Știți cum se spune – și cum recomandă și gurmandul ăla dolofan care înfulecă mîncăruri bizare pe Travel Channel: cînd călătorești trebuie neapărat să Eat local, drink local.
Habar n-am dacă Andrew Zimmern a fost la Varșovia, dar, respectînd acest principiu turistic, cel mai bun lucru pe care poți să-l faci cînd te ia foamea în capitala Poloniei e să intri într-unul din multele bar mleczni. Ce e un bar mleczni? Numele amintește de fostele lacto-baruri de pe la noi și, pe undeva, chiar asta și e, o relicvă a alimentației publice comuniste, un local mai aproape de cantină decît de restaurant, în care se mănîncă ieftin, fără prea multe mofturi, felurile tradiționale locale ale meniului scris cu creta pe o tablă. Un fel de Ca la bunica acasă, varianta poloneză.
În ăsta în care am intrat eu, Familijny, pe la prînz, era într-adevăr o atmosferă familiară, cei cîțiva studenți și vreo doi-trei pensionari prezenți coabitînd liniștit și înțelegîndu-se din priviri cu personalul, niște tăntițe între două vîrste în halat alb. Pînă să mă hotărăsc ce să comand, am stat nițel să observ cum se desfășoară lucrurile: lumea se alinia întîi la casă, plătea ce și-a ales să mănînce și se prezenta apoi cu bonul în mînă, alături, la ghișeul decupat în peretele din placaj spre bucătărie, de unde primea farfuriile pe care și le transporta, cu grijă să nu le verse, la una dintre mese. Aha, deci un împinge-tava fără tavă, got it. De pe un panou cît tot peretele, cu prețuri updatate prin lipirea unor bucăți de hîrtie peste cifrele de dedesubt, puteai citi ce-ar fi disponibil prin oalele de pe plită. Dacă înțelegeai poloneză.
M-aș fi consultat la stabilirea meniului cu doamna plictisită de la casa de marcat, dar ceva îmi spunea că, dac-ar fi știut engleză, n-ar mai fi fost aici, ar fi vîndut fish & chips într-un fast-food de suburbie londoneză. Așa că, resemnat, cu toată intuiția de care m-am simțit în stare, am comandat, ușor împiedicat în limbă, o pomidorowa (3,80 zloți) și un gulasz zestaw (12,80 zloți). Adică, în traducere din limba lui Lewandowski (scuze, nu cunosc nici un Jamie Oliver polonez) în cea a lui Chef Scărlătescu, cu contravaloarea a vreo 20 lei, am mîncat o supă de roșii cu tăiței și un (fel de) papricaș de porc cu orez și salată de varză.
Trecînd peste faptul că gulasz zestaw m-a indus în eroare, făcîndu-mă să aștept în farfurie un gulaș, nu pot să spun că m-am păcălit intrînd în bar mleczni-ul ăsta. Curățel, relativ ieftin, mîncare gustoasă – e de vizitat. Cu suficient curent în baterie ca să deschizi un Google Translate.
(articol publicat în Cațavencii nr. 42/428 din 23 octombrie 2019)
Be the first to comment