De mai bine de șase ani, din iunie 2017 (excluzînd, desigur, anul pandemic 2020), petrec fiecare vară la Predeal. Foarte activ, din poziția de ghid, instructor și coordonator al taberei de educație montană pentru copii de 6-14 ani organizate la un hotel de trei stele de pe Valea Rîșnoavei. Am, deci, toate argumentele unei opinii documentate despre turismul predelean, care, în ultimii mulți ani, s-a tot dus la vale, deși, mai nou, nu mai are nici schiuri, nici zăpadă pe pîrtii.
Am constatat în direct, de la fața locului, cum spun reporterii de teren, decăderea unei stațiuni care, odată, era una dintre destinațiile principale de pe Valea Prahovei. Comparativ cu Bușteni (nu mai vorbesc de Sinaia, care e multe clase peste), Predealul arată trist și dezolant: trotuare sparte, chiar și peste drum de Primărie, numeroase clădiri în paragină, panouri cu De vînzare cam peste tot, un peisaj deprimant care se reflectă, desigur, și în oferta turistică limitată a orășelului. (Cine e de vină? E o discuție mult prea amplă ca s-o deschidem aici și acum.) Pentru turiștii, atîția cîți sînt ei, ajunși prin Predeal, întrebarea „Unde să mănînci fără să dai o groază de bani și fără să riști niște zile de stat pe budă?“ are relativ puține răspunsuri. Urmează cîteva dintre ele, verificate personal.
Acum vreo cîțiva ani, am mîncat un prînz întîrziat spre o cină devreme la Bucătarul vesel, o autoservire micuță cu cîteva mese, vizavi de Hotel Carmen, pe aceeași parte a DN 1 / străzii centrale cu gara, situată vreo sută și ceva de metri mai încolo. Curățel, vitrine calde apetisante și prețuri (din ce-mi amintesc) foarte decente. Mi-a fost poftă de o ciorbă de burtă și de niște chifteluțe cu sos pe piure. Chiar dacă bucătarul, mă rog, băiatul care mi-a luat banii la capătul liniei de împins tava nu era așa de vesel (afară ploua, cerul întunecat transmitea rarilor trecători o stare asemănătoare și eu eram singurul client), m-am simțit bine în locanta lui. Atît de bine, c-am ratat microbuzul pe care-l așteptam și a trebuit să plec cu trenul.
Anul trecut, intram, ca să ne potolim foamea, la Hanul Domnitorilor, cu o parte a familiei (sora, cumnatul și nepoții), venită într-un week-end în zonă, pentru concertele folk de la cabana Poiana Secuilor. Era o vreme prea frumoasă pentru stat înăuntru, în salonul încărcat cu tablouri de domnitori și armuri de cavaleri medievali, așa că ne-am așezat la o masă de pe terasă. Cît timp s-au mînjit copiii cu sosul de pizza și ciocolata din clătite, eu am ras rapid o ciorbă de burtă și o bere Grolsch. Eram în ziua liberă și în drum spre Brașov, pentru o seară de bețivăneală în Rockstadt, acolo unde mă așteptau niște amici și o degustare de beri adevărate (Veltins, Radeberger, Augustiner), nu de poșirci făcute la noi, care s-a lăsat apoi cu niște dureri de cap de care nu mai vreau să-mi amintesc.
Vara asta, prin iulie, într-o sîmbătă seara, cu un coleg și bun prieten jurnalist, aflat în vacanță cu soția și copiii și cazat în Poiana Țapului, am hotărît să ieșim la o cină pe terasa de la Hotelul Dragului, un spațiu închis, în care accesul se face din recepție. După un timp de așteptare în holul hotelului, un fel de lobby mic cu canapea și măsuță, șefa de sală ne-a găsit o masă centrală cam redusă în dimensiuni pentru noi cinci, trei adulți și doi puberi, dar pe care a încăput, totuși, niște pizza. La discuțiile turistice care, inevitabil, au umplut seara, deși nu bea alcool, i-am făcut lui Adi cunoștință cu Nenea Iancu, berea redacției.
Cea mai recentă ieșire la un restaurant predelean mi s-a întîmplat la sfîrșitul lunii trecute, tot într-o sîmbătă seară, cînd am mîncat împreună cu colegii animatori în tabără la Vatra Regală, o terasă imensă construită în lemn și gresie vecină restaurantelor deja menționate, găsibile toate la o distanță de maximum două-trei sute de metri unele de altele. Ei și-au luat pizza și burgeri, eu, cumva în acord cu muzica populară cu care ne-au tratat gazdele, m-am lăsat convins să comand din partea de meniu tradițional niște fasole cu cîrnați și salată de ardei copți, plus două sticle de Nenea Iancu, cea mai bună bere românească. Făcută în Germania.
(articol publicat în Cațavencii nr. 36/628 din 13 septembrie 2023 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment