Piranha, rebelul cumințit al Regiei: de la Jaws la Finding Nemo

Club Piranha, București. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Club Piranha, București. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Unde: Splaiul Independenței, 313. Adică, în Regie, la intersecția dintre podul de la Club Max și intrarea în parcul Politehnicii. Dacă n-ați mai trecut pe-acolo din studenție, pregătiți-vă pentru o surpriză: simpatica bombă de odinioară, aia în care se consuma non-stop bere și rock în tovărășia unei găști de piranha feroce, s-a transformat, mai nou, într-un pub gomos, cu aer retro, prin acvariile căruia înoată doar cîțiva peștișori colorați inofensivi. Aerul ăla retro vine din decor: obiecte vechi, oglinzi înrămate, lumînări. Și ceasuri la fiecare colț, ca în gară. (Să-i spună cineva și patronului că e o idee proastă: poate ești acolo tocmai ca să uiți ora exactă, nu să-ți amintești de fiecare dată cînd ridici capul dintre sticle că acasă te-așteaptă cursurile. Sau nevasta.)

Cine: Vinerea trecută, pe la prînz, cînd am bobinat acolo o bere, era cam gol: doar vreo cîțiva restanțieri amețiți pentru care sesiunea trecuse la fel de repede precum venise.

Cît: Timișoreana – 4,30 lei, Ursus – 4,80 lei, Miller mic – 9 lei. Se poate și mînca, deși rulada de pui cu legume mexicane la grătar sau mușchiul de vită à la Piranha cu smîntînă și gorgonzola s-ar putea să cadă cam greu la stomacul/buzunarul studentului obișnuit doar cu ochiuri cu cartofi la reșou și zacuscă à la borcanul de pe pervaz.

Muzică: Latino leșinat, gen Julio Iglesias. Am golit rapid sticla și-am ieșit în grabă. Pînă la budă…

WC: …pentru care trebuie să faci o excursie afară: se intră de pe terasa încă decorată cu pănușile de la Ziua Recoltei de astă-toamnă; posibil să existe sub zăpadă și (urme de) pastramă sau must, n-am verificat. Sala tronului încearcă să țină pasul cu atmosfera aristocratică din interior – culmea rafinamentului, are și dulăpioare sub chiuvetă! Pe care le-am deschis, de curiozitate: pe rafturi se plictisea, părăsit, un sul de hîrtie igienică, folosit pe trei sferturi.

(articol publicat în Cațavencii nr. 8/35 din 29 februarie 2012 și pe catavencii.ro)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.