Am povestit deja despre restaurantele cu specific tradițional de pe Skadarlija, strada cu flori la pervaz, rakja în pahare, cevapcici și pleșcaviță în farfurii și lăutari pe lîngă mese din centrul Belgradului. În oferta turistică a orașului există însă și alte locuri interesante unde să mănînci și să bei, ușor accesibile, în week-end, mai ales românilor din partea de vest a țării, care pot ajunge în doar cîteva ore în capitala Serbiei.
Aș începe cu o recomandare pentru cei care vor doar să bea o cafea sau o bere într-o ambianță aparte. La Blaznavac am ajuns cu totul întîmplător: după ce-am rătăcit nițel drumul înapoi spre nava Diana și terminalul de pasageri al portului de pe Sava, ne-am întîlnit cu o cafenea drăguță situată pe o străduță în pantă în care n-am putut să nu intrăm. Blaznavac e un loc boem cu o poveste interesantă: kafana asta (cum îi spun sîrbii cafenelei), extinsă afară, pe trotuarele din fața conacului cu grădină inundată de vegetație, a fost deschisă într-o casă monument istoric construită în 1886, care a aparținut familiei primului general sîrb Milivoje Petrović Blaznavac (1824-1873), politician și fost primar al Belgradului. Într-un decor specific hipsteresc, am băut o bere locală Nikšićko la 0,5 l (253 de dinari, aproximativ 10 lei), printre piese de mobilier din fier forjat și manechine în poziții interesante, lîngă pereți desenați cu diverse mesaje deștepte, o jumătate de cal înhămat la o caleașcă, un telefon cu disc de un roșu aprins, un gramofon tăcut cu pîlnie imensă și un elefant colorat spînzurat de copacul stufos de la poartă.
La Mali Kalemegdan, terasa din parcul cetății cu mese împrăștiate în jurul unei clădiri cu etaj foarte cochete, lumea face pauză din promenada dintre zidurile medievale de deasupra orașului, cînd a luat-o foamea. Nouă ni s-au servit platouri cu pastramă, mezeluri și jumări sub formă de cîlți, o supă grasă de carne și grătare diverse, stropite cu bere la draft Zaječarsko. Ăsta a fost prînzul foarte consistent dintre vizita Muzeului Național de Istorie și croaziera pe Sava pînă la confluența cu Dunărea și retur.
Pentru o ieșire de seară cu o parteneră pretențioasă sau cu cineva pe care vrei neapărat să-l impresionezi, locul cel mai potrivit e Endorfin, pub-ul de pe colțul intersecției a două străzi circulate, noaptea, în principal de pietoni veseli, în care meniul e format din tot felul de chestii culinare experimentale și beri artizanale. Îți dai seama de asta încă de la intrare, remarcînd formula chimică a endorfinei de pe perete și tricourile personalizate ale staff-ului (suvenir de vînzare, la bar, 1.900 de dinari). Aici am degustat (exact, nu pot spune că am mîncat) o cină minimalistă, stil gourmet, din trei feluri speciale, fiecare cu garnitura sa de bere: o feliuță de pîine prăjită cu salată de vinete afumate, o lingură de biftec tartar, servit cu hrean și piure de ardei copți pe foitaj de patiserie, și o bucățică de pulpă de pui gătită lent cu legume în sos de vin roșu. După cît a costat experiența asta gastronomică (vreo 3.000 de dinari de persoană), s-ar părea că, întradevăr, bucătăria lor e laborator de științe Bistronomy, cum se laudă gazdele prin meniu. Sau, în traducere, în româna colocvială, de fițe. De remarcat la Endorfin o dotare inedită: în toaleta bărbaților de la subsol, deasupra pisoarului din colț, clienții mai obosiți au la dispoziție un spătar din piele, de sprijinit capul, îngreunat de alcoolurile consumate.
La Șaran, restaurantul din Zemun, fostul oraș, actual cartier al Belgradului, locuit de oameni care nu se consideră belgrădeni, te duci să mănînci pește. Ghida noastră făcuse rezervare pentru 19.30, dar a mai durat un pic, vreo juma de oră de așteptare afară, pînă ni s-a eliberat masa din separeul cu ambianță intimă, de sufragerie. Piesa de rezistență a serii a fost o specialitate de pește cu magiun de prune, garnitură de pilaf și salată verde. Un gust cu totul deosebit, memorabil și pentru că s-a asociat cu muzica tarafului cu repertoriu exclusiv folcloric sîrbesc, nu foarte departe sonor de cel românesc. Am plecat de la Șaran fredonînd ultimele acorduri Oi, nino-nino-nino, catalizate de sticla de vin local Naše Crno.
(Articol publicat în Cațavencii nr. 9/601 din 8 martie 2023 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment