Press Hostel a fost primul hostel în care m-am cazat la Varșovia, imediat după coborîrea din autobuzul 175 al transferului aeroport-centru.
Locul: Adică, pardon, nu chiar imediat, în vreo 45 de minute: e cam departe de Nove Miasto și de stația capăt de linie a lui 175, undeva la marginea cartierului fost ghetou al evreilor la începutul anilor ‘40. Ajuns la adresă (Smocza, 27), pe jos, pentru că voiam să iau pulsul orașului, m-am pomenit scărpinîndu-mă în cap, nedumerit, în fața unui complex comercial cu pizzerie la parter. Ca să realizez, la o analiză mai atentă a locului, că accesul în hostel se face prin laterala stîngă a clădirii cu etaj, pe poarta metalică cu barieră a curții interioare care pare mai mult intrarea pentru aprovizionare cu marfă.
Prețurile: 5 euro / 22 de zloți, plătiți cu cardul la momentul rezervării. Foarte ieftin, pentru ce primești:…
Dotările: …în camera 6 (din recepție pe hol, în dreapta, vizavi de budă și de dușurile moderne, renovate recent foarte colorat), patul numărul 4 de la parterul unuia dintre cele patru bunk bed-uri are locker, priză și veioză, standardul minim al oricărui hostel european, nu întotdeauna respectat, însă.
Oamenii: Am dat aici peste niște ucrainieni ursuzi, care, aparent, locuiau de ceva timp acolo – cel puțin asta indicau umerașele pe care atîrnau haine de job (cămăși, cravate, sacouri). Curios să văd cam cît de comunicativi sînt cu străinii, am făcut un fel de experiment social: n-am inițiat absolut nici o conversație, i-am lăsat pe ei să mă interpeleze. Mda, cred că e inutil să mai precizez că singurele cuvinte pe care le-am schimbat între noi au fost Hello! și Bye!, cînd am intrat prima dată în cameră și cînd am plecat.
Ambianța: Dotările sînt, cum ziceam și mai sus, decente, chiriașii, nu prea. Puțin comunicativi cu ceilalți prin vorbe, erau foarte comunicativi însă prin alte sunete: un malac din patul de vizavi s-a uitat pe laptopul cu volumul dat aproape la maximum, pînă tîrziu, în creierii nopții, la un meci de fotbal al naționalei lor, la care comentatorul îl pomenea atît de frecvent pe Șevcenko, de parc-ar fi fost pe teren, în atac, nu pe bancă, selecționer. Același individ, a doua zi dimineață, pe la 7, a ridicat nervos capul din pernă și l-a apostrofat pe compatriotul care vorbea tare la telefon. Fără rezultat, desigur: după o scurtă repriză de dialog în contradictoriu în care s-au gratulat reciproc cu apelativul Kurva!, fiecare s-a întors la discuția, respectiv, somnul, lui.
(articol publicat în Cațavencii nr. 23/460 din 10 iunie 2020)
Be the first to comment