Anul trecut, fix în perioada asta, mă întorceam de la bulgari, după o excursie București-Varna începută cu trenul, continuată, în direcția Balcic, cu microbuzele locale și oprită brusc, în Șabla: duminică după-amiază, nu exista absolut nici o variantă de transport public spre România. Neîmpăcîndu-mă cu situația de blocat în Bulgaria, după o doză de Zagorka de curaj, m-am pornit apostolește, cu rucsacul în spate, la forfecat cu pasul cei peste 20 de kilometri care mă despărțeau de țară, făcînd semn din cînd în cînd, fără prea mare speranță, compatrioților care se întorceau și ei acasă. Calculul era simplu: în cel mai rău caz, după vreo patru ore de pietoneală, pe seară, intram în Vamă. Ud leoarcă, la ce ploaie torențială promiteau norii care mi se adunau deja deasupra capului. Noroc de un bulgar care se întîlnea în Vamă cu un prieten constănțean. După ce și-a lăsat mașina în vama lor și am trecut amîndoi pe jos granița spre partea noastră, unde ne aștepta românul, ne-am oprit tustrei la o terasă, le-am cumpărat cîte o cafea, mulțumind pentru amabilitate, și, cum n-aveam cortul la mine, m-am pus pe căutat un pat în Vamă.
Locul: L-am găsit relativ repede, în Vampire Beach, hostelul deschis de niște clujeni într-o casă cu etaj, gard și pereți colorați și curte plină de canapele și hamacuri de pe ulița care pleacă din bulevardul central, chiar prin locul în care era odată cîrciuma rock La Pirați.
Prețurile: Și n-a costat exagerat: vreo 50 de lei, din ce-mi amintesc. Anul ăsta, de 1 Mai, același pat, închiriat pentru trei nopți, te lăsa fără 358 de lei în portofel, dacă rezervai cu trei săptămîni în avans, imediat după Paști. Da, cam 25 de euro pe noapte, preț de hostel în Barcelona, în week-end de sezon, dar nu mă îndoiesc că a fost arhiplin.
Oamenii: Atunci, la o săptămînă după dezmățul de 1 Mai, era gol. Nu mai era nimeni, nu numai în hostel, ci în toată Vama. Doar Robert, recepționerul care mi-a deschis poarta, omul rămas planton la materiale pînă la începutul invaziei din iunie, cu care am pus de-o masă comună, cu restul proviziilor mele bulgărești și ce-a mai găsit el prin frigider.
Ambianța: Nu mai fusesem de cîțiva ani buni în Vamă și, ieșit după o sticlă de vin cu care să stropim cina, m-am plimbat nițel prin zonă. Cît să-mi reactivez alergia la betoanele cu etaje, asfaltul ulițelor și trotuarele de pe plajă care m-a împiedicat să revin în fostul sat de pescari transformat într-un kitsch de stațiune.
(articol publicat în Cațavencii nr. 17/352 din 2 mai 2018)
Be the first to comment