Plecat la pas pe strada principală a Sovatei – cea pe care ieșea la promenadă inclusiv familia regală a României, în perioada de apogeu a țării și a stațiunii dintre cele două războaie mondiale –, printre vile vechi, cu balcoane și turle cu dantelărie din lemn, sau noi, cu lindab-uri și termopane, din orice capăt ai lua-o și oricît te-ai învîrti, pînă la urmă tot în centru ajungi, pe esplanada de deasupra lacului Ursu, cel mai mare lac sărat heliotermal al Sovatei. Și, zic unii, și al Europei. Paranteză toponimică: privit de sus, lacul pare o imensă piele de urs (polar, la ora asta timpurie din martie) întinsă între pădurile Munților Gurghiu. Paranteză termotehnică: pentru volumul de apă sărată, pelicula superficială de apă dulce generată de pîrîiașe și precipitații se comportă ca un izolator termic – vara, o baie în lac e echivalentul unui duș scoțian pe orizontală.
Da, stimați (posibili) pacienți, în acest episod răspundem și la întrebarea serialului. Reumatismul, încotro? Păi, clar, la Sovata, în lacul Ursu, un fel de Techirghiol de munte în mîlul căruia reumaticii febrili speră să-și lase durerile, iar romanticii infertili sterilitatea. Evident, nu chiar acum, mai peste vreo două-trei luni: baza de tratament de pe malul lacului e închisă, iar eventualii amatori de pescuit nămol la copcă sînt opriți de niște garduri suficient de înalte.
Nimeni nu tulbură liniștea locului, nici măcar la clasicele tarabe cu gustări și nimicuri de lîngă scările care coboară spre lac, unde un nene plictisit așteaptă clienți pentru porumb fiert (2 lei) și castane prăjite (5 lei), dar are fix același succes ca și vecinul lui rătăcit în timp care insistă să vîndă colaci de baie, ochelari de soare și ilustrate cu Salutări din Sovata. Doar cele cîteva mașini cu numere străine de Mureș din parcarea complexului balnear Danubius dau senzația că puținii turiști ar putea fi prin saunele, jacuzzi-urile și piscinele cu apă sărată din interior. Sau nu: cu o mare parte dintre ei (cuplul de pensionari în faza de siestă, familia cu copil în cărucior plecată la plimbarea de poftă de mîncare, grupul de fotbaliști în cantonament fugărit de antrenor) e posibil să te întîlnești pe aleile care înconjoară lacul.
Sub pojghița de gheață, Ursu hibernează liniștit, ferit deocamdată de agitația hoardelor de reumatici care-i vor invada pontoanele la vară, nerăbdători să-și bage în el picioarele și să-și întoarcă burțile unse cu nămol spre soare.
(articol publicat în Cațavencii nr. 10/88 din 13 martie 2013 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment