Dacă nu-i nici un mister de ce, din decembrie pînă în martie, Poiana Brașov este mai mereu aglomerată, indiferent dacă ninge sau nu și indiferent de tarifele scoase la licitație de hotelieri (Cum de ce? Pentru că e o Mamaia de iarnă, în care dă bine să fii văzut pe feisbuc, de-aia), e cumva de neînțeles de ce s-ar duce cineva în Poiană, în tot restul anului.
Să încercăm o explicație: poate, ca, în week-end, să umfle traficul de pe Valea Prahovei pînă dă în ambuteiaje, să plătească 1.154 de lei pentru două nopți de cazare într-o cameră de hotel de trei stele, în septembrie, și să zică că a fost la munte, de exemplu. Sau, la fel ca majoritatea pietonilor de aici (pensionari veniți în excursie cîteva ore, ca la muzeu), ca să aibă senzația de concediu în Poiană, în plimbările de la un capăt la altul al stațiunii, de vizionat hoteluri, pe dinafară, și de achiziționat suveniruri kitsch de pe la tarabele din fața celebrului restaurant Șura Dacilor. În care, dacă ai neinspirația să intri, la foamea cîrciumarilor, trebuie să fii pregătit să donezi cam tot ce mai ai în buzunare și pe card, ca să mănînci tradițional românește, cu lăutarii lîngă masă. Oricum, dacă nu ești vreun munțoman ajuns în zonă special ca să se rîdă puțina lume din telecabină de tine că te încăpățînezi să urci Postăvarul cu piciorul sau vreun Isărescu sictirit de București, venit să joace tenis cu garda de corp și să spargă, în trei zile, cîteva salarii medii pe economie, n-ai absolut nici un motiv să fii aici: aer de munte găsești și în altă parte. Muult mai ieftin.
În acest context, știrea de săptămîna trecută conform căreia Primăria Brașov va deschide un Centru de Informare și Promovare Turistică în Poiană pe care va cheltui vreo 550.000 de lei europeni nerambursabili a venit ca nuca într-un perete dărîmat. În epoca Internetului pe orice telefon mobil, cu zeci de site-uri și portaluri de profil care-ți fac gratis treaba asta cu informarea/promovarea turistică, tu arunci banii ăștia pe fereastra unui chioșc cu vitrine ticsite de pliante decolorate, în care, cînd ușa nu e închisă, o tanti bea plictisită cafele în fața calculatorului, în loc să pregătești dosare de finanțare pentru niște proiecte de adevărată utilitate publică, updatate la deceniul doi al secolului XXI, astfel ca turiștii ăia rătăciți pe-aici, să aibă ce să facă și altceva, în afară de a lenevi toată ziua într-un pat foarte scump. Apropo, prima reacție la prețurile de recepție din Poiană a oricărui român normal, cu buget de vacanță corespunzător economiei din anul de grație 2014, e clar asta: Cîît?! Vreau să dorm o noapte în el, nu să-l cumpăr, nene!
Revenind la ideea cu proiectele: adică, în traducere, să le oferi variante de petrecere a timpului (și de lăsat bani în bazele de agrement ale administrației locale), pentru entertainment-ul lor (și amortizarea rapidă a investiției, cu bătaie lungă spre dezvoltarea ulterioară a stațiunii). Un parc tematic – de distracții, sporturi extreme, aqualand, whatever, sau toate la un loc –, o sală de spectacole, o pîrtie artificială, un circuit de karting, niște rampe de skateboard, ceva. Sau un cazinou, na, dacă tot i-ai cazat la prețuri de Monte Carlo sau Las Vegas, visînd la clienți străini. Pentru că o fi Poiana Brașov stațiune de lux, cînd vine vorba de dus mîna la portofel, dar la cum arată și la ce servicii prestează (pe tripadvisor.com, sintagma Romanian service are sensul ăla pe care nu vreți să-l aflați într-o vacanță), e o cocotă cam trecută care, pentru a avea succes în continuare, are nevoie de mai multe operații, nu toate estetice. Nu de vreo madamă care să-i laude nurii veștejiți, într-un stabiliment de 120.000 de euro.
(articol publicat în Cațavencii nr. 37/166 din 17 septembrie 2014)
Be the first to comment