După ce data trecută ne-am încălzit cu un traseu de începători în munțomănie și relația de cuplu, astăzi trecem la următorul nivel (1900 m), nu foarte departe în spațiu și timp de Suhard, Lacu Roșu și prima noapte împreună: cu prietena bride-to-be în Ceahlău.
Nici n-ați coborît bine din autobuzul de Piatra Neamț în Durău, rostogolind rucsacul pe ușa din spate, că vă și pomeniți acostați de o mătușă jovială, leită tanti Maria de la noi din redacție: “Nu vreți cazare, porumbeilor?“. Păi, ați cam vrea, dar mai întîi e de văzut unde-i voliera, cum arată și cît costă. E aproape, la cîțiva pași pe bulevardul central al stațiunii, ăla dintre stația de autobuz și intrarea în traseu. 70 lei/noapte – camera dublă, cu acces la baie și bucătărie. “OK, o luăm!“. Și, după o cină frugală în aerul tare al înserării, la masa din grădina pensiunii, îi testați patul, frînți de pe drum.
A doua zi dimineață, sîmbătă, pe la 8, e programată intrarea în traseu: Durău – Cabana Fîntinele – Toaca – Cabana Dochia, 3,5 ore, vara, după cum vă informează amabilul indicator de la plecare. Bineînțeles, după ce vă scobiți prin buzunare de taxa de protecție, pardon rezervație (7 lei – adulții cu job și venituri, 3,5 lei – studenții, elevii, pensionarii și alți paraziți care sug sîngele poporului). Purcedeți așadar la urcat prin pădurea de fag, călare pe poteca spre Poiana Fîntînele și cabana cu același nume de familie. Atenție, ultima porțiune, aia care dă la cabană, e de scos limba la bocanci. Pauză de realimentare. Hăpăiți sandvișurile măiastru construite înainte de plecare de jumătatea cu talente culinare, la una dintre mesele de pe terasa din fața cabanei, căscînd gura între îmbucături și la tablou: înălțimile Ceahlăului, Durăul, Obcina Boiștea, munții Bistriței, valea pîrîului Schit – toate identificate, printre firmituri, pe harta primită odată cu biletele de acces.
Părăsiți cu regret Fîntînelele și băncile sale și, după un duș scoțian montan (urcuș domol plus, imediat, o ascensiune grea prin pădure), ajungeți la o zonă deschisă: e Curmătura Piatra Lată, dominată de Cușma Dorobanțului. O floare de colț, crescută în marginea traseului și scăpată – prin nu se știe ce minune – de mîna colecționarului vandal, vă urează bun-venit. Cărarea continuă, printre ienuperi, spre stînca Panaghia, apoi de la baza stîncii, pe curbă de nivel pe versantul estic al vîrfului Toaca (1900m), pînă la observatorul meteorologic.
O aversă rebelă vă alungă în stația meteo de la bază, pentru o jumătate de oră de acoperiș și un ceai fierbinte. După ce ploaia a plecat în treburile ei, aproape la fel de rapid precum venise, țineți poteca înainte prin golul alpin, printre jnepeni și stînci izolate, lăsați pe dreapta ciupercăria de chilii a schitului făcut cu materiale aduse de Cel de Sus (pilotul elicopterului militar) și, în pas săltat, ajungeți la finalul traseului: Cabana Dochia. Ceai 2 lei, cafea 4 lei, bere la doză 6 lei, pîine 3 lei, piept de pui la gratar cu cartofi pai 15 lei, tochitură 25 lei. Dacă mîncarea vi s-a părut cam fadă, încercați prețurile de la cazare, sînt bine condimentate: de la 16 lei patul în dormitor cu alți 14 colegi, la 50 de lei, locul în camera de două paturi.
La coborîre faceți o vizită cascadei Duruitoarea, formată între două praguri ale pîrîului Rupturi pe o înălțime totală de peste 20 m. Apoi, după o escală scurtă în Poiana Viezuri, vă întoarceți la pensiune pe la 7, fix cînd norii și o ceață ca vata învăluiesc crestele Ceahlaului, iar o ploaie măruntă și rece vă întîmpină alături de tanti Maria, cu umbrela în poartă: “Bine că v-ați întors, mamă, chiar mă îngrijoram pentru voi, puilor!“.
PS: Ceahlăul se poate ataca și pe versantul sudic, dinspre Bicaz, cu cazare la una dintre pensiunile de pe malul lacului de acumulare al barajului și urcare pe traseul Izvoru Muntelui – Poiana Maicilor – Cabana Dochia. Dar asta e deja o altă aventură, potrivită pentru teambuildingul de familie din luna de miere.
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 41/980 din 13 octombrie 2010)
Be the first to comment