Rockstadt Extreme Fest e un eveniment muzical Made in Brașov care a devenit un brand cunoscut în toată lumea. Cum a crescut în cei 13 ani de la prima ediție, de ce se mută anul ăsta de la Râșnov la Ghimbav, cît de importantă e identitatea unei comunități aparte și multe alte chestii interesante, aflăm de la Ștefan Zaharescu, directorul artistic al festivalului.
Cine este Ștefan Zaharescu?
Sînt director artistic la Rockstadt Extreme Fest și mă ocup cu multe alte sarcini în industria muzicală, în special cea de muzică rock, pornind de la evenimente, logistică, producție, practic, încerc să ajut pe toată lumea să evoluăm, de mai bine de… Nu știu dacă aveam 18 ani, cînd am început, și, de-atunci, cu asta mă ocup. Din fericire, am transformat pasiunea în job.
Să vorbim despre acest festival, care a început ca o întîlnire de prieteni, în 2013 – construit în jurul unei comunități care asculta muzică și obișnuia să bea bere într-un bar din Brașov, ulterior, a devenit un brand și îndrăznesc să spun că acum este chiar un fenomen. Zi-ne un pic despre istoria acestui festival. Cum a început? Cum l-ai văzut tu crescînd?
Istoria e interesantă. Prima dată cînd m-a abordat Dan în legătură cu acest festival, eu nu am vrut să iau parte la acest proiect, pentru că nu credeam că în România se poate organiza ceva de genul ăsta. Dan a venit cu ideea de festival conceput după modelul european. Pe atunci, scena genului ăstuia muzical era în fază incipientă și era foarte complicat să faci ceva de genul ăsta în România și mai ales să convingi trupele să vină aici, neavînd nici un background, de fapt, un background minimalist. Și, cînd m-a abordat Dan, am refuzat vehement. Și a tot insistat, a insistat. Eu, pe atunci, organizam evenimente de club, cu foarte multe formații care nu au concertat niciodată în Europa de Est, evident și în România, sau au concertat foarte rar. Ăsta a fost motivul pentru care m-am apucat să organizez evenimente, pentru că mă săturasem să văd aceleași trupe venind în România. Era un nucleu – cred că Anathema, Paradise Lost și Haggard, dacă țin bine minte. Și m-am gîndit că sînt atît de multe formații în lumea asta, că e imposibil să nu… Și atunci am descoperit că există o comunitate, așa l-am cunoscut și pe Dan, printre altele, și el de-aia a insistat. Și soluția lui, să spun așa, a fost de a mă suna în fiecare zi.
Să precizăm că Dan este Dan Zaharia…
Dan Zaharia, omul din spatele numelui Rockstadt.
…proprietarul barului Rockstadt din Brașov și cel care a avut ideea de a organiza acest festival.
Și, într-un final, am acceptat, doar în ideea în care să nu mă mai sune și să insiste atît de tare. Evident, am zero regrete și mă bucur foarte mult că a insistat. Festivalul a început… Cred că atunci eram trei, de fapt, patru oameni care se ocupau, mă rog, de ideea asta. Cumva, prima ediție a fost făcută pe genunchi, pentru că nici unul dintre noi nu știa exact ce înseamnă un festival, chiar și la nivelul acela mai mic, deși trupele pe care le-am adus în primul an… Cred că i-am adus pe Gojira (știu că a fost headliner-ul), pe Primordial, pe Napalm Death – oricum era un line-up destul de interesant pentru România acelor vremuri și mai ales pentru un prim festival.
Evident, s-au făcut greșeli, dar am observat, încă din 2013, că există această comunitate, care, cum să zic, împingea împreună în aceeași direcție și noi sîntem fani ai muzicii și facem parte din acea comunitate. Oamenii au înțeles asta, ne-au ajutat foarte mult, ne-au iertat și greșelile, și, pe parcursul anilor, festivalul a crescut într-un mod neașteptat, din punctul meu de vedere, în sensul că a crescut foarte organic.
Doar în ultimii ani, festivalul în sine, și mai ales genul ăsta muzical, și scena, cumva au început să fie din ce în ce mai vizibile în segmentul publicului de masă sau al sponsorilor ori partenerilor. Era o nișă destul de ignorată, mă rog, din cauza anumitor idei preconcepute, majoritatea valabile din anii ’90, și cumva lumea a rămas cu anumite impresii despre scena asta. Eu mă bucur foarte mult că, odată cu creșterea asta pe care am avut-o, am schimbat foarte multe mentalități și ce am făcut mai ales – adică lucrul de care și eu și Dan sîntem cel mai mîndri – este această educație. Nu a fost o educație forțată, totul a decurs cît se poate de natural. Și, într-adevăr, în momentul de față, cred că Rockstadt Extreme Fest este, cel puțin în ochii formațiilor, unul dintre cele mai interesante festivaluri pe această filieră muzicală din Europa, cu siguranță.
Adică sînt foarte multe trupe care abia așteaptă să revină, cu mulți am construit și relații de prietenie. Asta mă bucură cel mai mult, că nu a devenit un produs și este în continuare, indiferent de magnitudinea la care a ajuns, cumva esența a ceea ce a început. Baza, scheletul, au rămas aceleași: un eveniment construit organic în jurul comunității și este făcut de oameni pasionați, de oameni pentru oameni, să spun așa.
Ca să-și facă o idee cititorii: în 2013, cîte trupe au fost în festival și cîtă lume a participat, de spectatori vorbesc, comparativ cu ediția 2025? Să precizăm, de asemenea, că au fost doi ani la rînd în care nu s-a putut organiza din cauza pandemiei, în 2020 și în 2021.
În 2013, dacă țin bine minte, au fost undeva pînă în 30 de formații, dintre care cred că maximum opt au fost internaționale. Am avut o singură scenă.
Trei zile?
Trei zile a fost, da. Prima zi, dacă țin bine minte, a fost compusă doar din trupe românești. Cred că Trooper a fost headliner în ziua aia. A doua zi, cred că a fost Gojira headliner și, în ultima zi Primordial. A fost o singură scenă. Gradual, am început să creștem.
Și spectatori, după aprecierea ta?
Pînă în 2.000 de oameni au fost, cu siguranță. Și apoi cred că, în 2015, am ajuns să avem două scene. Cred că am crescut numărul, în 2015, undeva la sub 50 de formații și apoi am început, gradual, să ne extindem. Anul trecut a fost recordul de formații: am avut 106 de trupe participante, pe trei scene.
Cinci zile?
Nu, au fost șase zile. Anul acesta, ne-am mutat. Ideea care a fost? În Râșnov, festivalul în sine a fost gîndit și conceput pentru acei două mii de oameni. Noi am rămas în Râșnov pentru că am ținut foarte mult la locul ăla. Am ținut foarte mult la locul în care ne-am născut și la ce-am construit în jurul său și, de la două mii de oameni, am ajuns undeva la 12.000. Practic, în același loc pe care l-am avut din 2013 și a trebuit, de altfel, să găsim tot felul de invenții și tot felul de soluții din astea balcanice, să spun așa, prin care să compensăm practic neajunsurile pe care le-am avut, care, de altfel, au reușit să fie compensate, pînă la un punct. Practic, anul trecut, cred că toată lumea a înțeles, de altfel și noi, într-un final, că este maximul pe care îl putem face la Râșnov. Și cred că, de altfel, am trecut peste maximul care se putea atinge. Și, practic, a venit decizia asta, de a ne muta într-un nou spațiu.
În 2026, avem prima ediție la Ghimbav, nu departe de fostul loc. Este un spațiu nou, construit pe fonduri europene, care deservește tocmai ideea asta de a deveni un spațiu polivalent, în care se pot desfășura mai multe evenimente. Noi doar avem norocul că sîntem primul eveniment de anvergură care va avea loc acolo. E un spațiu imens, unde în mod normal încap undeva la 60.000 de oameni. Tocmai pentru că vrem să păstrăm esența acestui festival, am decis să ne oprim la 20.000 de bilete. După cum pare în acest moment, vom avea spre 20.000 de oameni în festival.
Dar, uitîndu-mă în retrospectivă, cred că am luat cea mai bună decizie, pentru că doar producțiile pe care le vom avea în acest an la festival, doar din partea formațiilor în sine, sînt undeva la 30 și ceva de camioane, tiruri de producție, plus undeva la 40 de nightliner-e. Doar pentru acest element în sine era absolut imposibil de găsit o soluție în Râșnov, pentru a găzdui o producție de asemenea anvergură. Și cred că, din acest punct de vedere, va fi cel mai mare eveniment de profil pe segmentul ăsta de rock-metal – de fapt, nu eveniment, greșesc, festival per se, care a fost organizat vreodată în România.
Din punct de vedere logistic, așa cum precizai și tu, era un coșmar. Am văzut, anul trecut, că pe acea stradă – că e o stradă, practic, nu o șosea – care duce în zona unde se întîmpla festivalul, pe lîngă faptul că erau participanții la festival (mă refer și la trupe, dar și la public), erau și alți oameni care voiau să ajungă la Cetate, la Dino Parc, în Poiana Brașov. Locul în sine arată foarte frumos și a făcut parte din imaginea festivalului.
Aș reveni un pic la ce s-a întîmplat în acești ani. Să vorbim despre cetățenii orașului, care, inițial, au fost șocați să vadă atîta lume îmbrăcată în negru, cu lanțuri, cu tatuaje, cu frizuri mai ciudate, ca, ulterior, să realizeze, de fapt, că oamenii ăștia sînt foarte educați. Dau un singur exemplu: la un moment dat, la una dintre ediții, m-am întîlnit cu un localnic în vîrstă pe stradă și m-a luat bucuros în brațe. N-a fost neapărat o surpriză: publicul festivalului a fost întotdeauna ireproșabil, din punct de vedere al comportamentului.
Revenim la ce-am spus mai devreme, cu acele idei preconcepute cu care au rămas oamenii, în general, despre comunitatea asta. Cred că, anul trecut, am văzut un comentariu pe un grup din Brașov (pentru că anul trecut au fost foarte mulți oameni care s-au cazat în Brașov): “Băi, ce tare este că Brașovul, zilele astea, e un oraș animat și arată ca un oraș european și sînt atît de mulți turiști veniți din alte țări. Și sînt oameni atît de civilizați și ne bucurăm că orașul în sine pare altfel, pare mai cu viață”. Într-adevăr, da, cum să zic, și asta face parte dintr-o evoluție naturală, să spun așa. Au fost, în special în primii ani, în Râșnov… Nu vreau să zic că au fost animozități, că nu, este exagerat să spun animozități. Dar, într-adevăr, existau cumva ideile astea preconcepute: că vin rockerii în oraș și ne distrug orașul, o să intre peste noi noaptea în curți, o să facă dezastru… Evident că nu s-a întîmplat așa.
Pe parcursul anilor s-a schimbat foarte mult mentalitatea în Râșnov. Tocmai de aceea este și ăsta un element pe care, cum să zic, l-am luat în considerare, pentru că noi ne-am dat seama de mai mulți ani că Râșnovul devine din ce în ce mai mic pentru nevoile noastre, dar cumva tot am insistat pentru comunitate, pentru oamenii care s-au schimbat radical, în sensul că au dezvoltat un fel de ecosistem local în perioada respectivă și am apreciat foarte mult. Și e un model care se aplică… Bine, aici a fost la o scară micro, acum încercăm să-l aplicăm la o scară macro.
Dar, legat de mentalitatea asta, eu sînt foarte optimist. Cred că acum se schimbă foarte multe mentalități în societatea românească. Cred că sîntem pe drumul cel bun, în ciuda tuturor obstacolelor pe care noi, ca societate, le avem. Sîntem pe direcția bună și, mai ales, rezultatele reale, dacă vorbim punctual de Rockstadt, s-au văzut, în special în ultimii ani.
M-am referit la Rockstadt ca la un fenomen și, ca să înțeleagă oamenii că nu vorbesc gratuit, am și argumente. La ediția de anul trecut a festivalului, după aprecierea mea, cam 30% dintre spectatori au fost din afara României.
Așa este, da.
Trei-patru mii de persoane, cu siguranță. Și aici nu discut despre vecinii noștri care au fost prezenți încă de la primele ediții ale festivalului: bulgarii, sîrbii, ucrainenii… Vorbesc despre oameni din Chile, din Uruguay, din Australia, din Statele Unite, de la o distanță foarte mare. M-a impresionat foarte mult să văd, anul trecut, un grup de chilieni care își făcuseră tricouri personalizate și chiar un steag pe care era scris ceva de genul, nu știu cîte mii de kilometri din orașul lor pînă la Rockstadt, în țara lui Dracula… Asta e o chestie nemaipomenită pentru turismul în Brașov, așa cum ai precizat și tu. Și mai ales în contextul în care incoming-ul, adică numărul de străini care vizitează România, este încă mic, sub potențialul pe care îl avem.
Da, așa este. Partea asta de turism, bine, e un topic separat…
Face parte din poveste.
…dar, într-adevăr, România are un potențial foarte mare pe partea de turism. Din păcate, nu sînt alocate suficiente resurse și nu știu dacă e neapărat o problemă de resurse, cît mai mult de resurse umane, adică oameni competenți care să prezinte România la potențialul său maxim. Noi asta am încercat să facem. Legat de grupul din America de Sud, știm de el, sîntem în contact cu ei. Într-adevăr, sînt vreo 300 de oameni din America de Sud, din diferite țări, care în ultimii ani ne vizitează anual; vin, într-adevăr, și anul acesta.
Din nou, a fost o creștere organică. Adică noi nu am țintit, pentru că, de altfel, nici nu aveam cunoștințele necesare să țintim atît de departe pe partea asta de promovare și cumva a fost, pur și simplu, legat de… nu știu… oamenii au văzut line-up-ul, li s-a părut interesant. Noi, asta, ce-i drept, încă din primii ani, am punctat foarte mult pe obiectivele turistice. Așa ne-am și gîndit.
Ca să fie un fel de promovare a zonei.
Da, exact. Să nu fie doar un festival, să fie un întreg pachet. Și atunci am promovat și…
Pentru că despre asta e vorba în turismul cultural. Îți atrage atenția un concert și, dacă tot ai ajuns în zona respectivă, mai ales dacă vii de foarte departe, este firesc să vezi și ce are de oferit turistic locul.
Exact. Anul ăsta, de exemplu, vor veni destul de mulți oameni din industria muzicală internațională, agenți, manageri și așa mai departe, și tuturor le spun: “Veniți, nu e nici o problemă, dar rugămintea mea e să nu stați toată ziua la festival. Avem atît de multe obiective turistice în zonă, nu doar castelul lui Dracula, pe care evident îl știe toată lumea, dar sînt atît de multe obiective turistice, încît este păcat să stați acolo, mai ales cînd veniți prima dată. Vă fac un traseu, nu-i problemă”, asta le spun tuturor. La un festival, cînd ai avantajul de a nu-l organiza, nu știu, în mijlocul pustietății, pe cîmp, este păcat să nu dai mai departe comunității.
Pentru că eu asta cred: trebuie să existe un ecosistem între entitatea festivalului și oamenii din jur. Practic, toată lumea trebuie să aibă de cîștigat din experiența unui festival, fie că-i vorba de partea economică, de cea culturală, de imagine, de turism. Cumva, trebuie să se creeze așa o comunitate din care cu toții să facem parte și cu toții să contribuim. Doar așa putem să creștem un fenomen. Aici cred că este încă o problemă, că sînt oameni care, pe baza unei, nu vreau să zic lipse de educație, că e foarte prost spus, ci pe baza lipsei unor explicații concrete despre ce înseamnă turism și ce înseamnă turism cultural, nu-și dau seama de potențialul pe care un astfel de eveniment, de exemplu, îl are.
Cum de altfel, cred că cel mai bun exemplu a fost acum cu Max Korzh, care a demonstrat ce înseamnă un eveniment cu zeci de mii de străini veniți într-un oraș și ce înseamnă asta din punct de vedere economic, pentru că asta e prioritar, dar și ce înseamnă ca impact al imaginii și al culturii. Pentru că totul a fost promovat și a fost prezentat de către artist și de către publicul său, în ideea în care: “Uitați, sîntem aici, în a doua noastră casă, mergeți în Transilvania, vizitați, am fost atît de bine primiți”. Și cumva s-a schimbat mentalitatea asta, pentru că toată lumea credea că, wow, o să vină atît de mulți străini, în special, evident, din Europa de Est… A creat cumva o controversă, cum să zic, de care nu aveam nevoie în presă, de dragul, nu știu, expunerii, care, într-un final, s-a dovedit o mare minciună. Ăsta e cumva cel mai bun exemplu. E, efectiv, puterea exemplului. Este nevoie de un eveniment de genul ăsta pentru ca oamenii să înțeleagă și să încerce să aibă o abordare diferită.
Să revenim la artiștii care au cîntat la Rockstadt Extreme Fest de-a lungul timpului. Cît de greu a fost să-i convingi inițial să vină la un festival organizat în România? Și aici mă refer la numele mari, la cei care au o anumită cotă și care discută întîi cu managerii lor, cu echipa lor, această includere a festivalului într-o dată, pentru că ei au o agendă destul de clar știută dinainte.
Da, în primii ani, cel puțin, a fost foarte greu. A fost incredibil de greu, pentru că, din nou, România era o țară într-o fază incipientă a acestei industrii, nu numai de muzică rock, ci și a altor filiere ale muzicii. Noi, din păcate, pe segmentul ăsta de muzică rock/metal, am avut organizatori care nu au făcut cinste țării. Asta a creat, cum să zic, un dezavantaj nu doar pentru noi, ci și pentru alți organizatori de bună-credință, care au făcut eforturi foarte mari pentru a crea ceea ce avem în ziua de azi în România. Și da, au fost foarte greu de convins. Pe lîngă, cum să zic, reputația pe care noi o aveam ca țară, intervenea și partea geografică, pentru că sîntem foarte departe de zona de interes.
Plus cea de infrastructură de transport.
Da, asta era o mare problemă, pentru că singurul mod în care puteam să accesăm aceste trupe a fost să ne intersectăm cu alte evenimente mari care se desfășurau în Europa, în aceeași săptămînă. Asta, pe măsură ce au trecut anii, a devenit un dezavantaj din ce în ce mai mare, pentru că avansam, trebuia să luăm trupe mai mari și atunci intervenea această problemă.
A fost un efort de ani de zile, pînă cînd, într-un final, am decis să călătoresc peste mări și țări și să mă întîlnesc și să mă cunosc personal cu majoritatea celor cu care noi lucrăm la festival, însemnînd agenți, manageri, oameni din industrie. În momentul în care ne-am cunoscut personal și le-am povestit ce se întîmplă aici și ce se întîmplă, în general, cu România și că nu e chiar așa cum se vede din afară, lucrurile au început să evolueze mult mai ușor.
S-a dezvoltat această relație de încredere, pe parcursul anilor, mai ales în ultimii ani. Să-ți dau cel mai bun exemplu: Nergal de la Behemoth. El, în fiecare an, încearcă să găsească o portiță prin care să vină să cînte la festival. Prima dată cînd am vorbit cu el despre Rockstadt (cred că în 2024 am avut discuția cu el), mi-a spus foarte sincer că, pentru el, festivalul ăsta este în Top 3 evenimente din Europa, că îi place atît de mult să vină aici. Și eu nu l-am crezut, am zis cumva că o spune din complezență sau din politețe. Și a zis: “Nu, chiar e unul dintre evenimentele mele preferate din Europa. Abia aștept, de fiecare dată, să vin aici să cînt”. Drept dovadă, în ultimii trei ani a venit în fiecare an, inclusiv anul acesta vine să cînte. Dar nu, nu a fost ușor.
Din fericire, acum, deja, după pandemie, cel puțin, lucrurile sînt mult mai ușoare. Discuțiile se poartă cu foarte mult timp în avans, adică, de exemplu, deja avem formații confirmate pentru anul viitor și așa, practic, pornim în fiecare an. Pentru că și anul trecut, în timpul festivalului, deja am anunțat primul headliner, ce am reușit să confirmăm în timp util. Dar, din nou, cred că, și pe partea de infrastructură, sîntem mult mai bine decît acum 12 ani și, ca scenă, la fel, sîntem mult mai bine. Adică lucrurile au evoluat, e mult mai ușor acum să construiești ceva.
Referitor la feedback-ul pe care îl primiți dinspre trupe – e ceva evident, pentru că sînt multe trupe care au revenit la Rockstadt de trei-patru ori. Obituary, Soulfly, My Dying Bride au cîntat de mai multe ori, nume care înseamnă ceva în aria asta stilistică, au revenit și ăsta e un semn că, desigur, le-a plăcut. Spune-ne ceva care te-a impresionat, în afară de discuția pe care ai avut-o cu cel de la Behemoth, cu alți artiști.
Nu știu dacă sînt neapărat discuții care m-au impresionat, dar există un detaliu pe care l-am găsit mereu interesant, în special cînd vine vorba de formațiile din America, care, evident, ajung extrem de rar în partea asta a Europei. Un lucru pe care l-am găsit comun la mai toți este că ei vin cu ideea asta – practic, vin în România cu ce au învățat la școală: din păcate, s-a învățat că România, cel puțin pe vremuri, era o țară de mîna a treia. Din păcate, percepția asta au avut-o mulți, în special pe continentul american.
Și, într-adevăr, majoritatea veneau cu anumite rețineri, ajungeau la fața locului și erau absolut șocați. După concert veneau la mine (eu încerc în fiecare an să mă duc să salut toate formațiile, să mă asigur că totul este OK) și îmi spuneau că sînt absolut șocați, că nu este nici o diferență aici față de ce găsesc în Germania sau în Anglia. Mulți îmi spuneau, din contră. N-am să dau nume de evenimente, dar îmi spuneau: “Din contră, sînt evenimente mult mai mari unde nu găsim această ospitalitate și acest tratament”. Și în special mulți apreciază ideea asta că un român este foarte ospitalier, politicos, îi pasă foarte mult de invitatul său. Și chestia asta cumva i-a dat pe spate.
Iar alt moment pe care îl țin minte a fost un sfat pe care l-am primit chiar în 2013, la prima ediție, în care, evident, am făcut o mulțime de greșeli nevinovate. Dar țin minte o discuție precisă cu solistul din Napalm Death, care mi-a spus: “În viață, din orice experiență, să înveți ceva. Adică să nu ai niciodată regrete. Să nu pornești cu regrete. Din contră, din toate experiențele pe care le ai, inclusiv negative, să înveți ceva. Să te ajute”. Și e o vorbă care mi-a rămas întipărită în minte încă din 2013.
Să vorbim un pic despre ediția de anul ăsta. Nu vă e teamă să schimbați locul? Pentru că lumea se așteaptă la un anumit gen de festival și acolo, oricît v-ați chinui voi, nu o să puteți să reconstituiți și peisajul ăla extraordinar. Cum vedeți această schimbare?
Evident, schimbarea în sine nu a venit peste noapte. Cum spuneam, eu și Dan, de ani de zile știam că, la un moment dat, va veni momentul în care va trebui să tratăm acest subiect cu seriozitate și să ne decidem ce trebuie să facem. Decizia asta a fost luată ca urmare a unor discuții interne pe care le-am avut, nu știu, luni de zile. Evident că a venit cu o mare responsabilitate, și mari emoții, și o frică. Mai ales că a fost și ideea asta în care ne-am decis totodată să mutăm festivalul să fie de luni pînă vineri.
Și mai ales faptul că există exemple de alte festivaluri care și-au mutat locul de desfășurare și, din păcate, nu le-a fost prea bine.
Absolut, da. Noi am vrut foarte mult să-l ținem în Brașov, cumva să fie în apropiere. Din punctul meu de vedere, spațiul nou are un potențial foarte mare. Peisajul a rămas același, more or less, pentru că ai munții. Adică tu, practic, din public, în spatele scenelor, vezi munții.
Mai departe, nu știu dacă reușim anul ăsta complet, pentru că, evident, este un proiect european, dar vom planta foarte mulți copaci, va fi verdeață. Vom încerca – nu știu dacă reușim anul ăsta, dar cu siguranță pe viitor – să recreăm exact același sentiment al acelui spațiu. Știm foarte bine cum a crescut acest festival și ce comunitate are în spate și am pornit tocmai de la premisa asta, că nu vrem să dezamăgim oamenii. Am apreciat foarte mult că oamenii au avut încredere în noi.
Spațiul nou, din punct de vedere logistic, este extraordinar, în sensul în care am eliminat toate acele probleme legate de baruri prea puține, toalete prea puține, spațiu în sine prea puțin pentru nevoile și nivelul la care noi am ajuns ca festival. Spațiul în sine, cel puțin, elimină toate aceste probleme și ne permite să acoperim aceste neajunsuri și să implementăm toate ideile pe care noi le-am avut pe parcursul acestor ani, dar nu am avut posibilitatea, din pricina spațiului, să le și aplicăm.
Eu, personal, sînt foarte optimist. Avem în spate oameni din conducere, în special primarul Ghimbavului, care este, cum să zic… Inițial, aveam emoții, dar este un om extrem de implicat, se bucură foarte tare de ce înseamnă această comunitate, o înțelege, știe exact ce oameni sînt.
Este foarte important să ai sprijinul autorităților locale.
Exact, este un lucru destul de rar în ziua de astăzi să ai sprijinul autorităților locale și, mai ales, să vezi că sînt oameni care înțeleg exact acest fenomen, își dau seama de potențialul său, își dau seama ce înseamnă asta ca impact turistic și cultural și, cînd ai toate aceste elemente în spate, premisele nu pot fi decît bune.
Referitor la artiștii care vor veni la ediția de anul acesta, poate unii au fost surprinși să observe că v-ați îndepărtat – nu foarte mult, e adevărat – de aria stilistică clasică, de metal extrem și ați invitat și trupe care cîntă cumva altceva. Explică-ne de ce ați luat această decizie. Vă adresați și fanilor altor genuri muzicale? Mă rog, subgenuri.
Din punctul meu de vedere, eu am spus-o mereu: Rockstadt este un festival al tuturor oamenilor, toată lumea este binevenită. Referitor la această schimbare de direcție, nu aș spune neapărat că e o schimbare. Rockstadt Extreme Fest nu a fost niciodată un festival de metal extrem.
Evident, pot să înțeleg de unde a venit ideea asta. Cînd am gîndit numele, cuvîntul “extreme” nu avea legătură cu subgenul muzical de metal extrem, avea mai mult legătură cu atitudinea și comunitatea. Era un festival pentru outcasts, pentru rebeli și așa mai departe.
Din punct de vedere muzical, semnele au fost mereu acolo. Dacă țin bine minte, în 2015, a fost prima dată cînd am început să testăm chestii mai experimentale. Cred că a fost anul în care am adus Combichrist și țin minte precis că au fost și atunci discuții în online: “Ce caută o formație de genul ăsta, care mai mult are treabă cu muzica electronică decît cu metalul în sine?” Reversul medaliei, să spun așa, a fost la fața locului. Au urcat pe scenă, au cîntat primele două piese. Lumea cumva era nedumerită, nu înțelegea exact ce se întîmplă. Le plăcea, dar cumva aveau temerea asta de a se manifesta vizibil și deja de la a treia piesă a fost o petrecere continuă pînă la finalul show-ului.
Iar de atunci am început să testăm. Adică am avut ieșiri din decor, să spun așa. Nu știu, Dropkick Murphys, Sleep Token, Architects, o tonă de exemple pe care pot să le dau. Și acum, pe 2026, cel mai discutat nume este, evident, The Prodigy. Dar, în același timp, The Prodigy este formația care a unit publicul de metal cu publicul de muzică electronică.
Da, e undeva la graniță.
Exact. Este o formație care live este foarte distorsionată, foarte tare, are un show cu atmosferă 100% metal. Au cîntat și la Hellfest, cap de afiș, adică nu sînt, cum să zic, o trupă străină acestui gen. Și, de altfel, așa, ca un insight, ei și-au dorit foarte mult să cînte la Rockstadt. Nu mă așteptam să fie deschiși la o idee de genul ăsta și, mă rog, am mers în Anglia, m-am văzut cu ei și cu agentul lor și mi-au spus: “Noi vrem să cîntăm la festivaluri de metal, considerăm că publicul nostru este unul de metal, noi aici vrem să fim”. Și mai departe a fost un no-brainer.
Pe parcursul anilor, am început să adăugăm și trupe de hardcore, și trupe de heavy metal pe care nu le abordam, trupe de punk, trupe de post-rock, post-metal, trupe care nici măcar nu sînt neapărat metal, sînt mai pe zona de rock. Consider că atitudinea asta și abordarea asta muzicală, în ziua de azi, nu se limitează exclusiv la metal sau la metal extrem. Evident că metalul extrem mereu va fi o componentă foarte importantă din acest festival și nu e ca și cum va dispărea vreodată sau nu va mai avea aceeași importanță în line-up. Dar, cum să zic, eu mă bucur că atît noi, ca festival, cît și publicul în sine și comunitatea au evoluat și am ajuns să apreciem și să ne dezvoltăm.
Eu de aia, și în ziua de azi, consider muzica metal și muzica rock, împreună cu muzica jazz, de exemplu, cele mai complexe genuri muzicale cunoscute omului. Sînt niște genuri atît de versatile încît deja au ajuns să fie încorporate și în alte genuri muzicale și ăsta e un lucru extraordinar de bun.
A influențat și artiști din alte genuri…
Da, astfel se face, practic, evoluția muzicală și culturală. Ăsta este impactul pe care acest gen muzical îl are și dăinuiește generație după generație. Dar, da, concluzia este că Rockstadt nu a fost niciodată un festival de metal extrem per se.
Foarte multă lume te invidiază pentru poziția pe care o ai.
N-ar trebui (rîde).
Să-ți explic de ce. Pentru că spune: “Băi, ce mișto, omul ăsta poate să-și aducă toate trupele lui favorite”. Dă-mi exemplu măcar de una.
Eu, dacă aș face un festival doar pentru mine, probabil că ar veni undeva la 200 de oameni.
Cîte din trupele astea?
Nu foarte multe. Asta vreau să subliniez, din nou, pentru că este în continuare un festival făcut pentru oameni, pentru comunitate. Nu este un festival făcut pentru noi. Noi am fost, nu știu, doar liantul care a permis existența acestui eveniment, dar este evenimentul oamenilor. Și atunci inclusiv line-up-ul îl fac… E adevărat, eu sînt cel care alege direcția muzicală, artiștii care vin în fiecare an. Bine, evident, intervin și alte elemente la mijloc, ce trupe sînt disponibile în perioada aia, cine este în Europa, partea economică (care e din ce în ce mai dificilă), sînt foarte mulți factori la mijloc. Dar line-up-ul este în continuare făcut pentru oameni și este dictat de oameni, nu este dictat de mine și de ce îmi place mie.
Nu știu, să zic că am mai făcut excepții, în ghilimele. În general, sînt trupe mici, o trupă, maximum două pe an, pe care mi le doresc eu personal. Dar în nici un caz nu sînt trupe headliner. Să-ți dau un exemplu. Anul ăsta este o formație pe care am descoperit-o, Crippling Alcoholism. Americani, foarte avangardiști, foarte experimentali. Mi i-am dorit foarte mult și i-am luat că am avut ocazia să-i luăm, dar cam acolo se oprește acest potențial abuz de putere. Dar nu, niciodată – Rockstadt va rămîne mereu un festival al oamenilor, iar noi pentru oameni lucrăm. Nu vor exista niciodată astfel de nepotisme sau favoruri. Mai ales în ziua de azi, încerc cumva să fac un line-up echilibrat în care să se regăsească și ascultătorii de metal extrem, și ascultătorii de heavy metal, și ascultătorii de hardcore și de muzică mai, nu știu, gen cum avem în acest an, Marilyn Manson sau Godsmack.
Încercăm să înglobăm toate aceste comunități, pentru că asta este cel mai important, să adunăm toate comunitățile. Fie că e comunitate de black metal, de muzică alternativă, de hardcore. Mi se pare că trebuie să avem zona noastră în care să ne desfășurăm și, mai ales, să scăpăm de ideile astea că “tu asculți hardcore, eu ascult black metal”. Adică toți sîntem aceiași oameni la finalul zilei, adică în continuare putem să stăm la aceeași masă.
E și normal să fim diferiți. E foarte bine să fim așa.
Da, țin minte, de exemplu, că erau anumiți ani în care ajungeau oameni în festival care nu ascultau metal zi de zi sau nu aveau neapărat cunoștințe despre genul ăsta muzical și au fost absolut șocați și de muzică, și de comunitate, și de oameni. Și atunci mi-am dat seama că comunitatea asta are un potențial imens. Adică sînt atît de mulți oameni care, cumva, din necunoștință de cauză, nu-și dau seama că le-ar plăcea muzica asta și le-ar plăcea oamenii și le-ar plăcea ce se întîmplă la un eveniment de profil, încît este păcat să nu încerci să extinzi toată chestia asta, adică să aduni din ce în ce mai mulți oameni în comunitatea asta și așa să creștem.
Că așa s-a întîmplat și cu scena în sine. În 2005-2006, nu puteam vorbi de o industrie. Gradual, lucrurile s-au pus cărămidă cu cărămidă și atunci am început să extindem cu toții scena asta și au venit noi oameni, noi generații, am educat copii mai departe, am crescut o generație. Așa se fac lucrurile.
Ai spus o chestie care mi-a amintit de ceva: la Rockstadt, o să vezi, poate cîntă un headliner, dar există mulți oameni care rămîn în continuare la masă și beau o bere. Sînt fanii unei alte formații – asta ar fi concluzia logică pe care o tragi. Am cunoscut însă destule persoane care veneau la Rockstadt nu pentru o trupă anume, ci doar pentru acea atmosferă de festival și pentru a se întîlni cu alți oameni de același fel, care gîndesc în același fel. S-au regăsit practic în această comunitate.
Exact. Asta am încercat să facem, să creștem această comunitate. Este un segment destul de mare de oameni care au încredere deplină în ce facem. Asta am spus și la începutul interviului – că e cea mai mare mîndrie chestia asta. Da, sînt destul de mulți oameni care vin pentru apartenența la eveniment, pentru comunitate. Asta m-a bucurat mereu. Sînt și oameni care n-au auzit de anumite formații, inclusiv de headliner-i. Vin, sînt curioși, ascultă, devin fani și apoi susținători declarați ai acestor formații. E un sentiment de împlinire.
Aș mai avea foarte multe întrebări, dar la un moment dat trebuie să ne oprim. Ne mai întîlnim, poate, după festival sau în zilele premergătoare, în funcție de ce timp o să ai la dispoziție. Dar vreau să te întreb: ce speranțe să-și facă spectatorul de Rockstadt Extreme Fest că veți putea aduce și trupe mai mari, care poate n-au fost niciodată în România sau au fost foarte rar? Și dacă poți să ne spui ceva despre o trupă cu care ai vorbit pentru a veni la Rockstadt în 2027.
Asta evident că nu pot să spun. Dar nu știu, legat de așteptări: dacă mă întrebai în 2013, nu mi-aș fi imaginat niciodată că în 2026 vom ajunge la acest nivel. Nu mi-ar fi trecut prin cap, nici măcar în 2017 sau 2018 că vom ajunge la nivelul ăsta. Eu personal nu mai pot să-mi pun așteptări. Pot să spun doar că puteți să aveți încredere în continuare în ceea ce face acest festival și că noi depunem toate eforturile să creăm o experiență cît mai completă.
Noi ne dorim acele formații mari. Nu pot să spun dacă se va întîmpla sau nu, pentru că eu personal nu mai am așteptări. Toate așteptările pe care eu le-am avut au fost depășite, asta-i clar. Pot doar să spun că anul acesta, din punct de vedere al show-urilor pe care oamenii le vor vedea la festival, cu siguranță vor fi cele mai mari show-uri de metal văzute vreodată la un festival în România. Să-ți dau un exemplu, Sabaton: doar ei vin cu cinci camioane de producție și cinci nightliner-e – sînt undeva la 100 de oameni în echipa lor de producție. Adică vor fi numai show-uri mari. Iar pentru 2027 sau anii viitori, nu știu ce să spun momentan. Nu vreau să fac promisiuni. Încerc să fiu rezervat și să le luăm cumva metodic, natural și organic, cum le-am făcut și pînă în ziua de azi.
Încă ceva care mi se pare foarte important. Voi ați comunicat în aceste luni premergătoare festivalului mai multe inițiative care să arate faptul că nu ești singur, că trebuie să ai mintea deschisă cînd abordezi orice, fie că este muzică sau, în general, în viață. Te rog să ne spui și de proiectele astea, care sînt cumva niște puișori ai festivalului.
Noi asta am încercat, să ne implicăm și în spiritul ăsta civic. O campanie de care sînt foarte mîndru a fost cea de anul trecut cu Asociația Forever Friends, în care am reușit să semnăm o chitară care a fost donată ulterior în scopuri caritabile și banii rezultați au ajuns la un adăpost de animale.
Vom avea o chestie similară și în acest an, probabil tot pe partea de adopții de animale. Am inițiat campania cu Behind the Leather, în care încercăm să eliminăm aceste stereotipuri create pe parcursul anilor. Sper să reușim să o terminăm în ultima lună înainte de festival – este un proces un pic mai complex, cu foarte mulți influencer-i și oameni din partea mondenă care ne vor ajuta, oameni care ascultă rock. Foarte multe vedete care ascultă muzică rock s-au arătat deschise să participe la ideea asta. Sperăm să o ducem la bun sfîrșit.
Vom avea tot felul de inițiative, inclusiv la fața locului, foarte multe activități interesante din partea partenerilor. Încercăm să ne dezvoltăm și pe această parte. Dar, din nou, au fost atît de multe idei pe care le-am avut pe parcursul anilor, din păcate, spațiul în sine nu ne-a permis să le dezvoltăm. Anul trecut am avut acel drum stage, pentru care, cu chiu, cu vai, am găsit un loc în care să-l facem, iar anul ăsta vom dezvolta toate aceste inițiative, pentru că, din fericire, avem spațiul necesar.
Și acum chiar ultima întrebare. Ce îi spui cuiva care n-a auzit de festivalul ăsta că este Rockstadt Extreme Fest? Mă îndoiesc că există cineva.
Mereu există.
Sau, mă rog, ce le spui celor din afară cînd te duci să-i inviți? Bine, tu ai cam răspuns pe durata interviului, dar hai să rezumăm.
Cuiva care n-a fost niciodată și care, să spunem, nu s-a intersectat cu genul ăsta muzical, i-aș spune să încerce măcar o zi de festival. Să vină cu mintea și cu inima deschise și să lase deoparte tot ceea ce a auzit despre muzica asta și despre comunitate și, pur și simplu, să vină să vadă și să privească lucrurile deschis. Și sînt convins, n-am nici o emoție, că se va îndrăgosti atît de muzică, cît și de comunitate.
(articol publicat de catavencii.ro)
Be the first to comment