Nu știu dacă-i neapărat de la propensiunea românului spre izolare și distanțare fizică de ceilalți în perioada pandemiei, dar tot mai multă lume merge vara asta în Deltă, zonă recunoscută ca fiind una dintre cele mai izolate din țară. Tulcea s-a transformat într-o imensă parcare pentru mașinile cu numere de București, Cluj sau Iași abandonate de proprietari, pentru cîteva zile, oriunde au găsit cîțiva metri pătrați neocupați; la nava-pasager, care are o singură cursă pe zi spre Periprava, Sulina sau Sfîntu Gheorghe, nu mai sînt locuri, dacă nu rezervi din timp; pe faleza Dunării, cohorte de turiști în pantaloni scurți umplu non-stop cu sarsanale bărcile rapide care demarează la fiecare 10-15 minute cu destinația Gorgova-Crișan-Sulina. Îngrămădit printre bagaje, cu vesta de salvare în cîrcă și masca pe figură, din peisajul brațului de mijloc al Dunării nu-ți mai rămîn pe retină, în fuga iute a șalupei,decît maluri pietruite și întinderi nesfîrșite de stuf, sălcii aplecate peste pontoane mai mari sau mai mici, căbănuțe rudimentare din scînduri și observatoare părăsite, dar și case noi cu grădini înflorite. Oamenii mișună veseliîn natură, bărcile se deplaseazăde colo-colo, e plin sezon turistic.
O oră și 60 de lei mai tîrziu ai din nou suprafață fixă, nelegănabilă, sub picioare, lîngă rucsacul vărsat de barcagiu pe debarcaderul din Crișan. Opt kilometri de case înșirate, în principal, pe malul drept, la 10-15 metri de Dunăre, dincolo de strada-faleză limitată pe o parte de garduri, iar pe cealaltă de parapetul de ciment care ține loc de dig, cînd nivelul apei crește periculos. Pînă relativ de curînd, cei mai mulți turiști veneau aici într-un concediu cu cort și undiță în valiză, pentru remake-uri aproximative ale acțiunii pescărești din Operațiunea Monstrul. Astăzi, minciunile, pardon, poveștile celor ce se întorc din Deltă imaginîndu-se personajele întrupate de Tomiță Caragiu, Octav Cotescu și Marinuș Moraru nu mai sînt de actualitate. Imaginea bărcii cu vîsle de altădată în care lipoveanul trăgea o dușcă din fosta ta sticlă de tărie și-ți arunca știuca sau somnul pe mal, lîngă bivuacul tău de supraviețuire pe baltă, s-a voalat de mult. Acum pensiunea de trei margarete cu aer condiționat a pescuit deja și a întins pe masă meniurile locale, înainte de intrarea ta pe poartă, iar crișăneanul și-a alimentat șalupa modernă de la benzinăria plutitoare ancorată undeva pe lîngă centru, ca să-ți propună o ieșire de birdwatching pe canale sau de forestwalking, horsewatching, moskitofeeling și storceagtasting, la Letea. Doar amatorii (rari) de plimbare cu caiacul pe canaletele din fundul grădinilor satului vor mai rememora activ vremurile cînd chiar aveai nevoie de mușchi, ca să tragi la rame.
Dacă tot ești în barcă, rămîi acolo pentru o excursie de cîteva mile în aval, la Sulina. Pe uscat – în centrul de vizitare de pe faleză (construcție modernă, pe bani europeni, expoziție-muzeu despre viața acvatică a Deltei), în farul vechi, pentru o lecție de istorie locală, la cimitirul cosmopolit cu morminte de prințese și pirați, pe plaja la mare, arhiplină cu cetățeni fugiți de-acasă, de COVID-19 (doar măștile chelnerilor de pe terase mai amintesc că virusul există undeva, departe, în orașul lăsat în urmă pe timpul vacanței). Sau pe apă – în croaziera de două ore la vărsarea Dunării în Marea Neagră și în Golful Musura, cu stații la epava cargoului Turgut Usta, fost Tohani, lîngă mirositoarea insulă K (cel mai tînăr pămînt românesc, o limbă de nisip de șapte kilometri lungime și 80 de metri lățime care crește cu doi metri în fiecare an, spre fericirea singurilor locuitori, păsări de toate națiile) și în stufăriș, pentru un asfințit de soare între ape.
(articol publicat în Cațavencii nr. 32/469 din 12 august 2020 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment