SIMION GIURCA, Timișoara 2021: “Sîntem poate puțin în urmă, dar, în timpul rămas la dispoziție, cu echipa pe care o avem și cu ce ne-am propus să facem, vom avea, sperăm noi, un proiect de succes”

Sîmbăta trecută, la mini-redacția Cațavencii din cadrul standului Clubului Presei de Turism – FIJET de la Tîrgul de Turism al României organizat la Romexpo, pavilionul B2, l-am avut oaspete pe Simion Giurca, fost șef al Biroului de promovare externă de la Viena, actualmente, consultant pentru turism al proiectului Timișoara – Capitală Culturală Europeană (CCE) în 2021.

Prima întrebare e cea pe care, probabil, toată lumea v-o adresează: cît de pregătită este Timișoara pentru marele an-eveniment care începe peste doar zece luni?

Într-adevăr, este o întrebare frecventă și e de înțeles acest lucru: toată lumea are așteptări, e un proiect care depășește Timișoara – practic, un proiect național, pe care toți românii și-l doresc a fi unul de succes. Sîntem poate puțin rămași în urmă, în sensul în care echipa care lucrează acum s-a format în ultimul timp și poate ar fi fost bine să avem mai mult, în sensul să fi început niște proiecte mai devreme. Dar, în urma unei analize foarte serioase, la începutul lunii februarie, cu un expert străin, un om cu experiență în management cultural, care a lucrat la proiecte de CCE în străinătate, a reieșit că în foarte multe privințe stăm bine, mai puțin la partea de comunicare. Și atunci se explică de ce întrebările privind stadiul pregătirilor, modul în care merg lucrurile, ce se întîmplă la Timișoara, sînt frecvente. Deci: în timpul rămas la dispoziție, cu echipa pe care o avem și cu ce ne-am propus să facem pînă acum, inclusiv gîndirile strategice pe domenii, vom avea, sperăm noi, un proiect de succes.

Sper că ce se va întîmpla în lunile următoare, pe plan politic, pe plan economic, în țară și în Europa, să nu aducă probleme; Coronavirusul nu ne afectează pe noi, în mod direct, dar e un exemplu de problemă care poate apărea brusc și să-ți strice programul. Sper ca tot ce pregătim noi, chiar dacă nu va fi, poate, unul din proiectele de top cum a fost Liverpoolul, să fie măcar peste jumătatea mediei, în lista proiectelor de succes. Foarte importantă e moștenirea pe care o lasă acest an-eveniment: cîți turiști vor veni în oraș pentru programe culturale din țară și din străinătate, în 2022, în 2023.

Dorința noastră este să transformăm orașul într-o destinație de vacanță, de concediu, de relaxare, deopotrivă cu cea de business, pentru că Timișoara e un mare centru economic și va trebui să dezvoltăm și această componentă, turismul de afaceri. Desigur, nu noi determinăm motivația de a veni (oamenii au interese, au investiții în zonă), ce putem face e să creăm evenimente de genul incentive, conferințe, congrese care să atragă vizitatori din sfera de business în oraș, în perioade în care vin mai puțini turiști. Și asta am început de anul trecut, am fost prezenți la IMEX, cel mai mare tîrg de specialitate de la Frankfurt; anul acesta vom merge din nou, am pus bazele unei colaborări cu Radio Grup, care are în componență 18 posturi cu o audiență de circa 1,5 milioane de ascultători, într-un bazin economic puternic al Germaniei și cu conexiuni directe de zbor cu Timișoara (avem curse zilnice Timișoara-Frankfurt). Anul acesta la IMEX vom face o acțiune comună de prezentare a Timișoarei împreună cu Radio Grup și sperăm să creștem vizibilitatea și apetitul străinilor din sfera asta de business. Ne ajută și faptul că, în primăvara asta, se va inaugura în oraș o sală de evenimente cu două mii de locuri care, adăugată la cele pe care le avem deja, ne va permite să ne înscriem pe lista orașelor care oferă capacități bune pentru evenimente de nivel mediu, cu pînă la două-trei mii de participanți.

Sper să reușim să dezvoltăm și turismul de sănătate (am avut unele succese în trecut pe această linie cu Boicilul, un medicament produs în Timișoara, cu foarte mulți vizitatori la vremea aceea), mai avem și alți factori de cură în regiune, pe care să-i integrăm într-o zonă modernă, cea a turismului de wellness, de înfrumusețare, de operații estetice. Și, desigur, vrem să dezvoltăm gastronomia, un trend în turismul internațional (mulți dintre specialiști o numesc noua cultură, amintind că la un moment dat din turismul de litoral, care era baza, 80% din motivații, apăruse cultura, care a preluat 30-40 de procente, crescînd foarte mult și astăzi aproape nu există tip de turism de leisure care să nu includă și cultura; adică, mă duc la mare în Turcia, dar mai vizitez și două-trei obiective culturale din zonă). Vrem să dezvoltăm gastronomia, să mergem pe factorii locali, pe autentic și pe zona de proveniență: turiștii vor să mănînce produse din regiune, preparate cu ingrediente locale. Vom fructifica avantajul că sîntem într-o zonă viticolă cu vinuri bune (Recașul, Dealurile Silagiului), cu cinci podgorii foarte bune, și, desigur, ne mîndrim cu faptul că avem prima fabrică de bere din România, care o tradiție de peste trei sute de ani. Avem deci ce să oferim în domeniul ăsta, ca produse originale locale.

Cîți turiști au vizitat anul trecut orașul și ce așteptări aveți pentru anii următori?

Adevărul e că este foarte greu să procuri niște date reale privind circulația turistică, pentru că raportările care se fac nu sînt exacte. Practic, datele pe care le oferă Institutul Național de Statistică se bazează în mare parte pe estimări și mai puțin pe date concrete. Conform acestora, am avut 340-350.000 de turiști în 2019, la care se adaugă încă 50-60.000 care au fost în județ. Din discuțiile avute cu o parte dintre hotelieri, în zona centrală a Timișoarei, gradul de ocupare este mult mai mare decît media, cu creșteri, zic eu, importante, de la un an la altul. La gradul mediu de ocupare pe hoteluri și pensiuni (mai sînt și niște apartamente în regim hotelier, dar nu știm ce se întîmplă pe Airbnb, pentru că aici nu dă nimeni date), avem o creștere, în ultimii cinci ani, de la 34% la undeva la 45-46%. E relativ bine, arată o dinamică și un potențial de creștere. A crescut, de asemeni, și capacitatea de cazare la 5.500-5.600 de paturi…

Pentru un oraș de 300.000…

…300-320 de mii de locuitori. Dacă adăugăm și capacitatea de cazare din zona privată, cel puțin 50-60.000 de locuri, înseamnă că obiectivul pe care ni l-am propus, unul într-adevăr destul de curajos, să atragem în oraș peste un milion de turiști și vizitatori în anul CCE, poate fi atins.

Spun și vizitatori, pentru că pe plan mondial se acordă o atenție din ce în ce mai mare vizitatorilor de zi, care, pînă recent, nu erau incluși în statistici, nu erau urmăriți cu niște programe dedicate. Sînt niște oameni care ajung în oraș, pe care pot să-i conving mai bine și mai ușor să fie turiști decît pe unul pe care îl întîlnesc la un tîrg și-i povestesc despre Timișoara, pentru că ei sînt deja aici – am stat de vorbă în ultimele trei luni cu foarte mulți sîrbi care fac astfel de programe de vizită (vin dimineața, pleacă seara: puțin shopping, puțină cultură) și mulți mi-au spus că, în 2021, vor veni cu înnoptare, deci îi vom transforma pe o parte din vizitatori în turiști.

Revenind la proiectul Timișoara CCE 2021, ați reușit să intrați în contact cu celelalte orașe care au fost, sînt sau vor fi CCE, ca să beneficiați de experiența lor, să încercați să le replicați succesele și să le evitați eșecurile? Exemplul cel mai recent și cel mai apropiat, Plovdiv, CCE în 2019, care a organizat an de an International Meeting of Plovdiv, un instrument de lucru prin care s-a obținut feedback de la specialiștii turismului (transportatori, hotelieri, agenți de turism, ghizi, jurnaliști) invitați din toată lumea.

Din punct de vedere a experienței de CCE, am avut șansa să urmăresc, să zic, live, Graz și Linz, unul semi-eșec, al doilea, mare succes. Linz-ul e în Top 5 al celor mai bune experiențe de orașe culturale, a devenit după 2009, cînd a intrat ca oraș gri, industrial, un obiectiv care, la zece ani după anul CCE, se menține pe un trend pozitiv, ascendent, cu circulație turistică de destinație serioasă. Am urmărit, desigur, ce se întîmplă în celelalte CCE, am citit foarte mult despre Liverpool – nu ne putem compara cu ei, nu avem dimensiunile, nu avem prestigiul Angliei –, dar am vrut să vedem care au fost direcțiile pe care au mers. Sînt niște principii care te ajută și la economia micro, nu numai la cea macro. Desigur, nu poți să copiezi exact, ar fi o greșeală; cred că trebuie să dezvoltăm suficientă inteligență cît să ne facem propriul concept. Știind ce-au făcut alții, unde au greșit, unde au fost foarte buni, și ce putem aplica la noi.

Am umărit și evoluția Plovdivului, modul în care a apărut în presa internațională, în special în cea de limbă germană, dat fiind că zona asta e și un puternic bazin generator de fluxuri turistice: Germania e în continuare numărul 1 la călătorii în străinătate, austriecii și elvețienii au de asemeni foarte mulți bani, au timp și călătoresc și ei mult. Vizibilitatea Plovdivului acolo a fost, aș zice, de tip secundar, mai degrabă amintit la tendem cu Matera, cealaltă CCE în 2019. M-am întîlnit la multe evenimente internaționale cu oamenii din turism, marile concerne, și, discutînd cu ei, am realizat că foarte puțini au avut Plovdivul în program. Cred că orientarea bulgarilor a fost spre piața internă și cea limitrofă, ceea ce poate fi o strategie și, sigur, e mai ușor să lucrezi cu piața limitrofă, care are o accesibilitate mai facilă, mai simplă, decît să-ți propui să aduci din Vest, de acolo de unde fără conexiuni de zbor ești pierdut.

Profitînd de prezența mea pe piața de limbă germană, am avut deja întîlniri cu touroperatori cărora le-am prezentat Timișoara. Ultima noastră mare prezență cu un spot de prezentare a fost la Gala Asociației Birourilor Naționale care acționează pe piața austriacă, la care au fost prezenți 256 de specialiști și vreo 70 de jurnaliști. Am discutat cu foarte multe agenții de turism și pregătim în continuare tururi pentru jurnaliști, niște workshop-uri cu presa și cu firme de turism din toate orașele cu care Timișoara e înfrățită (12 localități) și cu toate orașele europene din care există zboruri directe spre Timișoara. La aceste wokshop-uri, operatorii de turism timișoreni își vor putea prezenta ofertele ca să încerce să încheie legături directe cu industria de acolo.

Pentru lunile aprilie-mai, ne dorim să facem un fel de bursă de turism la care să invităm principalii touroperatori din țările și de pe piețele care pot să trimită turiști în Timișoara. Mă refer aici la zonele limitrofe, în mod deosebit Serbia, din care avem în fiecare week-end aproximativ trei-patru sute de vizitatori. Vom invita firme din Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, piețe de pe care avem deja turiști (există o minoritate cehă și una slovacă în județul Timiș care au conexiuni bune cu țările de origine și din care au tot venit turiști). Desigur, vom contacta și vom invita la Timișoara și reprezentanții piețelor germană, austriacă, italiană, franceză, olandeză, engleză, spaniolă – cam astea sînt țările din care avem conexiuni aeriene –, cei mai apropiați putînd veni ca grup și cu autocarul. Vrem să dezvoltăm și conexiuni feroviare: am făcut niște diligențe pentru o întîlnire cu transportatorul de stat austriac ÖBB, ca să încercăm introducerea unui tren de noapte direct Viena-Timișoara.

La tîrgul de turism de la Viena, unde Timișoara a fost prezentă, am avut întîlniri cu touroperatori cărora le-am atras atenția asupra unui avantaj pentru 2021 pe care nu l-au avut pînă acum: este pentru prima dată cînd două CCE sînt la o distanță de doar 160 de kilometri – niciodată nu s-a putut ca, într-un program turistic de trei zile, să fie acoperite două CCE. E un produs turistic nou, foarte accesibil pieței austrice: pleci de dimineață din Austria, pe autostradă, cu autocarul, te oprești o zi la Novi Sad și apoi vii o zi-două la Timișoara. Avem legături strînse și o colaborare foarte bună cu organizația de turism din Novi Sad și cu asociația care pregătește evenimentul CCE cu care putem propune evenimente deosebite, comune sau exact în aceeași perioadă, pentru a se creea o motivație în plus.

Vom participa în continuare la tîrguri: următorul este la Berlin, în care încercăm să ieșim cu o formulă de promovare folosind tehnologia modernă, pentru că vrem să arătăm că sîntem o destinație care ține pasul cu tehnica; să nu mergem numai pe partea de tradițional și autentic, care, e adevărat, se caută, dar cu astea sîntem deja poziționați. Dacă aș reprezenta România, aș putea să mă duc și cu un dans popular, dar reprezentînd o CCE, depășesc dimensiunea românească. Pregătim zilele astea un eveniment – că va fi conferință de presă, că va fi workshop, vom vedea –, o acțiune în care să anunțăm oficial, în cadrul tîrgului de la Berlin, faptul că Timișoara va fi CCE și că-i așteptăm pe nemți în număr cît mai mare. Avem prezență în media germane: a apărut un material într-o revistă cu 500.000 de cititori, o să mai fie un reportaj pe radio cu o audiență potențială de 1,5 milioane de ascultători.

În România cînd veți comunica ce faceți? Pentru că nu se aude și nu se vede nimic dinspre Timișoara și nu e OK să neglijați comunicarea cu țara.

Ar fi o greșeală strategică enormă să ignorăm publicul român. Este primul invitat și dorit, pentru că este o CCE care vine din partea României, deci îmi doresc foarte mult să avem spectatori români la acțiunile noastre. Într-adevăr, trebuie să recunoaștem că pînă acum partea de comunicare n-a excelat…

Nu știu local, dar la nivel național, practic, n-a existat.

Local, a funcționat, pentru că acasă sînt alte energii care se nasc în jurul unui astfel de eveniment și atunci în presă apar oricum informații. Poate că nici timișorenii nu știu foarte exact ce s-a făcut pînă acum și ce se va face în continuare, motiv pentru care, în analiza de care vă spuneam că s-a făcut la începutul lunii februarie, comunicarea pe plan intern a fost unul dintre punctele notate cu roșu și cu semne de exclamare, adică unde trebuie foarte repede și foarte bine lucrat.

Am avut o conferință națională cu ghizii, în toamna trecută, cu peste o sută de participanți cărora le-am prezentat Timișoara, pentru că am zis că sînt oameni care au deja contact cu turiști, cu grupuri, întîlnesc foarte multă lume, români sau străini, și pot să le spună că Timișoara îi așteaptă cu mare drag în 2021, și nu numai. O altă acțiune pe care am avut-o a fost în vara lui 2019, cu 43 de bloggeri/vloggeri din India pînă în Anglia, Germania, Italia care s-au simțit foarte bine în Timișoara și care au relatat foarte mult și foarte frumos despre oraș. A fost pentru noi o sursă importantă de informații privind modul în care un om care descoperă Timișoara, care e la primul contact cu locul, observă lucruri și are o primă impresie despre oraș. Aproape la unison, au făcut referire la Revoluție – a fost momentul lor de încărcătură emoțională maximă care ne-a determinat să dăm mai multă importanță acestui aspect. Sigur, e o problemă: avem un spațiu expozițional generos care a fost pus la dispoziție, fosta garnizoană militară orașului, o clădire istorică care va trebui, însă, în timp-record, reamenajată ca Muzeu al Revoluției…

L-am vizitat în infotrip-ul cu jurnaliști străini organizat în 2018 de Ministerul Turismului, și domnul Orban, rănit la Revoluție, care se ocupă personal de muzeu, era disperat că sînt probleme cu acoperișul și nimeni nu-l ajută, la Primărie nu găsea nici un fel de sprijin. Concluzia jurnaliștilor prezenți a fost că toată comunitatea locală ar trebui să se implice și să decidă felul în care va arăta muzeul acesta, cum va prezenta vizitatorului străin povestea Revoluției de la Timișoara – un moment istoric, nu numai pentru oraș, pentru toată țara.

Este cu siguranță aspectul cu cel mai mare impact, datorită faptului că e un moment apropiat temporal de noi: la scara istoriei, 30 de ani nu înseamnă mare lucru. Lăsînd la o parte discuțiile despre CCE sau turism, avem această obligație morală față de oamenii care s-au jertfit, care au suferit la Revoluție: avem supraviețuitori, copii care au crescut fără părinți, față de care avem datoria să cinstim Revoluția într-un mod demn și civilizat.

Pentru domnul Orban am toate aprecierile, din două mari motive: pentru că a amenajat ceva și nu ne-a lăsat, ca să zic pe românește, cu fundul gol, și, doi, pentru că e omul care dă o notă totală de autentic acestui muzeu. E un om care a trecut prin focul Revoluției, nu e un fake, un revoluționar făcut la apelul de seară, și prin prezența sa acolo ține Revoluția încă vie. Eu sper să ne trezim, să amenajăm acest muzeu repede, dar bine, nu la voia întîmplării. Le amintesc tuturor, soluțiile de astăzi sînt problemele de mîine: dacă astăzi facem lucrurile prost, ani de zile ne vom chinui să le reparăm, pierdem bani, pierdem timp…

Și poate, ce-i mai grav, încrederea oamenilor că lucrurile pot fi făcute cum trebuie.

Nimeni nu poate să prezinte mai bine Revoluția decît un om care a trecut prin ea. E una dintre marile mele așteptări de la Administrație, în colaborarea cu Ministerul Culturii – un nou-născut care se naște ceva mai greu, pentru că funcționarea interinstituțională, la noi, uneori e “foarte bună“, dar foarte greoaie și înceată. Sper însă să fim conștienți de importanță și să ne mișcăm repede. Dacă nu mai avem timp, nu mai avem putere să ne forțăm, nu trebuie să inventăm un muzeu, va trebui să prezentăm acolo clar evenimentele, problemele care au dus la Revoluție, ca străinii să înțeleagă prin ce-am trecut noi. Și nu vorbesc aici neapărat de poliția politică, ci de lipsurile din viața de zi cu zi, de bancurile alea care prezentau o realitate (Pic, pic, pic, a fost apă caldă!). Oamenii trebuie să știe și realitățile astea, și ce s-a întîmplat la Revoluție, ce mișcări au fost la Revoluție – noi nu știm nici pînă azi toate tainele Revoluției, dar măcar cîte știm. Aș prezenta în muzeu și anumite personalități care au fost anchetate, care au fost prinse în sistemul ăsta care a dus la Revoluție și au o notorietate internațională puternică: Hertha Muller, laureată a Premiului Nobel, de exemplu.

Oricum, în contextul vieții moderne, care se derulează în mare viteză, contracronometru aproape, ideea de muzeu trebuie regîndită. În loc de un muzeu mare, trebuie făcute trei-patru mai mici, cu teme foarte clare, pe care omul să le cuprindă ușor, într-un parcurs de 15-20 de minute. Dacă vrea să stea mai mult nu-i nici o problemă, dar să poată, într-un interval scurt de timp, să iasă edificat, mulțumit și impresionat de ce-a văzut.

(articol publicat în Cațavencii nr. 8/445 din 26 februarie 2020 și pe catavencii.ro)