Fantasia unei nopți de vară

MSC Fantasia, Marea Mediterană. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
MSC Fantasia, Marea Mediterană. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Indiferent pe unde și cu ce te-ai plimbat pînă acum pe mapamond, dacă n-ai fost încă pasagerul unui vas de croazieră, experiența ta turistică nu este completă. Croaziera este cea mai versatilă formă de turism: este, în același timp, și city break, și sejur, și circuit. Și, în plus, se personalizează exact cum vrei: poți să te cazezi în cameră standard sau în apartament de hotel de cinci stele, să mănînci pizza sau somon fumé, să pleci în excursii la țărm prin porturile în care vasul acostează sau să eșuezi la soare pe marginea piscinei, toată ziua, ca în resort-urile turcești. Singura chestie pe care o ai în comun cu ceilalți turiști din jurul tău e că, pe durata celor 7/14/30 de zile, sînteți cu toții locuitorii aceluiași sat de vacanță, care, noaptea, se mișcă pe apă pentru ca voi să aveți în fiecare zi alt peisaj în fața ochilor.

Cînd te întîlnești pentru prima dată și faci cunoștință cu MSC Fantasia, este dragoste la prima vedere. Din exterior, Fantasia arată ca orice alt ferry mare, cursă de linie pe distanțele lungi dintre porturi; realizezi ce înseamnă o navă care a costat vreo 700 de milioane de euro, abia după ce urci la bord. Nu înainte de niște formalități ca la vamă, cu bagaje trecute prin scanner și poză pentru cardul care va fi actul tău de identitate ca cetățean al acestui SeaLand. De fapt, mai mult decît un ID: nu numai că te legitimezi, dar cu el o să și deschizi ușa cabinei sau o să plătești produsele sau serviciile de pe vas, altele decît cele deja incluse în prețul croazierei.

Odată intrat în recepția de pe Puntea 5, noțiunile de lux și eleganță se redefinesc instantaneu. Pînă la excursiile la țărm, îți vine să pleci imediat în una la bord. E o experiență în sine să explorezi restaurantele, barurile, magazinele, teatrul, terenurile de sport și toate celelalte facilități ale vasului; îndrumări și detalii despre ce poți face în fiecare zi pe Fantasia poți citi în revista vasului, pe care o găsești în fiecare dimineață strecurată pe sub ușa cabinei.

Ca primă recomandare, achiziționează pachetul de băuturi all-inclusive care costă 26 de euro/zi. Dacă nu crezi că-i o cheltuială absolut necesară, aruncă un ochi pe prețurile standard: un cocktail – 7 euro, o bere sau un pahar cu vin – 5 euro, o cafea – 1,5-2,5 euro, un suc – 2,5 euro. Alte sfaturi: ferește-te de fotografii care se oferă să te imortalizeze în poziția “Eu, mîndru, pe Fantasia (rămîi la selfie: pozele lor sînt foarte scumpe, cîteva zeci de euro setul). Deschide telefonul doar cînd ești în port: telefonia e deservită în larg de celula de pe vas, conectată la satelit, și fiecare minut de convorbire îți dă o gaură de 3,5 euro în factură. Cabina cu balcon merită diferența de preț față de cea cu pereți orbi, de interior, dar, dacă nu ești genul leneș în concediu, care trîndăvește în pat cu ochii pe geam și bea cafeaua o oră în balcon, ci cel activ, care nu stă în cameră decît atunci cînd doarme, o cabină simplă cu un pat și un duș este suficientă.

În atenția amatorilor de echilibristică stil Titanic: locul Im the king of the world! e accesibil doar echipajului. Dar, pentru cei care vor să stea în față, la geam, există Yacht Club, zona rezidențială VIP de la prora vasului care este disponibilă contra (super) cost.

Lăsînd extravaganțele de genul ăsta la o parte, o astfel de experiență turistică nu mai costă ca odată, cît un transplant de rinichi: în medie, cam o sută de euro pe zi, mai scump pentru croazierele scurte, mai ieftin pentru cele mai lungi. Dacă urmărești atent promoțiile, în extrasezon, poți achiziționa chiar două la preț de una. Adică, nu două croaziere la pachet, ci una pentru două persoane. Fantasia se mută iarna din Mediterana în apele mai calde ale Oceanului Indian sau ale Mării Caraibelor, astfel că, pentru pasagerii săi, este mereu vară. Chiar și de Crăciun sau revelion, atunci cînd Ion și Maria se pregătesc să taie porcul, nu să plece la plajă.

(articol publicat în Cațavencii nr. 34/265 din 24 august 2016)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.