La Gatsby Hostel, m-am cazat acum vreo două primăveri, înainte de infotrip-ul în Deltă al ghizilor de turism la care fusesem invitat în dubla ipostază de jurnalist și ghid. Fiindcă plecarea spre Tulcea era dimineața devreme, de undeva din centrul Bucureștiului, am zis să împușc doi iepuri dintr-un foc: și cronica unui nou episod al serialului de hostel-uri, și un pat mai aproape de parcarea autocarului decît zona de capăt de 178 în care stau. Cînd nu mă mișc (deocamdată, doar prin țară), pentru materialele paginii.
Locul: Așa că m-am uitat după un hostel cît mai potrivit și l-am ales pe Gatsby, pentru proximitate (strada Smîrdan, Centrul Vechi) și numele exotic. Da, eram curios cum ar putea arăta un hostel-bar cu tejghea lungă în spațiul comun și pereții tapetați cu zid de cărămizi și canapele de piele, decorat tematic în ambianța anilor ‘20 (1920), ca-n The Great Gatsby, dacă l-ați văzut.
Prețurile: Biletul de intrare la filmul ăsta a costat 10 euro la cursul zilei, trași prompt de pe card de…
Oamenii: …Raluca, amabila recepționeră/barmaniță care m-a trimis să dorm în aceeași cameră de trei bunk-bed-uri cu peruanul Ruben din Lima și cu amicul său, columbianul Diego din Miami, protagonistul unei picante aventuri cu o româncuță. (Povestea merită spusă, pe scurt: s-au întîlnit într-un club și au petrecut împreună pînă au ajuns în pat. Totul superb și mirobolant pentru micul crai, pînă s-a trezit fără Cenușăreasa drăguță și afectuoasă din seara precedentă, care se transformase dimineață într-o prostituată dispărută din cameră cu tot cu portofelul lui) Pe lîngă ei, doar doi asiatici abulici, care s-au urcat în paturile lor de la etaj și s-au culcat odată cu găinile…
Ambianța: …pe la 10, cînd noi trei abia ieșeam în oraș. Adică, coboram în stradă, căutînd un bar în care să ne continuăm berile și poveștile începute în cameră. Mda, după cum deja bănuiți, a fost o noapte de pomină. Nu știu cum am ajuns la un moment dat cu cei doi sud-americani și prin Mojo, un loc în care n-aș călca treaz nici plătit. Ce-mi mai amintesc clar e că Ruben chinuia un karaoke, în timp ce Diego îmi tot turna în pahar, în aplauzele unor fete… A doua zi, plecam dis-de-morning spre întîlnirea cu ghizii Deltei, proaspăt ca un ghiocel, cu capul cît o ghiulea. Și fără telefonul uitat în pat, printre cearșafuri, și recuperat ulterior, după ce m-am întors în București.
(articol publicat în Cațavencii nr. 11/500 din 17 martie 2021)
Be the first to comment