Previously in Scandinavia: comando-ul nashpaturizt a distrus prin provincia Skåne. A călcat în picioare trotuarele din Helsingborg, a ignorat mini-muzeele din Ystad, a luat peste picior pietrele Ales Stenar. Plus niște ambalaje aruncate la coș în Kåseberga. Urmează episodul în care este asaltată capitala regiunii, Malmö.
SMS de la Erik, gazda de diseară: Please try to arrive before 5 pm. OK, ne smulgem greu din 2 Mai-ul Suediei și ne punem pe roți spre Malmö.
Ajungem la timp în fața clădirii. Pe interfon, doi de E. Gustaffson. Erik al nostru e abia cel de-al doilea care răspunde. La vreo 30 de ani, înalt, tuns foarte scurt, privire metalică de inginer de mori eoliene, alea de care sînt pline cîmpurile suedeze. Mai are doi oaspeți: prietenul lui cel mai bun, Thomas, și verișoara Anna, o blondă cu ochi albaștri și picioare care pleacă din gît – copie perfectă a suedezei din imaginația ludică a bărbatului român.
Prin oraș, de festival
Am nimerit în perioada în care se desfășoară Malmöfestivalen – un festival anual, ceva gen Zilele Orașului. E sîmbătă și în seara asta Erik vrea neapărat să ajungă la scena din piața centrală, la concertul unei Alanis Morissette locale. Pînă descarcăm bagajele, pînă încărcăm combustibilul vodca (lor) lîngă pălincile (noastre) din rucsac, pînă ieșim din casă… Ajungem în piața superaglomerată exact la sfîrșitul concertului. Ne strecurăm prin mulțimea adunată în piață, ținîndu-ne de mîini, ca să nu ne pierdem și găsim, prin nu se știe ce minune, o bancă liberă pe o arteră pietonală din apropiere pe care ne punem pe taclale si consum. Thomas s-a înfipt serios în sticla de moonshine (cum o alintă el) care călătorește din mînă în mînă și face stații lungi și, din ce în ce mai dese, în zona lui: îi sticlesc ochii ca la pisici noaptea (tocmai s-a întunecat) și are un debit verbal de invidiat.
După încă o realimentare, o luăm agale înspre parcul orașului, către insula înconjurată de canale pe care mai sînt instalate trei scene, unde luni seară vor evolua thrash-erii americani Testament și black-erii norvegieni de la Mayhem. Pe podul peste unul dintre canale, aproape de intrarea în zona de concerte, un tip de mînă cu un Johnnie Walker mă depășește, apoi se oprește și, aruncîndu-mi o privire lungă, îmi întinde sticla: Whisky, man? Pentru o clipă, îmi vine să-i servesc celebra replică românească Do you like some oats, horse?, dar mă limitez la un Sure, thanks!, îi dau la schimb sticla cu pălincă și intrăm în vorbă. Cînd îi spun că sînt din România, se retrage, simulînd frica, zice „Aha, Dracula!” și mă caută de colți.
Zona de concerte e îngrădită și păzită de jandarmi cu priviri nemiloase; consumăm ce-a mai rămas prin rucsac și abia apoi putem intra. Aici nu e de glumă cu băutura, băiete: n-ai 21 de ani, marș la sucuri! Dar chiar dacă ești major, în comerțul obișnuit ai acces doar la bere slab alcoolizată (maximum 3%) – alcoolul e monopol al statului suedez: nu-l poți cumpăra decît dintr-o rețea de magazine specializate la care te abonezi, ca la bibliotecă. Eventual, faci comandă, dacă nu găsești pe rafturi volumul din 1900 toamna pe care ți-ai dori să-l deschizi.
Sună telefonul lui Erik: este invitat la petrecerea unei prietene care-și serbează ziua de naștere acasă și are acceptul să ne aducă și pe noi. Ne înșirăm pe drum – el cu Anna, apoi Marian cu Steffy; eu și Thomas închidem plutonul, pălăvrăgind încontinuu. La un moment dat, însă, constat că my man Thomas evoluează rapid de la incoerență spre o tăcere de aur.
Jocuri, shot-uri și 112
Este trecut de miezul nopții, în momentul în care intrăm în apartamentul de trei camere de la etajul 4, ultimul, al sărbătoritei. În sufrageria (ne)luminată de niște veioze chioare, vreo 10-12 tineri, mai mult fete, stau turcește în cerc, ascultînd muzică în surdină și pupînd, pe rînd, o sticlă de vodcă.
Pînă să ne introducem în peisaj, facem cunoștință cu niște doze de bere aduse de gazdă. După un timp, Thomas, care și-a băut berea tăcut în dreapta mea, dispare la fel de discret. Atmosfera trenează; Marian găsește într-un colț o cutie pe care scrie IKEA și, de plictiseală, se apucă să construiască scaunul dinăuntru. După o scurtă fază de tatonare, mă integrez în grup și propun un joc de mimă. Partea suedeză nu știe să joace: explic pe scurt despre ce e vorba. Exact cînd îi șoptesc gazdei cuvîntul de mimat (social), iar ea face ochii și mai mari decît îi are (- I cannot mime this! – Yes, you can!), în ciuda protestelor generale, se hotărăște plecarea. Mă uit la ceas: e 4 dimineața! Cînd a trecut timpul ăsta?
Sîntem în hol, gata să ieșim pe ușă. Doar noi, românii, pentru că Erik, Anna și gazda sînt în dormitor și discută în contradictoriu, într-o suedeză cu volumul în creștere. Ce s-a întîmplat? Erik vine cu explicația: sărbătorita e nervoasă pentru că Thomas doarme în patul ei și amenință că îl aruncă pe casa scării (nu suportă alcoolicii și are și prieten gelos), dar el și Anna sînt speriați pentru că omul nostru nu se trezește și pare că nu mai respiră.
Intru în dormitor; mă apropii de patul în care Thomas se joacă de-a mortul. Îl scutur hotărît: nici o mișcare, nici un sunet. Îmi iau un elan sănătos și… Două palme hotărîte. Nimic. Cînd să mă pregătesc să trec la cheia franceză, primele rezultate: o tresărire și un geamăt stins. Come on, man, stay with us! Îl întorc pe o parte și îi liniștesc pe suedezii care mă privesc cu neîncredere: All he needs is a good sleep.
Pe drumul de întoarcere, Erik îmi explică de ce s-a speriat: a mai trăit o dată filmul ăsta în studenție, cu un alt amic al lui, și n-a avut happy-end. După un chef monstru, dimineața s-au trezit mahmuri cu toții, mai puțin Martin: murise înecat cu propria vomă, exact ca Bon Scott de la AC/DC. Mda, cam horror! Ce înseamnă și prohibiția asta, nene: cum scapă omul la băutură, cum, gata, își bea mințile…
A doua zi, după prînz
Ce fac trei români singuri cu cheile de la casa gazdei? Greșit! Numai la prostii vă gîndiți… Încuie frumos ușa și pleacă să viziteze orașul.
Al treilea mare oraș al Suediei (după Stockholm și Göteborg) și capitala provinciei Scania/Skåne. Fondat pe la 1260, Malmö respiră istorie; toate clădirile importante sînt multiseculare. Biserica St. Petri (început de secol XIV), Malmöhus – castelul lui Eric de Pomerania (1434), Primăria din Stortorget – piața centrală (1546). Ca să contrabalanseze cumva, în 2001, a fost angajat celebrul architect spaniol Santiago Calatrava ca să meșterească un alt simbol al orașului și ăstuia i-a ieșit Turning Torso – un găurește-nori, pentru că e un burghiu uriaș de 54 de etaje și 190 de metri, cea mai înaltă clădire din Suedia.
Din cel mai vechi centru industrial suedez (șantierul naval Kockums, unul dintre cele mai mari din lume, a fost închis pe la sfîrșitul anilor ’80, după 140 ani de activitate) recesiunea economică de la finalul deceniului IX l-a transformat într-un record trist: orașul suedez cu cel mai mare somaj care a alungat cîteva zeci de mii de locuitori, în anii ’90. Integrarea în UE a Suediei și construirea podului Oresund, care leagă Malmö de Copenhaga (o bijuterie arhitectonică: 8 kilometri pod + 4 kilometri tunel), inaugurat în 2000, au salvat orașul: 10% din populație face naveta muncind în Copenhaga. Pe cadavrul industriei grele a crescut un oraș verde, în care activitatea este centrată pe IT, educație, cultură și artă. Te plimbi pe faleză, în zona de promenadă din apropierea cartierului rezidențial în care se află Turnul Răsucit și doar cîteva zale uriașe de ancoră mai amintesc că aici a fost un șantier naval, acum 20 de ani.
Lund. Testament/Mayhem
E lunea concertului Testament/Mayhem la care ne-am propus să mergem. Dar pînă diseară dăm o fugă la 16 kilometri de Malmö, să vedem Lund, un vechi centru universitar fondat în 1668. Un orășel cochet, practic, un campus universitar uriaș, pentru că e plin de studenți. Multă verdeață, zici că ești într-un parc imens. Și liniște. Prea multă liniște, nu-i bine să ne obișnuim urechile cu așa ceva; ne întoarcem la Malmö la concertul ce stă să înceapă. (Cine ajunge prin Lund și găseste un capac de obiectiv de cameră Sony este rugat să-l aducă la redacție. Dau o bere!)
Ne reîntîlnim cu Erik lîngă cortul cu scena pe care americanii de la Testament au început deja să cînte. Sunet curat, voci surprinzător de proaspete pentru niște trupeți peste care au trecut niște ani. Păcat că n-au cîntat nimic de pe “The Ritual”; mi-aș fi amintit de studenție, dacă tot a fost azi ziua studenților… La Mayhem bem bere slab alcoolizată (inițial, am crezut că mi-a plouat în pahar) și ne grăbim spre parcarea la care am plătit doar pînă la 9 p.m. Ajungem cu zece minute întîrziere: pe parbriz ne așteaptă o felicitare de 30 euro.
Acasă trecem rapid la nani: mîine dimineață plecăm la prima oră spre Stockholm.
2 AM
Grig, do you have any moonshine left? Erik din vis mă zgîlțîie pînă reiau contactul cu realitatea. Mă trezesc buimac. E deja marți. Tocmai s-a întors de la concert cu o gașcă de prieteni, printre care și înviatul-din-morți Thomas, care scotocește prin bucătărie după ceva de băut. Mă alătur trupei vesele și cosmopolite. Facem cunoștință. Un argentinian îmi amintește de cel mai frumos meci al Naționalei noastre ever și de coșmarul lor, Ilie Dumitrescu; îi pronunță numele perfect, se vede că l-a bîntuit ceva… N-apuc să mă umflu în pene, că Erik mă dezumflă, aducîndu-i în poveste pe Keneth Andersson și pe golul său din următorul nostru meci, cel cu ei, ăla cel mai trist ever. Ne înecăm amintirile în băutură. Cu prelungiri, dar fără lovituri de departajare.
Ultima fază pe care mi-o mai amintesc e cea în care Erik promite în suedeză că data viitoare ne îmbătăm la Pirați, în Vama Veche. Sau doar am visat?
(articol publicat parțial în Cațavencii – Almanahul Beției 2012 și pe catavencu.ro, 14 iulie 2008)
Be the first to comment