Pentru că data trecută rămăseserăm lîngă Cetatea Colț, dacă tot ne-am deplasat pînă aici, nu se putea să părăsim zona fără să dăm o tură și prin Parcul Național Retezat, cel mai vechi din țară (n. 1935). Tărîmul cu ochi albaștri, cum e botezat, pe panourile de la intrarea în traseu din Cîrnic, de un poet anonim; ochii ăștia fiind, dacă n-ați înțeles metafora, cele vreo sută de lacuri glaciare – tăuri, cum le spun localnicii – mai mari sau mai mici, împrăștiate pe fundul căldărilor alpine ale Retezatului, la +/– 2.000 m altitudine.
Citînd dintr-un alt clasic anonim al turismului cu traista în băț, călătorului îi stă bine cu drumul: purcedem, așadar, spre Cabana Pietrele și, de acolo, pe marcaj triunghi albastru, spre Custura Retezatului. După ieșirea din pădure, ne așteaptă intrarea în niște jnepenișuri din ce în ce mai rare, asortate cu porțiuni de zăpadă din ce în ce mai dese, pînă la Tăurile Stînișoarei. Aici facem un scurt popas de sendvișuri, apă, poze. Și ne despărțim de excursioniștii de traseu scurt și foarte scurt, cei cu echipament de miuță de duminică, antrenament de ascensiune cu liftul și chef major de bere, care se întorc frumușel la terasa din Cîrnic de unde au plecat (eventual, pentru diversitate, pe bandă albastră, spre Lacul Pietrele, și înapoi, via Cabana Gențiana) și ne așteaptă acolo pînă săptămîna viitoare.
Acum, că am rămas numai între noi, munțomanii, continuăm tura, urcînd în șaua de sub Vîrful Retezat și, apoi, pe creastă, spre Lacul Bucura (bandă galbenă, cam două ore). Pe partea dreaptă, în vale, e Rezervația Științifică Gemenele-Tău Negru, un loc extravirgin, neatins zeci de ani de mîna omului, în care n-ai acces decît cu aprobarea specială a administrației Parcului. Așa că tăurile rezervației pot fi văzute – noroc că nu e ceață – doar de la distanță: Gemenele, Știrbului (încă înghețat în perioada asta a anului; e cel care bate într-un roz pal), Iezilor, Caprelor. După o scurtă ascensiune pe Vîrful Bucura (2.433 m), recuperăm rucsacurile lăsat în cărare și coborîm prin Poarta Bucurei, pe lîngă brîndușele proaspăt înflorite și bălțile semiînghețate populate cu broaște în călduri de la Tăul Porții, spre Bucura, cel mai mare lac glaciar din România (8,9 ha), punctul terminus al drumeției de astăzi. Nu mai rămîne decît să întindem cortul în zona împrejmuită cu pietre de pe malul sudic al lacului și să pregătim prima masă caldă a zilei, la primus (focul de lemne este strict interzis în Retezat – fără nici o glumă). De aici, din tabăra de bază, un munțoman harnic se înhamă la un rucsăcel de tură și dă bice spre tăurile mai apropiate (Agățat, Florica, Viorica, Ana, Lia) sau mai îndepărtate (Zănoaga, Peleaga, Peleguța, Valea Rea, Galeșu). Unul mai puțin harnic lenevește la soare, pe malul Bucurei. Dacă vreo ploaie rebelă nu-l alungă înapoi în cort.
P.S. Chiar dacă Retezatul e unul dintre cele mai curate masive din Carpați, tot e posibil să te întîlnești cu pachete de biscuiți, cutii de țigări, doze de bere (evident, goale), lăsate în urmă de vreun cocalar rătăcit pe-aici. În loc să te oripilezi și să treci mai departe, te rog, nu le ignora: ia-le cu tine, în punga personală de gunoi, pînă la primul tomberon din vale.
(articol publicat în Cațavencii nr. 21/150 din 28 mai 2014 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment