Cel mai bun moment pentru o vacanță în Cipru e în noiembrie. Căldura toridă a verii de insulă mediteraneană se dă atunci la mic, reducîndu-se spre plăcuta temperatură de 24-25° C, turiștii de bălăceală și plajă de care n-ai loc să te miști, în sezon, au rămas, cam toți, pe-acasă, iar prețurile meselor și cazărilor se retrag în limitele lor normale. De ce-ai zbura tocmai aici, cînd aproape nimeni nu vine? Păi, pe lîngă motivele deja enumerate, pentru un city broke neobișnuit, printr-un fel de Berlin ante-’89 cipriot, segregat pe motive religioase și politice. Exact, city broke, la propriu, fiindcă Nicosia, singura capitală a lumii încă, oficial, divizată, chiar e un oraș spart în două, între ciprioții greci și cei turci, nicosienii sudiști, care locuiesc în Lefkosia, și cei nordiști, din Lefkoșa. Oamenii ăștia, certați, deocamdată, iremediabil, după conflictele interetnice dintre comunitățile lor, din 1963, și-au împărțit țara și orașul, chiar prin Centrul Vechi dintre zidurile cetății venețiene medievale în formă de poligon, cu unsprezece laturi străjuite simetric de unsprezece bastioane, tăiate în două de zona de demarcație a No Men’s Land-ului apărat de căștile albastre ale trupelor ONU.
Cei mai mulți turiști ajung pe insulă în partea de sud, aterizînd pe aeroportul din Larnaca (acesta îl înlocuiește pe cel din Nicosia, dezafectat de război), și în partea europeană a capitalei Ciprului recunoscut oficial, membru UE. Pe harta cu jumătatea de oraș (zona de nord e gri, lefkosienii nu sînt reconciliați încă cu lefkoșienii) a unui minighid scris de localnici sînt desenate diferite trasee. Sugestia lor: prima chestie de făcut în Nicosia e traversarea cetății cu pasul, de la vest la est, pornind de la Poarta Pafos, pe lîngă Green Line, frontiera trasată cu pixul verde al unui general britanic nimerit în post de arbitru, printre clădiri părăsite sau dărîmate vecine cu gardul de sîrmă ghimpată al buffer zone. Santinelele patrulează pe coronament, între gherete, aruncînd priviri fioroase și avertismente vocale către camera foto/video (Strictly forbidden!); pe străduțele fundătură, blocate cu butoaie metalice peste care s-au derulat arici de sîrmă ruginită, înfloresc cafenele și terase cu ghivece colorate; printre case abandonate, un mic service auto de cartier, în care se muncește pe ritmuri de muzică tradițională, are peretele atelierului într-o altă țară. Așa arată normalitatea, într-o fostă zonă de război civil.
La celălalt capăt al traseului Liniei Verzi marcat de o baracă ONU părăsită, o să vrei să vezi cetatea și din exterior. Niște ziduri nespectaculoase, între care o să ajungi iarăși, la Eleftheria, Monumentul Libertăţii, ridicat în onoarea independenţei, din 1960, faţă de dominaţia britanică. Mai puțin, față de circulația pe stînga și prizele de curent cu trei pini.
Intrarea oficială în centrul vechi al Lefkosiei se face de pe esplanada din metal și sticlă aruncată ca o punte modernă, fără lanțuri, peste fostul șanț de apărare al cetății transformat în parc. Pe principala arteră pietonală, Ledra, o străduță cu cafenele, terase, magazine de suveniruri și pînze colorate de corabie atîrnate, parasolar, deasupra capului trecătorilor, terminată brusc în baraca grănicerilor. Un fel de Check-point Charlie, deschis suplimentar, în 2008, pe lîngă cel de la Ledra Palace, punctul de control al documentelor de identitate pentru trecerea dincolo, pe teritoriul Lefkoșei, capitala Republicii Ciprului de Nord, nerecunoscută decît de Maica Turcia. Vom ajunge și acolo, în partea orientală, dar abia data viitoare.
P.S. Pont de orientare facilă (o să vedeți imediat, foarte util, mai ales pentru cei care au la ei niște bere băută pe care n-o mai pot ține): într-un oraș necunoscut, cel mai ușor îți iei repere văzîndu-l de sus. În Nicosia, pardon, Lefkosia, există această posibilitate chiar în centru, pe Ledra, mai aproape de capătul opus trecerii în zona turcească, la Shacolas Tower. Urcînd cu liftul pînă la ultimul etaj, 11, în Ledra Museum Observatory, un fel de încăpere de far prin ai cărui pereți din sticlă vezi Nicosia, color și ultrawide, pe 360 de grade. De 2,50 euro, taxa de intrare în observatorul cu pretenții de muzeu (pentru că are niște informații sumare pe panourile de sub geamuri și un ecran pe care rulează în buclă un filmuleț despre capitala cipriotă), obții acces și la toaleta aflată două niveluri mai jos. Care are acces liber, nerestricționat de ceva sau cineva, indiferent dacă ai coborît pe scări de la observator sau ai ieșit direct din ascensor. Deci, dacă ești în zonă și ai o urgență fiziologică, cea mai apropiată budă gratis e chiar deasupra ta, la doar o călătorie cu liftul distanță pînă la etajul 9.
(articol publicat în Cațavencii nr. 48/640 din 6 decembrie 2023 și pe catavencii.ro)
3 Trackbacks / Pingbacks