, era un spectacol de rock.
Dacă nu există comunicare, dacă nu există o unitate, dacă nu există o asociere în bunul sens al cuvîntului, ca oamenii să aibă percepția clară, corectă, de a împărți sarcini și de a da posibilitatea ca fiecare să dezvolte, să facă ceea ce știe să facă mai bine, în condițiile acestea, nu se va întîmpla nimic și e păcat că lucrurile trenează, nu există dezvoltare, nu există o logică și o direcție foarte precisă. Și atunci, fiecare face pe cont propriu; toți au interesul să își dezvolte strict business-ul propriu, fără să se uite în stînga, în dreapta, că poate vecinul are o activitate super OK și mi s-ar preta și mie.
Atunci, neavînd comunicare și contact și deschidere de a aborda lucrurile foarte tranșant și direct și constructiv, eu mă dezvolt pe propria mea moșie, rezolv problemele de la cap la coadă și nu există delegare de nici un fel, nu accesez servicii sau, știu eu, ajutor dintr-o parte sau din alta, colaborări, tocmai pentru faptul că nu există reciprocitate. Nu se face. Deși eu am posibilitatea să fac servicii pe care nu le fac alții. Am inițiat… în anii trecuți, mă gîndeam să facem o spălătorie comună. Oamenii nu marșează, tocmai pentru faptul că: „De ce să îi dau lui bani?”. Să-mi dea mie bani, ca să nu îi dea la alții. Dar dacă aici dezvolți zona, aduci oameni, salariați, locuri de muncă, dezvolți deja o infrastructură, niște lucruri care sînt importante la un moment dat – un angajat în plus, doi angajați în plus, înseamnă un salariu, înseamnă niște bani care se dau, inclusiv la stat, și asta înseamnă prosperitate, înseamnă un start în dezvoltare.
Ați analizat situația foarte realist. Dacă ar fi să priviți în viitor, în următorii cinci ani, cum vedeți evoluția turismului în Colibița? Sînteți optimist? Rămîneți ponderat în analiză?
Ca în orice fel de activitate, pe orice nișă, totul depinde de factorul uman, de deciziile oamenilor, de capacitatea lor de management și de interes. Că este sau nu este interes să dezvolți și să faci ceva de care să se bucure și alții. În servicii, în turism, nu poți să fii egoist. Oferirea de servicii înseamnă sacrificii – vedeți și la clădirea în care sîntem, înseamnă investiții pe termen destul de lung ca și execuție, costuri importante, sume foarte mari băgate în tot ceea ce se întîmplă în jur și asta înseamnă, practic, să îți dorești să oferi serviciile acestea și altora, să se bucure de ele.
În momentul în care ești egoist și nu accepți lucrul acesta și îl gîndești la modul în care dorești doar să vezi repede întoarcerea capitalului și amortizarea investiției, e un caz pierdut. În turism nu poți să faci asta, trebuie să ai răbdare. Să ai răbdare ca lucrurile să se așeze, să ai răbdare să crești, să ai răbdare să te așezi pe o plajă, să aduci oamenii de care ai nevoie, oamenii care să vină permanent și să îți asigure, practic, siguranță și sustenabilitate.
Deci cum vedeți Colibița în 2031, făcînd un exercițiu de imaginație?
Din păcate, din cauza oamenilor și a operatorilor pe care îi avem în zonă, nu sînt optimist deloc, pentru că sînt plafonați; sînt oameni care nu își doresc neapărat să dezvolte zona, își doresc să își dezvolte doar business-ul propriu. Și în momentul în care nu ai interes pentru ceea ce se întîmplă în jur, pentru comunitate, vreau să zic… Aici sînt lucruri care ne privesc pe toți, vizavi de curățenie, de salubritate, de serviciile care ar trebui să existe și în care noi, dacă am fi într-o asociere solidă, am putea crea foarte multe lucruri pozitive. Dar așa, individual, e foarte greu să mergi să bați la o ușă și să înțelegi că, de fapt, ești singur în pădure.
Posibilitățile sînt foarte reduse. În momentul în care ar fi o asociație solidă, bine unită și omogenă, care să știe ce vrea, să aibă un plan foarte clar de dezvoltare, să aibă oamenii care să se bată pentru asta… Și asta înseamnă a face voluntariat (am făcut-o ani de zile), a face asta lăsînd deoparte problemele de acasă, de familie și de business, și să stai focusat pe lucrul ăsta și să tragi, să dezvolți, să aduci oameni după tine. Nu este un lucru simplu. Mai ales în momentul în care discuți și vezi oameni care nu își doresc asta, care își văd strict de ograda și propria afacere – business-ul îl văd într-un mod foarte liniar și fără o percepție a perspectivei și a dezvoltării, și mai ales în ceea ce privește lucrurile legate de comunitate și de dezvoltarea zonei.
Zona este superbă, este cu un potențial fantastic, dar nu se poate dezvolta singură. Aici subiectul este omul, cel care prin implicare, prin muncă, prin sacrificii, prin investiție și renunțări poate să facă lucruri foarte faine și de care să se bucure lumea. Tocmai asta este problema și spuneam că în această zonă de activitate nu îți poți permite să fii egoist. Aici trebuie să poți să îi oferi omului cît mai mult din ceea ce ai făcut. Tocmai pentru că, dacă n-ai înțeles lucrul ăsta, înseamnă că nu îți este garantat succesul, pentru că banii nu se întorc decît acolo unde pui suflet și unde într-adevăr ai semănat ceva care trebuie să vină la un moment dat.
În turism este vorba despre poveste, întotdeauna e vorba despre o poveste. Asta atrage, asta place. Care ar fi povestea Colibiței?
Este o poveste peste tot în lume, turismul. Am văzut la turci, am văzut la greci, am văzut în Egipt. Ei vînd povestea unui bolovan în cîmp, unde s-a întîmplat, știu eu, un eveniment. Și fac asta, și o fac foarte bine, și vînd, și trăiesc din asta. Noi, unde avem și o poveste reală și avem, pînă la urmă, nu numai capacități, avem o zonă mirifică, o zonă care atrage, o zonă superbă, pe lîngă oaza de sănătate, și avem peisajele și avem apă, munte, avem tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu, gratis, dar nu avem inițiativă suficientă și nu știm să folosim inclusiv povestea locului. Inclusiv zona de istorie a locului, pe care noi o spunem mereu. De cele mai multe ori, și oamenii care fac asta, fac plimbările pe lac, au un speech, o poveste pe care o spun turiștilor de fiecare dată cînd ies în larg.
Unde ne aflăm? Sîntem la poalele Călimanilor, asta e zona în care noi existăm, în care ne ducem viața și asta înseamnă ce? Este o depresiune, sîntem la poalele Călimanilor, la cota de 2.000 de metri, avem în vecinătate zonele muntoase, avem vecinătăți, avem Arinișul, Piatra Arinișului, o zonă foarte faină, facem drumeții, avem Piatra lui Orban, avem Casarul, avem, mai sus, Bistriciorul, deci sînt cîteva puncte de atracție deosebite care trebuie bătute cu pasul și dacă sînt oameni care într-adevăr înțeleg, pînă la urmă, cît de important este să nu te lași într-un hotel și să stai, să mănînci și să bei și să dormi. Sînt oameni, la momentul ăsta, tot mai mulți, care își doresc activitate, își doresc dinamică, mișcare și, cred că, într-un concediu, în cîteva zile de vacanță, în momentul în care noi venim și oferim mai multe activități, cu atît devenim mai atractivi și orice client care vine și ne trece pragul este mulțumit. Spre asta de fapt trebuie să țintim, pînă la urmă.
(articol publicat de catavencii.ro)
Be the first to comment