Acum ceva vreme, s-a întîmplat să ne apuce foamea prin centru: eram împreună cu o fostă colegă de redacție și, la recomandarea ei, am intrat în Garlic Pub, pe Eminescu colț cu Icoanei, însoțiți la scurt timp și de o prietenă comună, proaspăt debarcată, via Otopeni, din Germania.
Parterul restaurantului era rezervat pentru un eveniment, așa că am coborît în salonul de la subsol (apropo, o idee foarte bună, asta de a te retrage la întuneric și răcoare, vara). Spațiul, un fel de cramă luminată discret, cu ziduri, arcade și coloane din cărămidă, mobilier din lemn masiv în culori întunecate și chestii vechi pe la colțuri, are o ambianță cu iz retro-gotic care amintește de fostul Jack, ăla de pe Griviței, chiar dacă, în loc de chitări și postere cu trupe, pe pereți sînt atîrnate funii de usturoi, legături de ardei iuți sau rafturi cu rudele lor ceva mai îndepărtate, murăturile în borcan. Da, un fel de fostul Jack, dar nu de rockăreală și bețivăneală, ci de stat la taclale și de mîncat cu prietenii, într-o companie plăcută.
Era puțin după prînz, aproape toate mesele ocupate, iar în aer dansau arome apetisante de busuioc, cimbru și cine știe ce alte mirodenii care ne-au invitat rapid foamea la vals. După o țuică de deschidere, deși nu sînt deloc fanul cărnii de oaie, la recomandarea expresă a ospătarului, am ales din meniu specialitatea casei: niște cotlete de berbecuț foarte bine făcute (dacă n-aș fi știut ce carne am în farfurie, nu mă prindeam c-a behăit pînă să ajungă în furculiță) cu cartofi țărănești și salată și o bere Warsteiner la draft. Fetele și-au luat supă cremă cu crutoane și sarmale cu mămăliguță, respectiv, spaghete carbonara.
În timp ce așteptam comanda, citind în diagonală flyer-ele de pe masă, am aflat că pentru angajații din zonă se pregătește în timpul săptămînii meniul zilei – o ciorbiță și un fel principal, care pot fi mîncate rapid, on the go. Dar că există o soluție și pentru situațiile disperate în care Word-urile și Excel-urile nu pot fi lăsate de capul lor, la serviciu: pizza Garlic se deplasează gratuit la tine la birou, dacă ești în zona de livrare (practic, o bună parte din centrul Bucureștiului).
La final, am zis sărut-mîna pentru masă, am achitat o notă nu foarte usturoiată și am plecat din Garlic pe un shortcut opus locului pe unde intrasem în cramă, o scară care dă fix în stradă. Ieșire de urgență utilă, probabil, în cazurile excepționale în care ești la masă cu secretara și în restaurant apare neașteptat și soția.
(articol publicat în Cațavencii nr. 38/424 din 25 septembrie 2019)
Be the first to comment