În Liquid Disco, night club-ul MSC Fantasia de pe Puntea 16, care, privit din exterior, dinspre puntea de promenadă, arată fix ca turnul de control al aeroportului Otopeni, am ajuns în seara (mai exact, noaptea, pentru că barul se deschide la 11 p.m.) navigării pe traseul Cannes – Palma de Mallorca, după ce m-am lăsat convins de Ana și Andreea, două dintre reprezentantele Aerotravel însoțitoare ale grupului. Eram împreună în cazinoul de pe Puntea 6, la o bere, respectiv, două țigări, cînd fetele au vrut brusc la discotecă, așa că, învingîndu-mi reticența specifică ascultătorului de metale grele, am urcat cu liftul cele zece etaje ca să intrăm într-o mare de dansatori care se revărsa de pe ringul supraaglomerat în toate direcțiile.
Prima mișcare a fost să traversăm distracția generală în direcția barului, către cei cîțiva barmani de serviciu năuciți de pădurea de mîini cu carduri întinse spre ei; mulți dintre posesorii lor erau adolescenți italieni și spanioli veniți în excursie cu școala care să nu credeți cumva că beau doar suc. Comanda noastră (un cocktail Cuervo Gold, un Campari Orange și o bere pentru mine), pe care i-am urlat-o, acoperind vacarmul, celui mai apropiat asiatic cu papion, a venit, ținînd cont de circumstanțe, relativ repede și, cu paharul în mînă, ne-am găsit loc într-un capăt de ring, lîngă peretele de geamuri cu vedere spre puntea luminată a Aqua Park-ului. Pînă la momentul în care ne-am retras obosiți la cabine, am bîțîit discret pe lîngă fete; dac-ar fi fost după mine, i-aș fi înlocuit în boxe pe băieții de la Daft Punk cu cei de la Sepultura, care ar fi golit rapid incinta, lăsîndu-mi liber barul pentru încă o bere. Pe care aș mai fi băut-o, dacă nu mi-ar fi fost lehamite să mă apropii de îmbulzeala de lîngă tejghea.
La vizita oficială a vasului din ultima zi înaintea debarcării, în care am fost însoțiți de Marc, unul dintre directorii MSC, am revenit în Liquid Disco, după ce am trecut și prin vecinii săi din turnul de control, Teen‘s Area, locul din care au migrat puștii de care ne împiedicam prin fața barului, și Virtual World, spațiul cu jocuri video, simulator de Formula 1 dotat cu monopost la scară 1:1 (trei ture – 8 euro) și cinema 4D cu scaune mișcătoare (6 euro). Cea mai mare surpriză a fost culoarea clubului de noapte: în întunericul sfîșiat sporadic de sistemul de lumini al ringului nu remarcasem că pereții, tavanul, barul, canapelele, fotoliile sînt toate de un roz la fel de sclipicios ca garderoba unei Barbie. Deci, spre stupoarea mea tîrzie, fusesem un fel de Ken al păpușilor Ana și Andreea, și, în loc de Sepultura, n-aș fi meritat, ca fundal sonor al prezenței mele acolo, mai mult de-o Édith Piaf – “La vie en rose“.
(articol publicat în Cațavencii nr. 26/257 din 29 iunie 2016)
Be the first to comment