Nashpa Turizm: Scandinavia. Episodul 8: Göteborg

Göteborg, Suedia. FOTO: Ștefania și Marian Mărunțelu
Göteborg, Suedia. FOTO: Ștefania și Marian Mărunțelu

Aventura noastră în Nord se apropie de sfîrşit. Ieşim din Oslo şi ţinem sudul busolei GPS spre ultima bornă a călătoriei scandinave, aflată la jumătatea distanţei dintre Oslo şi Copenhaga, 300 km faţă de fiecare. Göteborg – cel mai mare port/oraş universitar al Scandinaviei, capitala regiunii Västra Götaland.

Curs rapid de arhitectură: cum să construim un oraş fără profesor

Aveţi idee ce făcea regele suedez Gustav II Adolf prin 1621, dimineaţa? Dădea scurt din mînă, zicea “Să fie oraş aci’şa, pe malul rîului Göta” şi antama nişte meşteri olandezi. Zburători. Pentru că zona era mlăştinoasă şi nederlanzii aveau în CV o lucrare asemănătoare: Amsterdamul. Cumva previzibil, băieţii trag cu ochiul prin proiectul anterior (capitala coloniei olandeze din Indonezia) şi le iese o Jakarta cu canale ca în Amsterdam. Apoi, dacă tot îl zămisliseră, pe principiul “eu l-am făcut, eu îl omor” s-au gîndit că e nevoie de cineva care să-l crească şi să-l educe. Aşa că vreo 30 ani, pînă a decedat -niţel ajutat- ultimul consilier olandez din board-ul oraşului, suedezii băştinaşi au avut legi olandeze. Iar dacă nu se grăbeau să-i scurteze suferinţa lui Van Oranje, urma să le crească şi limbă oficială portocalie…

N-au scăpat bine de olandezi, că apare altă belea: nişte scoţieni tupeişti vin să se stabilească aici, fondează o universitate, se urcă pe blazonul oraşului (leul cu scut e al lor) şi rămîn pînă în numele multor göteborg-ezi de astăzi. Or fi şi cei mai zgîrciţi suedezi?

Un secol mai tîrziu, Compania Indiilor de Est – tăticii comerţului pe relaţia cu Asia din acea perioadă, se bagă şi în real estate, construind impozante clădiri din piatră pe marginea canalelor. Sediul lor, East India House, e acum Muzeul Göteborg-ului.

Prin oraşul natal al lui Volvo

Lăsăm maşina în parcarea de lîngă Ullevi, cel mai mare stadion suedez, construit prin anii ’50 pentru campionatul mondial de fotbal din 1958, găzduit de Suedia. Parcare scumpuţă – 20 coroane suedeze, cam 2 euro, ora; nu e gratuită -ca pe la alţii- nici măcar noaptea.

Fluierăm startul primei reprize de sightseeing pe Kungsportsavenyn (strigat la el acasă Avenyn), principalul bulevard construit pe la mijlocul secolului XIX, rezultat al unui concurs internaţional de frumuseţe în proiectare urbană. Lung cam de un kilometru, full de cluburi cu pub-uri în coadă, Avenyn pleacă din Götaplatsen – piaţa culturală înconjurată de muzee, teatre, biblioteci, săli de concerte şi ajunge în Kungsportplatsen, la marginea Oraşului Vechi. Trecem podul peste Stora Hamnkanalen, dăm de Piaţa Primăriei, apoi de statuia ecvestră a lui Gustav Adolf. Tot hălăduind prin zonă, ajungem din întîmplare şi la gara Centralstationen, care are wireless. Dar cere bani pe el.

Pauză în parcul Trädgårdsföreningen. Mic bufet suedez pe gazonul ca de Champions League: biscuiţi, snacksuri, bere, suc. Şi urmează repriza a doua.

După o tură prin port, avansăm pe Skeppsbron, strada de pe malul rîului Göta, pînă în Järntorget, piaţeta cu arteziană şi statui, lîngă care toată lumea face poze. Un nene respectabil la costum, aparent pensionar, verifică cu un aer foarte natural coşurile de gunoi şi culege toate peturile şi dozele. Ne mirăm pe moment, dar mai tîrziu aflăm că o recoltă bogată (în general din zonele frecventate de turişti) îl scoate binişor din foame: îi ies 0.5 – 2 SEK de fiecare item reciclat.

Cu ochii pe hartă, urcăm Prinsgatan pînă la Oscar Fredriks Kyrka, o biserică semeaţă în stil neogotic, cu multiple turle ascuţite, ridicată în 1890. Ne întoarcem apoi spre maşină pe Haga Nygata, artera pietonală cu buticuri şi terase cu pătură la fiecare scaun – ăştia stau la o bere afară şi iarna…

Înnoptăm într-un apartament de două camere şi pian, acasă la Moa, o tanti care strînge bani să viziteze Palestina (şi mai credeam că noi sîntem nashpaturişti!). E ultima noapte în Scandinavia: mîine seară vom fi din nou în Hamburg.

(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 7/895 din 18 februarie 2009)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.