Luni, 25 iunie, e Ziua Națională a Sloveniei: tînărul stat colocatar în UE împlinește 21 de ani de independență față de Maica Iugoslavia și dă de băut, în cinstea evenimentului. Va fi și ziua prietenilor mei sloveni, Tanja și Gaspar, pe care i-am cunoscut în niște circumstanțe inedite, fix acum trei ani, pe finalul vizitei în Ljubljana.
Eram de două zile în oraș și văzusem cam tot ce era de văzut, hoinărind printr-un fel de Brașov, și ca mărime, și ca aspect. Clădiri vechi între construcții business din oțel și sticlă, biserici medievale, străzi pavate cu macadam. Singura chestie pe care n-o găsești nicăieri în altă parte e Tromostovje, cele trei poduri alăturate peste Ljubljanica – practic, un pod cu trei benzi pietonale separate care leagă piața centrală Prešeren de Orașul Vechi.
E vineri dimineață, pe la 10: tocmai am traversat Zmajski Most, Podul Dragonului, și urc agale serpentinele colinei înverzite spre castelul Ljubljanski Grad, cu intenția ca, după ce dau o tură pe-acolo, să cobor în gară și s-o șterg la Bled, un orășel pitoresc aflat la vreo oră de mers cu trenul de capitala slovenă. Mai sînt doar vreo cîteva zeci de metri pînă la intrarea în incinta cetății, cînd o voce răgușită sparge liniștea: Hello, motherfucker!. Răspunsul pleacă spontan (Hello to you too, motherfucker!), înainte să detectez sursa acestui salut călduros. Vine de undeva de deasupra, din zona băncilor din parcul castelului, unde niște tineri pupă afectuos o sticlă de vin și, după replica mea, încep să rîdă: Come here, mate! Join us!.
Și uite-așa fac cunoștință cu Tanja și Gaspar, studenții care au sărbătorit toată noaptea ziua națională, iar acum, ușor mahmuri, dar veseli, îmi toarnă vin într-un pahar din plastic. Scot și eu din rucsac berile luate la pachet pentru drum, ne cinstim (- Noroc! – Na zdravje!) și, după vreo două pahare de vorbă, Gaspar mă anunță brusc: Forget your plans, man! You’re kidnapped for the rest of the day: we’ll show you the real Ljubljana! Accept să le fiu ostatic fără să comentez: coborîm de la Castel pe străduțele Orașului Vechi, ne plimbăm printre case cu flori la geam, mîncăm burek, mai cumpărăm niște vin și, continuînd conversația pe diverse teme care întărește relația bilaterală româno-slovenă, ajungem acasă la Tanja, un apartament cochet dintr-o viluță veche.
Cum am scăpat cu viață din această neașteptată răpire, într-un viitor almanah al beției.
(articol publicat în Cațavencii nr. 24/51 din 20 iunie 2012 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment