La doar nouă zile după ce coborîsem de pe MS Diana la Orșova, urcam din nou pe o altă punte, cea a navei-pasager Navrom Delta, la Tulcea, cu destinația Sulina. Ajungeam astfel la celălalt capăt al Dunării românești, probabil, cam în același timp cu apa de care mă despărțisem lîngă debarcaderul orșovean.
Eram unul dintre cei 14 invitați ai infotrip-ului organizat de asociația de promovare turistică Descoperă Sulina, o echipă de oameni foarte faini care și-a propus să facă și mai cunoscută această localitate specială a Deltei, cel mai estic punct al hărții Uniunii Europene. Cu o singură excepție, descoperitorii ăștia de Sulina sînt foști turiști veniți de-a lungul timpului aici, care s-au îndrăgostit de loc și au rămas, ca să se implice în diverse activități dedicate celor ce-și petrec concediile în zonă: Iulia, șefa de la Visitors Center – punct de informare, dispecerat de cazare și agenție de turism, Mihai, ghid de turism specializat pe Deltă și mare păsărar (cum le spune el ornitologilor veniți la birdwatching), Călin, iubitor împătimit de natură sălbatică, caiacist de anduranță și administratorul campingului Sulina fabuloasă, Dom‘ Profesor, enciclopedist de istorie locală și prezentator de povești fascinante (nu numai) despre cimitirul multinațional și multiconfesional unic în lume al localității, cu morminte celebre, de la pirați la prințese, domnul Gică, sulinean din tată în fiu, pasionat colecționar de obiecte locale și curator al expoziției Sulina veche.
Chiar dacă nu eram pentru prima dată aici, Sulina m-a uimit din nou. De miercuri seară pînă duminică dimineață, împreună cu colegii de grup, agenți de incoming sau proprietari de business-uri în turism din toată țara, am simțit iarăși magia acestui colț de Românie, atît de divers și de diferit – și vechi, și nou, și sat, și oraș, și în Deltă, și la mare. Ni s-a pregătit o experiență locală autentică, de care pînă și părintele orașului, Sir Charles Hartley (1825-1915), inginerul-șef care a condus lucrările pentru modernizarea satului de pescari și transformarea brațului Sulina în canal navigabil, sau scriitorul Eugeniu Botez / Jean Bart (1874-1933), autorul romanului Europolis, a cărui acțiune se petrece la Sulina, cred că ar fi fost interesați: de la plimbări pe uscat, urbane, pe strada I, faleza cu clădiri istorice (cea mai importantă – palatul Comisiunii Europene a Dunării, păzit de bustul inginerului englez devenit cetățean sulinean), blocuri comuniste și vase de mare tonaj, care fac parte, temporar, din peisaj, sau rurale, pe ulițele V și VI dintre case vechi, spre spații de cazare amenajate cu gust, în spiritul locului, și mese cu meniuri (aproape exclusiv) din pește la ture cu caiacul și excursii pe apă, cu șalupa, la Letea sau spre gura de vărsare a Dunării în mare, Golful Musura, epava navei Turgut, Insula Păsărilor și apusul de lîngă Farul Vechi.
Cea mai plăcută amintire rămîne răsăritul văzut de pe plajă, în dimineața plecării, trăit singur, doar cu sunetul valurilor izbite de țărm, într-o atmosferă de început de lume. În ora aia și ceva de dinainte și după apariția discului portocaliu din apă, singurii oameni prezenți la ceremonia nașterii zilei au fost două studente din Polonia venite la București cu programul Erasmus, cu care-am schimbat două vorbe, în timp ce-și făceau un ceai la primus.
3 Trackbacks / Pingbacks