Pentru cine n-a citit partea întîi a raportului, continuăm traducerea în real life a unui proiect de afacere în turismul rural, care, în teorie, e sublim, dar, în practică, se poticnește cu desăvîrșire.
Data trecută, ca proprietari virtuali de pensiune agroturistică, tocmai scăpaserăm dintr-un control de rutină. OK, i-am luat pe toți la rînd: inspector de mediu, agent sanitar, pompier. Dar, stați nițel, că mai există și un perceptor. Care, deși ești cu dările la zi, îți trimite prin poștă o somație pentru plata a 2 lei și 40 zeci de bani, plus penalitățile aferente, și te invită urgent în vizită pe la biroul său. Ocazie cu care afli că, după recalculare, ți-a mai găsit de achitat și alte biruri… Surpriză comparabilă doar cu plicurile cu antet oficial la care faci infarct cînd le deschizi; ultimul a fost cel cu o dedicație foarte valoroasă de la ORDA, pentru drepturile de autor (pe care le-ai mai plătit o dată, la cumpărare) ale CD-urilor de lîngă sistemul audio la care n-ai apucat încă să dai play.
Nimeni nu te întreabă dacă ai clienți; toți vor bani, cît mai mulți, cît mai repede și, dacă se poate, înainte. Deci, dacă insiști să continui aventura asta turistică, pensiunea are nevoie și de clienți. Cum îi găsești? Printr-o agenție de turism? Hmm, știi relația dintre un dulău și un cățel? Cam în așa ceva te bagi: agenția nu se mulțumește cu discount-ul tău (substanțial) și se lăcomește la un comision (și) mai mare – cînd îți pasează osul, clientul venit prin agenție, care a plătit deja cu mult mai mult decît tariful tău de recepție, te f**e în gură, pe bună dreptate, cerînd rambursarea diferenței.
Dar poate vrei să te afiliezi la ANTREC, ză mazăr end ză fazăr of…, care păstorește domeniul ăsta de aproape 20 de ani. În afară de o implicare de fațadă, pe la tîrgurile de turism in vitro, de împărțit pliante și băut cafele (promovare, cică), asociația asta încremenită în proiect se mulțumește doar să-și numere membrii existenți, ca pe oi, și să le umfle cotizația. Cînd te prezinți la stand și-i abordezi direct (Cum ajută, concret, ANTREC un membru?), dau din colț în colț, îți răsfoiesc în față o broșură cu generalități și te trimit pe site sau să suni la un telefon la care nu răspunde nimeni.
Poate încă nu s-a înțeles: pensiunea agroturistică este, deocamdată, singura șansă a turismului românesc. Dacă pe segmentul premium nu ne putem bate în stațiuni și hoteluri de cinci stele cu tăticii turismului european, măcar pe low cost să punctăm și noi ceva. De ce n-am aduce, la bucătărie bio, vin de țară și bere ieftină, englezii rămași fără vacanțele all inclusive din Cipru și Grecia? Ce facem, îi lăsăm tot la casa de marcat a bulgarilor?
P.S. Și încă n-am apucat să vă povestesc cum stă treaba cu vacile pentru laptele de la micul dejun și găinile din șnițelul de la prînz, care nu pot fi puse în hold, salvîndu-le progresul, pînă mai treci tu pe la ele, ca-n Farmville.
(articol publicat în Cațavencii nr. 17/95 din 1 mai 2013 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment