Plecat de la cabana din Păltiniș a lui Noica, pe drumul înapoi spre Sibiu, nu se poate să nu faci o oprire scurtă în Rășinari, acasă la colegul său de facultate Emil Cioran (1911-1995).
Pentru fostul adolescent bîntuit de gînduri suicidare care dormea cu Pe culmile disperării sub pernă, cu capul pe o Biblie a cărei fiecare frază era o sentință, cartea unui cinism absolut față de scîrba asta de lume, vizita la Rășinari e ca o întoarcere într-o altă viață. A ta și a scriitorului care ți-a influențat tinerețea.
Absolvent eminent de prestigios liceu sibian („Gheorghe Lazăr“) și de Filosofie bucureșteană, junele Cioran devine simpatizant al ideilor Mișcării legionare, o rătăcire de moment pe care va încerca s-o uite toată viața. După perioada de studii la Berlin și scurta experiență didactică brașoveană, pleacă, în 1937, la Paris, cu o bursă a Institutului Francez și, la sfîrșitul războiului, se stabilește definitiv acolo. Student întîrziat pînă la bătrînețe, locuiește multă vreme în campus și mănîncă la cantină, printre mai tinerii săi colegi. Deși apatrid, după ce autoritățile comuniste îi retrag cetățenia, rămîne atașat de țară și vorbește în termeni elogioși despre ea, fără să scape însă de ochiul și urechea Securității, pînă la Revoluție.
Lui Cioran i-a plăcut să studieze, nu să predea, a fost „un filosof care-a refuzat filosofia“, spunea Noica. Propensiunea spre un fatalism tipic balcanic al meditației sale nihiliste și morbide asupra destinului este expresia cugetărilor profund personale, pe care le nota cu parcimonie, ca un secretar al senzațiilor sale, cum singur constata la un moment dat. Suferința și pesimismul din scris, posibil alimentate și de angoasele de ipohondru, contrastează însă flagrant cu felul său de-a fi în relația cu ceilalți: din vasta corespondență cu prietenii, de la Mircea Eliade și Eugen Ionescu la Henri Michaux și Samuel Beckett, și din opiniile celor care l-au cunoscut îndeaproape, omul Cioran era foarte diferit de imaginea lui literară, un tip „jovial, vivace, pus pe șotii“, conform filosofului italian Renzo Rubinelli. O atitudine parțial lămurită în Caietele-jurnal publicate postum de partenera sa Simone Boué, literatură epistolară semiexplicativă a deprimantelor teme care l-au preocupat pe scepticul eseist: Timpul, Moartea și Neantul, obsesiile esențiale din cărțile sale, „cadavrele“ sale.
Monsieur Cioran de Rășinari (da, particula nobiliară adăugată ca-n Franța, între nume și locul obîrșiei, i se potrivește: bunicul pe linie maternă a fost cadorisit de autoritățile austro-ungare cu rangul de baron) a trăit melancolic și modest, retras într-o mansardă pariziană, și a murit suferind de Alzheimer, cumplita răzbunare a divinității, o pedeapsă a destinului care i-a ucis întîi amintirile. A fost înhumat la Montparnasse, preferînd mai degrabă compania eternă a compatrioților Brâncuși și Ionesco și a amicului Beckett, lîngă Guy de Maupassant, Baudelaire sau Sartre, decît religioasa nemurire românească din cimitirul Rășinarilor, alături de Andrei Șaguna, mitropolitul Ardealului.
Casa de pe malul pîrîului în care s-a născut, pe ulița de atunci, strada de acum, botezată cu numele tatălui, Protopop Emil Cioran, e memorială doar prin placa de marmură de pe fațadă și bustul mic cu nas ciobit de pe soclul ieftin din față. Vîndută de familie pe vremea cînd Cioran era încă viu și hotărît să nu se mai întoarcă niciodată în sat, casa, astăzi proprietate a unui localnic, nu poate fi văzută decît din exterior (apropo, cîteva sute de metri mai încolo, nici locul în care-a venit pe lume, cu 30 de ani mai înainte, alt rășinărean de seamă, poetul și politicianul Octavian Goga [1881-1938], fost prim-ministru al României, nu e vizitabil pe dinăuntru). Exact cum, probabil, refractar la publicitate, mondenități, distincții și întîlniri cu persoane necunoscute, și-ar fi dorit însuși celebrul său fost locatar. Sau nu?
Cioran și-a plîns toată viața copilăria paradiziacă de la Rășinari. À quoi bon avoir quitté Coasta Boacii? e o întrebare nostalgică pe care și-ar fi pus-o, ușor diferit, cu adresa schimbată, și adolescentul sinucis din tine, cel din care s-a născut greu maturul vindecat de toate iluziile.
(articol publicat în Cațavencii nr. 7/496 din 17 februarie 2021 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment