Unul dintre foarte puținele locuri în care se poate fuma în interior pe MSC Fantasia (celălalt fiind The Cigar Lounge) este Casino Delle Palme de pe Puntea 6, unde, pe durata minicroazierei noastre, se adunau periodic, aproape fără excepție, cam toți fumătorii grupului. Pe scaunele din jurul tejghelei semicirculare a barului care are program variabil, funcționînd doar cînd se află în apele internaționale – pînă cînd vasul nu pleacă din portul în care e acostat în ziua respectivă, rafturile cu sticle rămîn spectaculos de închise. Chestia asta n-a reprezentat, însă, o problemă prea dificilă pentru consumatorul din noi: soluția logică a fost să ne aducem băutura din Piazza San Giorgio, cofetăria alăturată (cea prin care oricum treci în drumul spre cazinou) posesoare și a unei zone de bar.
Deci, împreună cu toți colegii fumători, mă prezentam din cînd în cînd, pentru o cafea și o țigară – ei, un vin sau o bere – eu, în stabilimentul ăsta de distracție, suspans și pierzanie în care am intrat pentru prima dată în seara în care, îmbrăcat de gală ca un rocker pe care a căzut dulapul cu haine elegante, am dat mîna și am pozat cu căpitanul într-un lobby de pe Puntea 7, exact deasupra cazinoului, și apoi am coborît spre mesele de poker și ruletă pe o scară somptuoasă ca în Titanic. Fotografii cu scara asta există, probabil, în memoria tuturor telefoanelor de prințesă de la bord și pe toate conturile lor de FB, urcate instantaneu (după debarcare, pentru că netul pe vas e scump și lent).
Ajunseserăm deja niște obișnuiți ai barului, clienții fideli ai lui Rommel. Amabilul barman filipinez de vreo 30 de ani cu nume de general neamț care s-a împrietenit cu nucleul dur de fumători înrăiți ai grupului, mica gașcă veselă care nu se mișca de lîngă tejghea decît ca să meargă la toaletă: erau mai tot timpul acolo de parcă fuseseră angajați să încălzească scaunele barului.
P.S.1. Aici am văzut, în direct, un meci de Champions League. Și am pierdut pariul cu barmanul de la Piazza San Giorgio, care ținea cu spaniolii de la Real, calificați în finală în dauna englezilor mei de la Manchester.
P.S.2. Apropo de pierdut pariuri: nu știu să fi frecventat vreunul dintre noi locul ăsta pentru principala sa menire, aia de a-ți scutura complet buzunarele pe la mesele de joc. Printre dealerii cazinoului erau și niște români specialiști în cărți, zaruri, bile și alte albe-negre, așa că șansele de cîștig la păcănelele din Casino Delle Palme nu cred să fi trecut de cele ale lui Tata Puiu de a rămîne la Națională.
(articol publicat în Cațavencii nr. 25/256 din 22 iunie 2016)
Be the first to comment