Dacă nu ești unul dintre cei 163.000 de turiști care au vizitat Oradea anul trecut, probabil că n-o să dureze foarte mult pîn-o să fii oaspetele Capitalei Art Nouveau, cum se recomandă pe materialele de informare turistică orașul verde care poate rivaliza oricînd cu Timișoara, Clujul și Budapesta la capitolele curățenie și civilizație. La următorul concediu în vest, o să-i lipești măcar două zile aici, la plecare sau la întoarcere, nopții de escală obligatorie în călătoria pe haoticele drumuri românești, indiferent că vii de la București, Constanța sau Borș.
OK, ai ajuns, te-ai cazat, ai ieșit în oraș. Pe căldurile astea, cel mai probabil o să-ți începi city broke-ul cu o săritură în apă la Aqua Park. Mai exact, la Complexul Wellness Termal Nymphaea, după cum scrie mare la intrare, o Nirvana a celor care într-o viață anterioară au fost broaște sau rațe. Ai suficient loc să exersezi diferite salturi în piscinele și toboganele interioare și exterioare cu capacitate totală de o mie de persoane, sau în bazinele olimpice dotate cu trambuline de sărituri pentru viitori înotători de Olimpiadă. Nota bene, toate au apă geotermală: „Sport și sănătate”, vorba unui slogan clasic.
Acum, că te-ai răcorit, poți să te pornești pe malul Crișului Repede, nu foarte repede, sub umbra copacilor, spre centru. Îți place ce vezi. Puști care joacă baschet pe miniterenurile din părculețe, o terasă cochetă, aerisită, cu mese pe pajiște, printre flori, o berărie veche lîngă podul peste rîu. Dacă faci undeva la stînga (consultă harta primită de la recepționera hotelului), dai de Cetatea Oradea. Restaurată recent, în ultimii zece ani, cetatea a redat orașului vreo 900 de ani de istorie uitată sub ruine. Între zidurile de formă pentagonală cu bastioane pe colțuri sînt expuse, în cripte sau vitrine cu artefacte, în săli sau pe sub săli, secole de istorie. Lîngă o armură medievală, un jilț cu țepi așteaptă amatorii de selfie-uri sîngeroase.
Arheologii locali mai au mult de excavat pe sub curtea cetății, dar, continuînd plimbarea prin oraș, o să dai de alte vestigii de pe vremea Imperiului: clădiri vechi proiectate baroc și Art Nouveau de arhitecți austrieci sau maghiari. Divers, dar nu contrastant, măreț, dar nu opulent, plutește în aer un bun-simț arhitectonic pe care multe orașe românești l-au pierdut (dacă l-au avut vreodată) de mult, în anii cumpliți ai sistematizării comuniste, și/sau după, în cei ai anarhiei imobiliare postdecembriste. Una dintre casele-monument în care o să intri cu siguranță e Casa Darvas-La Roche, construită acum peste o sută de ani în stilul Secession-ului vienez, cu elemente de Art Nouveau. În salonul cu uși imense spre terasa unei grădini superbe, printre mobile vechi și manechine îmbrăcate în rochiile epocii, așteptînd parcă slujnica cu cheseaua cu dulceață pe o tavă, o să te simți ca într-o vizită antebelică. Ai voie să-ți asortezi la tricou un joben împrumutat din cuier, ca să te acordezi în timp cu ambientul.
Îmbibat de istorie locală ca un burete, ți-a mai rămas loc de-o bere în buricul tîrgului, în pasajul cu baruri și cafenele Vulturul Negru, un fel de Galeriile Vittorio Emanuele milaneze încrucișate cu Pasajul Vilacrosse bucureștean. Ca să-ți recapeți energia, să traversezi pietonala Pieței Unirii și să urci cele 250 de trepte ale turnului cu ceas al Palatului Primăriei pînă la ultimul nivel, o miniterasă cu parapete de piatră pe care încap doar cîteva persoane. Ești pasagerul unei nacele de balon ancorat deasupra Oradei, care, văzută de la înălțime, vine spre tine din toate direcțiile.
După ce cobori din turn, dacă vrei să continui lecția de istorie a arhitecturii, combinînd-o și cu cea religioasă a orașului, intră în Sinagoga Zion, un fost lăcaș de cult actualmente transformat într-un spațiu pentru diverse evenimente culturale. Sau în Catedrala Romano-Catolică, cea mai mare biserică din sud-estul Europei, vecină cu Palatul Baroc, alt performer al recordurilor de mărime, faimos pentru cele 365 de ferestre ale sale (nu sînt chiar atîtea, o să-ți spună ghidul: la un recensămînt riguros, s-a constatat că ar mai trebui sparți niște pereți, ca să iasă la număr). Interiorul catedralei e spectaculos, are personalitate (bolte bogat ornamentate, picturi și vitralii valoroase, orgă cu poveste interesantă, plus o miniexpoziție, la etaj, cu obiecte de cult vechi de sute de ani – veștminte cusute în fir de aur, altar mobil de campanie, tiare papale, potire și crucifixuri încrustate cu pietre prețioase); poate fi comparat cu cel al oricărei biserici celebre de pe-afară.
Înainte de plecare, îți iei rămas bun de la Oradea de pe peluza din vîrful dealului Ciuperca, pe care a fost amenajată o platformă de belverde, pardon belvedere. Cuvîntul de final nu este „dacă”, ci „cînd” te vei reîntoarce.
P.S. Ăsta e orașul pe care l-am redescoperit alături de alți 12 jurnaliști de turism bucureșteni în media trip-ul* de două zile din iunie. Și, așa cum am spus și la întîlnirea cu colegii din presa locală, a fost o surpriză foarte plăcută: din ultima vizită la Oradea (o escală scurtă în drumul spre concertul „The Dark Side of the Moon” al lui Roger Waters de la Budapesta din aprilie 2007) îmi mai aminteam doar niște străzi prăfuite, cu trotuare sparte și tramvaie hodorogite.
P.P.S. Ce m-a impresionat cel mai mult în tot city broke-ul orădean a fost micul muzeu al rezistenței anticomuniste din Cetate, cazat, exact ca și victimele pe care le comemorează, chiar în fostele beciuri ale Securității Oradea. Un muzeu al suferinței unor oameni încarcerați fără prea multă judecată, vinovați doar de dorința de a fi liberi. Oradea, Timișoara, Sighet, Gherla, Aiud, Făgăraș, Miercurea Ciuc, Suceava, Tîrgu Ocna, Rîmnicu Sărat, Galați, Mislea, Pitești, Jilava, Poarta Albă, Năvodari, Capul Midia – asta e harta principalelor închisori în care, între 1945 și 1964, au fost schingiuite elitele României, coloana vertebrală a nației. Fiecare român ar trebui să le viziteze, să știe adevărul și să nu uite. Un turism trist, de recuperare a unei părți dureroase a memoriei naționale.
*Powered by Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune, DoubleTree by Hilton Oradea și Tarom
(articol publicat în Cațavencii nr. 32/263 din 10 august 2016 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment