Bansko. Schi low-cost în capitala de iarnă a Balcanilor

Pentru familiile de schiori care au pus pe lista neagră Valea Prahovei

Dacă te-ai săturat să înjuri ambuteiajele drumului spre Poiana Brașov, mîrlanii de recepționeri din Predeal și coada de 45 de minute la o telecabină hîrbuită pentru o coborîre de zece minute pe schiuri, există o alternativă a pîrtiilor austriace mai apropiată în spațiu/timp: urcă-ți clăparii în mașină, ia-o la vale pe E70 și fă-ți vînt spre Bansko, unde bulgarii, cu banii de pe gogoșarii și trandafirii recoltați în ultimii (cîteva zeci de) ani, și-au tras o stațiune de iarnă cum noi n-am avut niciodată și nici n-o să avem prea curînd.

După ce-ai trecut de cîinii din Giurgiu, nu-i foarte complicat de ajuns: de la ieșirea de pe podul care te varsă (contra a 24 lei) pe malul celălalt, în Ruse, mai ai doar vreo 300 km pînă la Sofia, încă 100 pe drumul către Salonic și alți 30, după ce faci la stînga în Simitli. Nu uita de vigneta de drum! Oficial, e 10 leva (1 leva = 2,2 RON/0,5 euro), dar, dacă n-ai bani potriviți, ești taxat cu 7 euro sau 40 de lei, conform cursului valutar stabilit ad-hoc de o tanti în halat albastru, la prima benzinărie de peste Dunăre.

Bansko e un fel de Bușteni bulgăresc care, de la 925 m altitudine, se uită mîndru spre masivul Todorka (2746 m) ale cărui domenii schiabile – de la 1600 m la 1000 m și de la 2500 m la 1700 m -, cu cele 65 de km de pîrtii balizate și marcate, deservite prompt de nenumărate tunuri de zăpadă artificială, telegondole, teleschi și telescaune (toate instalațiile sînt noi, made in Germany sau UK), dau clasă tuturor stațiunilor de iarnă aflate pe o rază de cel puțin 1000 km. În consecință, străzile orașului sînt pline tot timpul, din noiembrie pînă în mai, cu mașini ale vecinilor macedoneni, greci sau sîrbi. Și, bineînțeles, cu cele ale românilor care au descoperit, relativ recent, că se poate schia și altfel decît printre bolovani și petice de pămînt, cum au fost învățați ei acasă că se practică sportul ăsta. Și ne mai mirăm de clasările sub alde Jamaica și Coasta de Fildeș la Olimpiada de iarnă…

O cazare ieftină și bună în Bansko e disponibilă oricînd pe booking.com. Exemplu (verificat personal): pentru contravaloarea în leva a 18 euro/noapte (preț de pat într-un hostel occidental, în care miroși ciorapii altor 3, 7 sau chiar 9 colegi de somn) am fost servit, în hotelul de două stele Bisser, cu o cameră single cu pat dublu și balcon cu vedere directă, peste curtea vecinilor, la munții Pirin.

Dimineața, după micul dejun inclus în preț (nu mare lucru, dar orișicît, ce e gratis nu se caută între dinți: o cană de cafea și niște ouă pe șuncă, cu garnitură de mailuri de la wi-fi-ul de la recepție care – singura bilă neagră – nu bate pînă în cameră), în fața hotelului te așteaptă shuttle-ul spre telecabină. Poți urca însă și cu mașina personală pînă la baza Bunderishka Polyana (10 leva parcarea), de pe platoul intermediar situat la 1635 m altitudine, care are toate dotările corespunzătoare sporturilor de iarnă: panou cu starea pîrtiilor, școală de schi pentru copii sau începători cu instructori și monitori vorbitori de engleză, circuit de biatlon, spațiu special pentru snowboard-eri, tărgi de salvamont trase de snowmobil. Chiria la un echipament complet de schi pleacă de la 30 leva/zi, iar ski pass-ul de la 55 leva/zi (41 leva, după 12,30 PM).

Dar, dacă n-ai venit neapărat ca să-ți lași picioarele în clăpari care fac pereche la o distanță mai mare de un metru jum‘ate între ei, poți să te angrenezi în alte activități specific hibernale. Cum ar fi construirea unor oameni de zăpadă din bogatul material aflat la dispoziție sau o bulgăreală ca la ea acasă, în urma căreia te poți certa/împăca definitiv cu consoarta. Încă ceva: e recomandat să vii gata mîncat și băut, pentru că aici, la tejghelele complexului, totul este absurd de scump (exemplu: o fripturică de porc cît palma costă 16 leva, iar un păhărel de 200 ml cu vin fiert e 7 leva – cam cît o sticlă de vin bun în supermarketurile din oraș).

Seara, după ce ai tăvălit toată ziua zăpada bulgarilor (ideea ta) și ai colindat miliarde de magazine cu ceasuri, parfumuri, artizanat local și alte raha… asta, suveniruri (ideea ei), o foame de lup în prag de moarte prin inaniție vă împinge inexorabil spre una din tavernele tradiționale bulgărești (mehana) de care e plină stațiunea. Auzindu-te vorbind românește, s-ar putea să fii acostat pe stradă de vreun salesman local care are în ofertă, special pentru tine, mici și ciorbă de burtă. Ocolește-l fără să-l bagi în seamă și ia-o la stînga, cum urci strada principală Pirin, spre o străduță paralelă, unde vei da de Zehtindjieva, un restaurant cu aspect de han, decorat în lemn și piatră de rîu, cu șemineu și blănuri pe scaune, care se laudă pe un panou că are live music, delicious bulgarian traditional food și good prices.

Nu știu cît vă ia vouă să topiți două Platoul casei (fleici, mușchi, costiță, cîrnați, frigărui, cartofi, salată, lămîie) – adică vreo 1,7 kg de carne la grătar pe blat de lemn -, cu chifle prăjite și trecute prin mujdei, care plutesc în vinul alb, sec, Chateau Karnobat din 5-6 carafe la litru. Noi, cinci oameni hotărîți, le-am dovedit greu, după o bătălie intensă, la baionetă și furculiță, ca la Plevna (mă rog, Bansko), care a durat vreo două ore. Toate astea, plus alte mărunțișuri (rakia în avangardă, castraveți murați pe flancuri, desert la ariergardă), au costat 250 leva, cu tot cu deranj. Bonus: promisa live music, cu selecțiuni din marile succese ale folclorului bulgăresc/rusesc.

Ce ți se mai poate întîmpla în zonă: un Mickey Mouse ținut în lesă de un fotograf discret intră în sală, se pozează cu tine, apoi pleacă făcînd din mînă, fără a spune un cuvînt – nu știe decît bulgărește, îți spui. Ulterior, o tăntiță cochetă vine cu fotografia pe care cere 10 leva. Scumpă amintire; dar dacă vrei să te lauzi cunoștințelor că te-ai întîlnit la bulgari cu celebrul șoarece american în carne și oase, la scară 20:1, merită investiția.

Așa, că era să uit: înainte de a intra în mehana asta, fă neapărat o vizită ban(s)komatului de lîngă Poșta din centru. Ospătarul ne-a refuzat din start plata cu cardul, acceptînd doar leva. OK, i-am zis; dar delegația plecată după cash a ratat sosirea triumfală a platourilor, iar restul lumii a salivat abundent, înjurînd politica fiscală a patronului, pînă la întoarcerea casierilor și declanșarea ostilităților.

La întoarcerea spre casă, pînă la Ruse, ai tot timpul să savurezi și ultima atracție turistică bulgărească: polițiștii care te opresc să-ți caute nod în papură, aproape cerșind o șpagă, oricît de mică. Dacă te grăbești, cu o bancnotă de 5 euro rezolvi rapid problema. Și afli, promoțional, și unde te așteaptă următorul coleg.

(articol publicat în Cațavencii – Ghidul călătoriilor de iarnă, 23 noiembrie 2011)