Într-o vineri după-amiază, coboram din Flixbus-ul luat la Varșovia în autogara Cracoviei și traversam mall-ul lipit de gară (Galeria Krakowska), spre centru. De fapt, pe lîngă centru, spre cazarea de la periferie, un hostel dintr-un cartier de case superliniștit. Singurul obiectiv turistic al zilei a fost un supermarket (Biedronka, un fel de Lidl polonez). A doua zi dimineață, făceam drum întors la autogară pentru microbuzul de Oswiecim; pe seară, ajungeam la a doua cazare, tot în afara centrului, dincolo de Vistula, în cartierul Podgórze.
Deci abia duminică dimineață am luat la puricat turistic Cracovia. Începînd peste bulevard de hostel și de piața cu scaune-statui monument al fostului ghetou, cu Oscar Schindler, celebra lui listă și fabrica-muzeu în care, pe timpul ocupației naziste (1939-1945), au fost angajați mii de evrei salvați de la deportarea în lagăre. Biletul costă 46 de zloți și muzeul se deschide la ora 10 (program de iarnă); deși mai era o jumătate de oră pînă să se deschidă ușa, coada de pe trotuarul din fața intrării în clădirea cenușie cu două etaje de pe strada Lipowa avea dimensiunile unei miting organizat.
N-am stat să aștept deschiderea și mi-am continuat plimbarea: era mult prea frumos afară ca să vezi interioare. După două zile mohorîte de mijloc de martie, duminica aia făcuse un salt de trei luni spre o zi senină de iunie și, ca și mine, mulți localnici ieșiseră din casă pe malurile Vistulei să se bucure de vremea frumoasă, așezați pe iarbă, cu un sandviș sau cu o carte în mînă, alergînd sau pedalînd pe alei. Cu ochii pe harta orașului, am urcat mai întîi dealul cartierului, ca să văd Cracovia de sus și să-mi iau reperele.
De centru m-am apropiat vreo oră mai tîrziu, pe Bulwar Kurlandzki, pietonala largă desfășurată de-a lungul rîului care, inițial, a fost spațiu pentru docuri. Zona cea mai aglomerată e cea a Castelului Wawel, construit pe o colină de pe mal: pe faleza cu Walk of Fame (Tim Roth și Roland Joffé și-au lăsat, printre alții, amprentele aici) și în fața dragonului din legenda orașului care scoate flăcări pe nări la fiecare 15 minute (cred), era o atmosferă de furnicar vesel, la oră de vîrf.
Intrat pe poarta principală în incinta de ziduri medievale a castelului cu aripi și turnuri construite în stiluri diferite, în funcție de proprietarii succesivi și de ce era la modă atunci, am căscat gura prin jur la toate detaliile și am încheiat turul privind spre catedrala castelului de lîngă statuia papei Ioan Paul al II-lea, una dintre multele din oraș ale (probabil) celui mai faimos fost rezident al Cracoviei.
După ieșire, coborînd lin colina castelului în spatele lui, m-am încadrat în fluxul pietonal de pe Florianska pînă în piața centrală a Stare Miasto, Orașul Vechi, în mijlocul căreia e, de cinci sute de ani, Sukiennice, Hala Postăvarilor, o clădire lungă cu magazine de suveniruri ale cărei arcade sînt pavoazate în interior cu blazoanele tuturor orașelor poloneze importante. Pe o parte a Sukiennice se află vechiul turn al Primăriei cu muzeu la subsol, pe partea cealaltă, biserica gotică Sf. Maria, simbol al orașului, iar, între ele, puhoi de oameni, zi sau noapte.
Cîteva observații despre organizarea turistică a centrului istoric, pentru edilii noștri interesați:
Moștenirea arhitectonică impresionantă (scăpată nedistrusă în timpul WW2 și bine iluminată pe timp de noapte) din perioada în care Cracovia a fost capitala regală a Poloniei e un capital turistic pe care localnicii au știut să-l valorifice la maximum: orașul era plin de vizitatori străini (în martie, da?).
Prin traficul preponderent pietonal trec doar taxiuri electrice, un fel de mașinuțe de golf cu patru-șase-opt locuri, sau calești elegante trase de cai bine hrăniți. Orice spațiu liber este judicios amenajat: ba o terăsuță popas de-o bere, ba o miniexpoziție de tablouri, ba un panou explicativ, ba un indicator – practic, n-ai nevoie de hartă sau de GPS ca să te orientezi prin centru.
Gustarea lor națională, pe stradă, e (ca și la noi) tot covrigul, unul ceva mai dezvoltat: obwarzanek, colacul cu mac sau susan disponibil contra a 1,80 zloți (2 lei) cam în orice intersecție, pe la tarabele-cutii cu pereți de sticlă deservite de vînzători de toate vîrstele, de la puști la pensionari. Care, la o adică, pot face, amabili, și pe ghizii, dacă te-ai pierdut. Fiecare după priceperea sa, într-o engleză basic sau gestual.
(articol publicat în Cațavencii nr. 15/401 din 17 aprilie 2019 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment