„Deci există un turism, dar se desfășoară în mod haotic și individual”

Centrul de informare turistică, Orșova. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Centrul de informare turistică, Orșova. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

La ceremonia de tăiere a panglicii primei croaziere pe Dunăre spre Serbia și Croația de la Orșova, a participat și un domn, care, după panglica tricoloră de pe piept, putea fi identificat ca primul cetățean al orașului. Am vrut neapărat să știu care este starea turismului local și iată ce-am aflat de la dînsul.

În dimineața asta, m-am plimbat puțin prin oraș și am observat că centrul de informare turistică este închis. Puteți să ne spuneți de ce?

Este un proiect care a avut ca bază de sustenabilitate o perioadă limitată de timp, și anume, cinci ani. Nu ne mai aflăm în perioada de sustenabilitate a proiectului, iar cei doi angajați care ofereau serviciile necesare, temporar, sînt mutați cu atribuții în cadrul Primăriei, pentru a desfășura activități care nu au legătură, într-adevăr, cu turismul, dar au legătură cu proiectele și cu investițiile, pentru că eu, în perioada asta de timp, implementez multe proiecte și duc lipsă de personal. De aceea centrul turistic este, temporar, închis.

De cînd se întîmplă situația asta?

Păi, anul ăsta s-a întîmplat treaba asta. Anul trecut a fost funcțional și anul ăsta n-o să-i țin prea mult pe la birou, să desfășoare activități administrative. Cînd o să fim în sezon, în vîrful agitației, ca să spunem așa, își vor relua activitatea la centrul turistic.

Dacă ar fi să faceți un clasament al celor mai mari investitori în bugetul local, care ar fi acesta? Care sînt cei mai mari contribuabili din Orșova?

Din păcate, industria lipsește cu desăvîrșire la Orșova. Cred că domeniul retail-ului, supermarket-urile de lanț multinațional, ar conduce acest clasament. Pe locul 2 cred că ar trebui să fie Șantierul Naval, care se ocupă cu construcția de nave.

Mai are activitate?

Mai are activitate, dar, din păcate, are nevoie de personal, și orșovenii nu sînt atrași de acest lucru. Sînt mulți angajați ai Șantierului Naval Orșova care vin tocmai de la Severin, ca să lucreze aici.

Păi, și oamenii de aici din ce-și cîștigă existența, cum își obțin veniturile?

Majoritatea lucrează în instituții de stat  Poliție de frontieră, în domeniul sănătății, la Spitalul Municipal Orșova, în domeniul învățămîntului, la școlile și liceele din localitate; mare parte sînt persoane în vîrstă, oameni ai căror copii sînt plecați în străinătate.

V-am întrebat de acest clasament al investitorilor în bugetul local, pentru că orașul are un potențial turistic, din păcate, neexploatat, după cum se vede. Ce aveți în plan ca să dezvoltați acest sector și să atrageți mai mulți turiști?

Ca și activitate de turism, să știți că există una, dar e haotică, în sensul că există mici firme, mici organizații care desfășoară activități de turism cu bărcile pe Dunăre, însă este o activitate care nu se desfășoară organizat. Se desfășoară individual, puțin cam în afara legii. Asta pentru că nici unul dintre ei nu are autorizație de funcționare eliberată de Primăria Municipiului Orșova. Nici unul dintre ei nu are acordurile, avizele, autorizațiile necesare. Deși s-a stabilit un loc, de către Consiliul Local, unde să-și desfășoare această activitate, nu doresc să respecte acea hotărîre de Consiliu. Deci există un turism, dar se desfășoară în mod haotic și individual.

Probabil că știți că există o lege, cea OMD-urilor, Organizația de Management al Destinației, cadrul legal prin care se poate crea și dezvolta o destinație turistică. Pe baza acestei legi, s-a putut dezvolta turistic Oradea, ca să dau cel mai bun exemplu. Concret, e vorba de un parteneriat public-privat între administrația locală și investitorii în turism din zona respectivă, prin care se pot rezolva probleme specifice, pentru că dumneavoastră, ca administrație publică locală, nu aveți atribuții de operare în turism, respectiv, investitorul în turism nu poate face anumite lucruri, în principal, cele legate de infrastructură, de străzi, de parcări, de iluminat, de indicatoare turisticeV-ați gîndit să inițiați acest parteneriat?

Primul pas chiar l-am făcut și s-a consacrat astăzi, prin acest eveniment. Și eu, la fel ca și dumneavoastră, văd dezvoltarea turismului ca fiind o activitate comună între autoritatea publică locală și mediul de afaceri privat. Este singura, pînă la urmă, variantă pe care o consider și fiabilă. Doresc, sînt deschis la colaborare și de a oferi sprijinul în sensul dezvoltării turismului pe componenta aceasta, de parteneriat cu mediul privat.

Este un model pe care nu-l inventăm noi, îl preluăm de pe unde a funcționat foarte bine, în vestul Europei. Probabil, cunoașteți și dumneavoastră, există acel brand, Visit orașul respectiv. În cazul dumneavoastră ar fi Visit Orșova.

E adevărat, dar trebuie făcut un studiu, e o chestie complexă, nu este atît de ușor…

Da, dar ca să se realizeze lucruri, trebuie să vă și propuneți…

Exact, dar pînă să ajungem la momentul acela, să știți că localitatea pe care o conduc duce lipsă de foarte multe lucruri. Vă dați seama că nu putem primi turiștii, dacă infrastructura, cum spuneați și dumneavoastră, nu este pusă la punct. Sistemul de alimentare cu apă, de exemplu, era vechi de 50 de ani și aproape nefuncțional, a trebuit să investesc în reabilitarea lui. A trebuit să investesc în reabilitarea străzilor. La momentul acesta, cred că am peste 40 de străzi asfaltate numai de mine, străzi care n-au fost asfaltate în ultimii 40 de ani. Mai întîi ne ocupăm cu ce ține de infrastructură și apoi trecem la nivelul următor.

Cam ce capacitate de cazare există aici în zonă, cîți hotelieri aveți înregistrați?

Ca și hoteluri, nu există decît unul funcțional. Mai avem un hotel construit pe vremea lui Ceaușescu, Hotelul Dierna, care nu mai funcționează de foarte mult timp, în sensul că a fost cumpărat de o societate de asigurări care l-a pus gaj la bancă și îl ține în paragină. Am facilitat o investiție de aproape două milioane de euro: se construiește un hotel de patru stele în Orșova, în premieră pentru oraș. Cred că spre sfîrșitul anului acesta o să fie dat în circuitul turistic. Mai sînt pensiuni; capacitatea, într-adevăr, nu este una mare.

Vă întreb asta, deoarece, pentru turiștii străini ai vaselor de croazieră pe Dunăre venite dinspre Vest, Orșova e poarta de intrare în țară și e importantă prima impresie. Din ce-am înțeles, sînt interesați să vadă zona, să meargă spre Băile Herculane, și se vor organiza transferuri pentru ei ca să aibă posibilitatea de a vedea și alte locuri. De asta zic că e foarte important ca să vă pregătiți.

Este important, dar știți foarte bine că autoritatea publică locală nu poate investi în infrastructură hotelieră…

Bineînțeles, nu este atribuția ei, dar poate sprijini dezvoltarea, din cadrul OMD-ului. Ideea ar fi ca de la dumneavoastră să vină această inițiativă, de a crea acest parteneriat public-privat, pentru că oamenii, din păcate, este știut, nu prea au încredere în asociere. Dacă administrația publică locală dovedește deschidere, oamenii vor înțelege că se poate. Doar constituind acest parteneriat public-privat, puteți să mișcați lucrurile în direcția bună.

De acord cu dumneavoastră, așa este, asta încercăm să facem.

(articol publicat de catavencii.ro, 9 iunie 2022)

1 Trackback / Pingback

  1. Orșova-Belgrad și retur, pe apă - Ora de Turism

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.