Auzisem de multă vreme de The Jack din Cluj, chiar de la Victor, patronul originalului (defunct) bucureștean: nu era o franciză a barului său și, în afara faptului că există, nu știa nimic despre clona din Cluj. Așa că, într-o vineri seară, cînd am descoperit pe fațada unei clădiri vechi de pe strada hostelului la care urma să mă cazez tabla scrisă cu cretă The Jack, the smallest pub in town, mi-am luat rapid în primire patul de la Retro Youth și m-am întors să fac check-in și în varianta clujeană a barului care îmi era pe vremuri a doua casă.
Cînd am deschis ușa și am pășit în interior, am avut senzația că dărîm nu numai tejgheaua, ci și barmanul cu șapcă de rapper de după ea, cu tot cu sticlele, paharele și laptopul din care curgea un ambiental ritmat. Privire scurtă în jur: o anticameră de cel mult 3×3, tapetată cu poze vechi și postere ale evenimentelor de prin oraș, și o încăpere principală, de dimensiunile unei garsoniere confort 2, pe al cărei perete un proiector desena haotic forme psihedelice. Prima reacție a fost să mă întorc și să plec, convins că ceva e profund greșit, cînd m-am auzit interpelat amical: “Intră, man, nu te sfii, ai ajuns exact unde trebuie! Eu sînt Radu, ia loc. Cu ce te servesc?“. M-am așezat oarecum confuz pe unul dintre scaunele barului, cu gînd să beau o bere și s-o șterg în altă parte. În seara aia, toate mesele (patru) fuseseră rezervate pentru majoratul unei anume Eldikö, iar singurele spații disponibile celorlalți clienți erau doar locul din fața tejghelei – în care poți fi grav accidentat de un om care intră mai hotărît pe ușă –, și, cînd se elibera, buda, de mărimea unui dulap (mic) de dressing.
Pînă la urmă am rămas mai mult de-o bere, pentru că spațiile astea s-au animat cu o lume foarte faină; am băut, pînă s-a terminat, Harghita (4,50 lei) și am povestit diverse cu vecinii de scaun și cu barmanul-patron, fost ascultător de metale grele (l-am verificat: știa pînă și albume ale trupelor mai obscure). La două-trei beri, eram premiat cu cîte un shot de Zo-Ro (botezat după numele inventatorilor, Zoli-Robert) din partea casei: 50 ml de vodcă, piper, castravete cornișon în scobitoare – 3 lei, pentru cine întreabă.
Am lipsit din Jack doar vreo oră, invitat în celelalte cîrciumi ale străzii, Indian Chief și La țevi, de noul meu prieten Sebastian, inginer și proprietar de service auto, cu care ajunsesem la dezbaterea unor probleme foarte complexe (nu chiar cuadratura cercului, dar pe-acolo). După ce Sebi a abandonat și a luat-o spre casă, am revenit în Jack. Sărbătorita rămăsese doar cu prietenul, cu tatăl și cu cei doi violoniști minoritari care scîrțîiau un ceardaș. N-au plecat pînă cînd Radu, exasperat, nu i-a încuiat pe lăutari punînd un Slayer: “Pe asta o știți?“.
(articol publicat în Cațavencii nr. 38/218 din 23 septembrie 2015)
Be the first to comment