De la Vilnius la Tallinn, altă noapte de călătorie amorțită cu autocarul Ecolines, urmată de o dimineață rece în capitala Estoniei. După vreo doi kilometri parcurși, la îndrumările GPS-ului, de la autogară spre hostel-ul din centru, mi-am lăsat rucsacul și-am ieșit să văd orașul.
Cu cea care a acceptat să-mi fie ghid local pentru o zi, Julia, redactor-șef al postului public Raadio 4, m-am cunoscut anul trecut în infotrip-ul Brașov-Sibiu organizat de Ministerul Turismului. După ce-am trecut de poarta medievală Viru și de aglomerata pietonală omonimă, m-am găsit cu ea în Centrul Vechi, monument UNESCO din 1997, în locul de întîlnire al orașului, Kilometrul 0: în fața Primăriei de secol XIV cu celebra giruetă-soldățel și jgheaburi în formă de cap de dragon din piața acoperită cu macadam și înconjurată de clădiri gotice. De aici am urcat împreună pe străduțe înguste pietruite, prin gangurile dintre vechi case negustorești, spre Orașul de Sus. La Castelul Toompea, sediu al Parlamentului estonian, la catedrala rusă Aleksandr Nevski și la platformele de belvedere Kohtuotsa și Patkuli ale cetății de pe deal, de unde ai panorama completă a capitalei estoniene, de la zidurile, turlele și acoperișurile cărămizii ale Orașului de Jos de dedesubt pînă la punțile superioare ale ferry-urilor din port.
Odată bifate aceste puncte turistice obligatorii, Julia a insistat să-mi arate și locurile ei preferate din oraș. Pasajul Katariina către pietrele de mormînt ale bisericii dominicane cu același nume și cartierul Rotermann, fostul district industrial reinventat artistic, spre bucuria hipsterilor, de un experiment de design arhitectural reușit, soldat cu un complex de apartamente, spații de shopping, cafenele și terase. Și barurile ei favorite, într-un pub crawling care s-a prelungit pînă tîrziu în noapte.
A doua zi, la despărțire, după vizita modernului sediu al radioului public estonian și ședința foto a unui Tallinn văzut de la ultimul etaj, simpatica mea colegă, care s-a oferit să mă și găzduiască (am refuzat politicos – aveam deja cazare), mi-a recomandat să văd singur și alte obiective turistice. Cum ar fi Lennusadam, muzeul maritim dintr-un hangar cu acvarii în pereți ridicat pe țărmul Mării Baltice (bună recomandare, confirm). Intrarea costă 15 euro, dar merită fiecare cent: n-ai în fiecare zi ocazia să intri într-un submarin din 1936 (Lembit), să vezi de aproape tehnică militară din Războiul Rece (tanc, baterii antiaeriene, torpile) și să te joci cu simulatoare de zbor, artilerie sau navigație. Ca să nu mai spun că, afară, poți urca gratis pe spărgătorul de gheață cu aburi lansat la apă în 1914, Suur Tõll, ancorat la cheiul din spatele muzeului. De la Lennusadam, ținînd oarecum linia țărmului și trecînd de Patarei, închisoarea fostă fortăreață de apărare a orașului împotriva atacurilor navale, am ajuns și la terminalul din port în care debarcă, zilnic, de pe ferry-urile venite de peste Baltă, de la Helsinki, puhoaiele de amatori de city broke-uri de alcooluri ieftine.
Tallinn e o destinație turistică recomandabilă nu numai bețivilor occidentali, un loc care arată foarte bine, deși jumătatea de secol de Uniune Sovietică a lăsat urme încă vizibile prin oraș. De exemplu, Linnahalli kai, faleza de beton cu heliport și stîlpi metalici plantați în trepte spre mare, un fel de cazemată-mausoleu construită în stilul triumfalist comunist pentru competițiile nautice ale Jocurilor Olimpice de la Moscova din 1980, lăsată acum în paragină, la dispoziția graffer-ilor de ocazie. Sau – ca și la Varșovia, Riga sau București – turnul pătrățos de Casa Scînteii, obelisc al glorioasei arhitecturi roșii a anilor ’50 promovate de sistemul cu stea în frunte. Iar steluța cea de sus, oare cine ți-a adus? Stalin și poporul rus!
(articol publicat în Cațavencii nr. 19/405 din 15 mai 2019 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment