Interviu cu Anca Pavel-Nedea, șefa turismului românesc. Despre soarta pensiunii mici în anul de grație 2016.
Să vorbim puțin despre întreprinzătorul mic din turism, pensiunea de două margarete care, azi, pentru a putea supraviețui, a ajuns în situația de a caza muncitori detașați în zonă la vreo lucrare și care, uneori, ia și cîte o țeapă pentru că firmele astea, clienți de circumstanță, “uită“ să plătească facturile de cazare și masă.
Cunosc astfel de cazuri. Nu e numai problema pensiunilor, dar este adevărat că hotelurile (mă rog, structurile de cazare de la 50 de camere în sus) au mai multă forță în a fi vizibili, dar, pe de altă parte, au și un cost de întreținere, atunci cînd sînt închise, mai mare decît are o pensiune. Ne învîrtim într-un cerc vicios și spun asta de ani de zile. Acest exemplu pe care mi l-ați dat e un efect, nu este cauza, și nu poate fi rezolvat de unul singur. Atîta timp cît zona nu este branduită și creată ca destinație, nici nu va putea extinde capete de sezon. Mai mult, atîta timp cît nu are entertainment, agrement – partea care contribuie major la crearea unei destinații –, și clientul care vine în afara celor două luni de sezon (dacă vorbim de Litoral) nu are ce face, atunci fiecare din aceste inacțiuni sau neprezențe se omoară una pe alta, astfel că omul respectiv, deși și-a făcut o pensiune și încearcă s-o păstreze în stilul tradițiilor locale, nu are de ales și acceptă și acest tip de cazare ca să-și acopere măcar costurile de mentenanță. Pentru că, trebuie știut, orice astfel de activ, cum se numește în industrie, trebuie întreținut, chiar dacă este gol: trebuie păstrată o anumită temperatură, trebuie aerisit, mă rog, sînt și alte costuri ascunse, pe lîngă impozitele și taxele locale pe care le plătești indiferent de gradul de ocupare…
Nu te întreabă nimeni dacă ai clienți sau nu.
Exact. În paranteză fie spus, anul ăsta s-au modificat iar amendamentul și legea date de Udrea care, în ideea promovării și capacitării sezonului astfel încît să fie cît mai extins, dădea 50% reducere la impozitul pe clădiri, impozitul local cel mai costisitor pentru industria turismului; de anul acesta, cu noul cod fiscal, iar s-a schimbat situația și se dă 50% impulsionare, ca să zic așa, pentru cei care țin maximum cinci luni deschis. Nu mă întrebați care e părerea mea, pentru că o să vă spun că înțeleg că și unii și alții au dreptate, dar din punctul meu de vedere era bună prima variantă. Avea logică, pentru că asta trebuie să urmărim: să extindem capetele de sezon. E adevărat că era greu pentru cei care, nu din vina lor, aveau doar două-trei luni activități, ei plătind impozit integral. Cînd s-a făcut această modificare, ideea mea a fost ca, pentru activitățile de pe Litoral, care suportă cea mai puternică sezonalitate, să revenim la legea de definire a sezonului de la 1 Mai pînă la sfîrșitul lunii septembrie și să stabilim ca activitățile din turism pentru societățile care operează minimum cinci luni pe an să fie scutite 50%.
Și atunci, referitor la problema cu pensiunea: dacă s-a închis ăla cu agrementul, ăla cu terenul de tenis, ăla cu golful, păi clientul vine și face ce? Există situația cluburilor de pe Litoral, pe care nu le poți obliga să opereze pînă la sfîrșitul lunii septembrie sau poate mai mult (de multe ori avem vreme bună pînă pe 20 octombrie), pentru că argumentul lor e că dacă n-au un anumit volum de clienți asigurat, costurile sînt foarte mari. Și, de exemplu, în stațiunea Mamaia, dacă ai închis cluburile, ai omorît circulația turistică. De asta v-am zis că e un cerc vicios, deci cel cu pensiunea este de fapt victima unui sistem viciat din toate punctele de vedere. Soluția ar fi ca ei să-și unească forțele în mișcări asociative (care să lase o rotație a președinților – nu cînd ne pomenim acolo, nu mai plecăm, cum se mai întîmplă –, astfel încît fiecare ales să-și aplice viziunea și să-și asume responsabilitatea), prin această mișcare asociativă să pună presiune pe consiliile locale, pe primării, să vină la dialog și să facă o strategie coerentă împreună, să-și aleagă moduri de bugetare din fondurile alocate local, să le gestioneze strategic și să urmărească eficiența. Uitați, de la o simplă întrebare despre pensiune, unde ajung lucrurile; de fapt, toate sînt interconectate – ca să salvăm pensiunea din exemplu, trebuie să schimbăm destinația.
Păi asta era și ideea inițială, că doar patronul de pensiune singur nu poate face nimic ca să schimbe situația.
Da, dar fiecare dintre ei trebuie să înțeleagă asta, pentru că, fără supărare, e responsabilitatea fiecăruia. Noi doar stăm și ne lamentăm, în general.
Aveți direcții de turism județene. Ce fac oamenii ăștia din teritoriu?
Avem numai birouri de turism de promovare internă. Adică avem nouă externe, foarte puțin la nivel mondial, cu cîte un om, care nu are nici măcar un asistent angajat care să-l ajute și care se ocupă de piețe din trei-patru țări, zonal, iar intern, avem la fel, același număr extrem de mic, cîte un om, doi, care să se ocupe de promovare și care lucrează foarte bine cu consiliile județene, primăriile, mișcările asociative din teritoriu. Uitați-vă ce se întîmplă pe la tîrgurile de turism: în lumina descentralizării din ultimii ani, este momentul consiliilor locale, și nu numai, al parteneriatelor public-private regionale care au bugete de promovare și se prezintă ca o destinație. Nimeni nu are putere să iasă singur internațional, dar, împreună, ca destinație, sînt deja cunoscute Transilvania, Bucovina, Maramureșul, Delta Dunării.
Mă întorc la problema pensiunii mici, pentru că dacă îl ajutăm pe omul ăla să iasă din situația dificilă în care e, toată lumea are de cîștigat. Să ne uităm puțin la legislație: nu e normal ca o pensiune de două margarete să aibă aceleași condiții de autorizare ca un hotel de cinci stele. Exemplu concret: la un control sanitar-veterinar, în bucătărie se cer spații diferite de procesare a cărnii, în funcție de tipul ei.
Știu. Dar noi nu putem modifica asta, pentru că, în primul rînd, nu e la noi. Este preocuparea noastră, clar, colaborăm îndeaproape cu ANTREC-ul și pot să vă spun că urmează să luăm o măsură foarte bună: vom schimba modul de clasificare a pensiunilor pe tipuri de pensiuni și chestia asta ne va ajuta să le branduim și să le promovăm mai bine. Din punct de vedere al legislației sanitar-veterinare, ar trebui să puneți întrebările acolo, la Direcția Sanitar-Veterinară; știu doar că există niște impuneri ale UE.
Permiteți-mi să nu fiu de acord și vă dau și un exemplu: în Franța, liderul turismului mondial, condiția necesară și suficientă ca o pensiune de familie să servească masa clienților e ca proprietarul să mănînce împreună cu ei. De ce nu s-ar putea face chestia asta și la noi?
Pentru că ar trebui ca orice guvern care vine la conducerea României să acorde prioritate turismului, astfel încît să se creeze grupuri interministeriale pe fiecare dintre aceste probleme și să se rezolve rapid, pentru că altfel, credeți-mă, s-au făcut studii și s-au depus pe subiecte de genul ăsta tone de hîrtie și de către ANT, și în parteneriat cu mediul privat, dar decizia, vedeți, e la alt minister. De asta trebuie făcut din turism o strategie de țară.
Be the first to comment