Restaurante europene: Hanu’ Berarilor Interbelic, București

Hanu' Berarilor Interbelic, București. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Hanu' Berarilor Interbelic, București. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Unde: La Hanu Berarilor Interbelic de la Piața Națiunilor Unite (precizare importantă, pentru că mai există încă unul, pe Pache Protopopescu), am nimerit direct după o zi de tîrg de turism la Romexpo, împreună cu trupa de agenți ai unui mare tour-operator de outgoing. Coborît din taxi în fața Casei Oprea Soare, monument istoric, descopeream un conac boieresc updatat în stilul modern al brîncovenescului mixat cu neoromânescul prezentului, cu acvariu de termopan în față, cum sînt atîtea prin București. N-am putut să nu mă gîndesc la săracul arhitect care, acum o sută de ani, ar fi construit altfel clădirea, dac-ar fi avut acces la materiale din Dedeman sau Bricostore.

Cum: Interiorul a rămas, din fericire, aproximativ cum l-a proiectat conu Petre Antonescu. Căscînd gura la gravurile de pe pereți, ne-am așezat la o masă de 20 de persoane rezervată într-un fel de separeu (spun un fel, pentru că se trecea prin el spre un alt salon), în care a început imediat o petrecere de firmă la care atmosfera sonoră a fost asigurată, pe lîngă discuțiile și rîsetele mesenilor, și de un nai, un acordeon și o vioară. Cînd m-am întors de la toaletă (găsibilă urcînd într-un turn, pînă la etajul 2, domnii, pînă la 1, doamnele), lăutarii atacau cu mare aplomb Ciocîrlia.

Ce: Într-un asemenea ambient de zaiafet interbelic, meniul nu putea fi decît tradițional românesc: lumea de pe lîngă mine și-a luat sarmale, friptane sau saramuri de pește; eu, aflat la o cură de slăbire prelungită, m-am mulțumit cu gustărelele aperitiv puse din loc în loc pe masă (salată de vinete, fasole bătută) și cu un platou de brînzeturi, garnitură la carafa de vinul casei, un alb de Jidvei demisec. Cînd chelnerul a defilat cu tava de prezentare a torturilor, prăjiturilor, papanașilor și m-a întrebat ce vreau la desert, i-am zis să mai aducă o carafă.

Cît: Cei interesați de grosimea buzunarelor cu care trebuie să te prezinți aici să afle că un fel principal, servit în porții generoase, se scaldă în plaja de prețuri 30-50 de lei, iar pentru vinul casei trebuie să verși din portofel 30 lei/litru. În holul-recepție, e afișat și tariful camerei single (55 de euro), semn că…

Pînă cînd: …Hanu Berarilor își respectă numele, oferindu-le mușteriilor nu numai masă ci și pat. Dacă ai exagerat cu numărul carafelor și nu mai găsești drumul către casă, ai deci alternativă la cazarea sub masă, locul tradițional de odihnă al bețivului.

(articol publicat în Cațavencii nr. 9/344 din 7 martie 2018)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.