La City View Lucka, apart-hostel-ul polonez aflat la mare înălțime (etajul 21) în care am stat în a doua mea zi de Varșovia, se ajunge un pic cam complicat, deci mare atenție la indicațiile următoare: mai întîi, trebuie să localizezi clădirea modernă de birouri de 30 de etaje de pe strada Lucka, la numărul 15, în Orașul Nou. Nu te uita după firmă, pentru că la intrare nu există nici un semn că înăuntru ar exista vreun hostel, de parcă ar fi unul clandestin. Nici măcar portarul nu știe de el: m-a făcut să ies afară și să mă asigur că n-am greșit adresa. Prea părea a fi ceva fishy, o să vedeți mai încolo de ce.
Locul: Recepția e la capătul unui labirint de holuri, în camera 10, la etajul 4; un fel de secretariat, genul birou de angajați care muncesc 9-17 (nu știu ce se întîmplă dacă ajungi în afara orelor de program, nu recomand să încerci așa ceva pe la miezul nopții). De aici ai de urcat cu liftul încă 17 etaje, de exemplu, cazul meu, pînă la apartamentul 2102, camera 1, patul 3, după ce primești o fițuică cu cifre. E mai greu de intrat în hostelul ăsta decît de spart un seif de bancă, pentru că ai de introdus trei coduri ca să ajungi în cameră: unul la ușa de intrare în clădire, altul la ieșirea din lift, la ușa de acces pe palier, și ultimul, pe tastatura minusculă de pe mînerul ușii apartamentului. Un nivel de securitate greu de înțeles pentru un loc în care tencuiala năpîrlește pe alocuri pe pereți ca o boală de piele. Asta trebuie să fie explicația promisă mai sus, motivul pentru care apartamentul de închiriat corporatiștilor a ajuns hostel pentru chiriași de-o zi.
Oamenii: Cînd am reușit, în fine, să intru în Fort Knox-ul ăsta varșovian, am găsit aici doi ucrainieni muți (în engleză), plus niște ruși invizibili, dar foarte prezenți, prin volumul de hipoacuzici cu care ascultau, din camerele celelalte, hip-hop de Moscova. Cum sună hip-hop-ul în rusă? Căutați pe Youtube după Haleam-salam. Just kidding, nu există așa ceva (am verificat pe Shazam), dar asta mi s-a părut că expectorează solistul în refrenul repetat care mi-a rămas pe creier multe ore, ca un reziduu sonor de pe Radio Zu.
Ambianța: Domestică, de casă de oameni populată de locatari care parcă nu erau turiști (sau poate nu erau?). În ton cu muzica cu apropouri culinare, în bucătărie se gătea non-stop și în cameră mirosea a ceapă prăjită ca-ntr-o cantină studențească. Oricum, lăsînd mirosurile și zgomotele la o parte, una peste alta, cu prăjeală sau fără, de la etajul 21, Varșovia se vede într-un mare fel.
(articol publicat în Cațavencii nr. 28/414 din 17 iulie 2019)
Be the first to comment