Orice vizită la Timișoara trebuie să înceapă la Muzeul Revoluției. Unde, din păcate, lăsînd la o parte emoțiile provocate de exponate, ai parte de o surpriză administrativă neplăcută: muzeul, găzduit de o clădire jupuită, fostă cazarmă, în care plouă prin acoperiș, e o inițiativă privată a Asociației Memorialul Revoluției 16-22 decembrie 1989 Timișoara condusă de o victimă a Revoluției, un om în vîrstă de 74 de ani împușcat în decembrie ’89, singurul care pare să se zbată ca să-l țină în viață, fără sprijinul autorităților. Mai multe despre asta, spre final.
Infotrip-ul organizat de Ministerul Turismului la Timișoara n-a început însă așa. Am ajuns la Muzeul Revoluției abia după o scurtă trecere pe la Catedrala Ortodoxă și o întîlnire la Primărie cu șeful administrației locale. La sfîrșitul lungului monolog de prezentare a orașului / discurs politicianist, primarul a vrut să se scuze și să plece, dar n-a putut evita dialogul cu jurnaliștii. Întrebările, referitoare în special la felul cum se pregătește orașul pentru a fi Capitală Europeană a Culturii în 2021 au primit răspunsuri la un viitor impersonal: „Se va face…”, „Se vor construi…”, „Se vor organiza…”. La remarca mea despre omologul de la Plovdiv, care s-a apucat de treabă din momentul în care au fost desemnați Capitală Culturală Europeană în 2019 (septembrie 2014) și fluxul turistic în oraș a crescut cu 70%, edilul timișorean a replicat ferm că, de la 300-350.000 de turiști, anul trecut, în Timișoara, estimează o creștere spectaculoasă: 1-1,5 milioane, în 2021! Această afirmație hazardată, fără suport concret, conduce la întrebarea logică „Unde se vor caza toți oamenii ăștia, în condițiile în care capacitatea actuală de cazare a orașului e de doar vreo 5.000 de locuri?”, rămasă fără un răspuns realist. Soluția, probabil, va fi un apel către fiecare localnic: „Adoptă un turist!”.
Programul foarte încărcat, cu timp scurt alocat obiectivelor (o greșeală care s-a repetat în excursiile de presă ale ministerului; nu poți să te comporți cu jurnalistul, care are nevoie de timp pentru culegerea datelor pentru material – poze, discuții cu oamenii –, precum cu un turist pensionar pe care îl urci în autocar la comandă), a continuat pînă seara tîrziu: tur pietonal al piețelor centrale Victoriei-Libertății-Unirii, plus al altor cîteva mai mici, scurtă intrare în Muzeul de Artă Palatul Baroc, deplasare la Recaș pentru un brunch în vie și degustarea unor vinuri în cramă, vizită la Muzeul Transportului (o hală cu tramvaie de colecție în care vedetă e vagonul tras de cai pentru prima dată în 1869), plimbare cu tramvaiul turistic și croazieră cu vaporașul recent lansat pe Bega, și în transportul public timișorean (traseu de nouă stații, bilet – 1 leu), vizită la Muzeul Consumatorului Comunist, asistarea la un concert de orgă, cor și orchestră, în Domul Romano-Catolic. La finalul zilei, eram cu toții atît de obosiți că mai aveam puțin și adormeam pe băncile bisericii.
Promiteam la începutul acestui scurt jurnal de infotrip bănățean să revin la Muzeul Revoluției și o fac consemnînd părerea colegei Barbara Reis, o jurnalistă experimentată (de 30 de ani scrie pentru Publico Lisabona) cu care sînt complet de acord: „La Muzeul Revoluției mi-a lăsat o impresie negativă clădirea improprie și felul inadecvat de prezentare. Nu e vina oamenilor de acolo, care fac tot ce e posibil, fără să fie ajutați de ceilalți. Fără sprijinul comunității – al autorităților, dar și al celorlalți cetățeni –, muzeul este doar o colecție de fotografii din care, fără un background istoric prealabil, un străin nu înțelege nimic. Lumea care va veni aici în 2021 va dori să afle istoria orașului și aceasta trebuie spusă într-un mod profesionist. Primăria ar trebui să invite părinți ai celor uciși, victime ale Revoluției, istorici, specialiști în multimedia, documentariști, profesori din diferite generații, studenți de atunci și de acum la brainstorming-ul unui proiect foarte important: cum trebuie spus oaspeților străini ce s-a întîmplat în decembrie 1989, plecînd de la mărturiile celor care au trăit evenimentele. Altfel, vizitatorii nu vor înțelege mai nimic și vor rămîne dezamăgiți de felul în care Timișoara își tratează istoria și eroii”.
(articol publicat în Cațavencii nr. 43/378 din 31 octombrie 2018 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment